“Vin prietenii la tine”, noua gamă de produse proaspete de la Fragedo
Transavia lansează “Vin prietenii la tine”, o nouă gamă de produse proaspete sub brandul Fragedo, care conține burgerul Fragedo – un produs integral din pulpă dezosată de pui și condiment – alături de chifteluțele și cârnăciorii proaspeți clasici și picanți.
Specialitățile ready-to-cook Fragedo sunt create după rețete proprii, cu carne tocată din pulpă dezosată de pui și condimente, ambalate în tăvițe în atmosferă protectoare.
Designul gamei aparține echipei Brandient care a venit cu o propunere fresh, adaptată vieții actuale foarte rapide și în căutare de propuneri sănătoase de alimentație.
Transavia este un business românesc cu peste 28 de ani de prezență pe piață, timp în care a devenit liderul local al industriei de carne de pui. În prezent, compania are peste 2.000 de angajați, 28 ferme de creștere a păsărilor și 4 ferme de producție vegetală, o fabrică de nutrețuri combinate, 3 abatoare performante de ultimă generație și o fabrică de procesare a cărnii. Fermele Transavia sunt localizate în 8 județe din România, în Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Timiș, Mureș, Harghita și Caraș Severin, unde anual se produc peste 80.000 de tone de carne de pui. Produsele companiei sunt comercializare în majoritatea lanțurilor de retail modern prin brandurile Fragedo și Papane. Peste 25% din producția anuală a companiei merge pe piața de export, în mai multe țări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Italia, Spania și Croația.





