Santal aduce noutăți pe piața sucurilor naturale de fructe
Parmalat România, producătorul brandului Santal și unul dintre cei mai importanți producători de sucuri naturale de fructe din România, își diversifică portofoliul cu încă o gamă de sucuri 100% naturale – Santal 100% NFC (not from concentrate n.r.). Santal 100% NFC este un suc obținut prin stoarcerea directă a fructelor, devenind astfel o alternativă demnă de luat în seamă pentru sucul proaspăt stors acasă. Acest produs își propune să se adreseze unui target preocupat de tot ceea ce înseamnă viața sănătoasă și lifestyle. Ambalajul Santal 100% NFC se încadrează în aceeași linie grafică a sucurilor Santal și este semnalizat printr-o panglică și o ștampilă ce indică faptul că sucul din interior are conținut de fruct 100% și este obținut prin stoarcere directă, fără alte adaosuri sau procedee intermediare.
Pe piața din România, Santal 100% NFC este disponibil în două variante: Santal Portocale 100% NFC și Santal Mere 100% NFC.





