Șerban Szirka, BILLA CEE și PENNY International, despre al cincilea centru logistic și expansiunea sustenabilă

În contextul extinderii și modernizării rețelei PENNY România, Șerban Szirka, Project Manager Warehouse Construction pentru BILLA CEE și PENNY International, a oferit detalii despre dezvoltarea celui de-al cincilea depozit PENNY, situat în Mihăilești, județul Giurgiu. Noul depozit vine în întâmpinarea cerințelor operaționale și demonstrează angajamentul PENNY pentru sustenabilitate și eficiență operațională. Șerban Szirka a povestit, pentru Progresiv, care sunt provocările și beneficiile acestui proiect amplu și despre impactul asupra rețelei logistice. Șerban Szirka, Project Manager Warehouse Construction pentru BILLA CEE și PENNY International depozit penny expansiune penny rewe. citeste pe revistaprogresiv.ro.

Ați început lucrările la cel de-al cincilea depozit PENNY. Cum arată calendarul, care sunt etapele și când va fi funcțional acesta?

Lucrările pentru depozitul din Mihăilești au început în august 2024. Vorbim despre unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare pe care le-am derulat în ultimii ani, iar planificarea detaliată este esențială pentru succesul acestui proiect. Lucrările la noul centru logistic vor fi finalizate în cursul anului 2025.

Ce avantaje și beneficii veți dobândi odată cu lansarea acestui nou depozit? Ce zone va deservi și cum va îmbunătăți performanțele PENNY?

Noul depozit din Mihăilești este al cincilea în rețeaua PENNY din România, alături de cele din Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. Acesta va deservi zona de sud-vest și va optimiza timpii de transport către magazinele din regiune, reducând astfel presiunea pe depozitele existente. Această investiție ne permite să răspundem mai prompt nevoilor clienților și să le îmbunătățim experiența de cumpărare, aceasta fiind un avantaj considerabil pentru loializarea acestora. În plus, depozitul va susține expansiunea noastră fără a întâmpina limitări logistice.

Ce prevede strategia de expansiune în acest sens – câte alte depozite plănuiți, în ce orizont de timp și care este bugetul de investiții în acest sens?

Startul lucrărilor la depozitul din Mihăilești este un pas înainte în strategia noastră de dezvoltare, prin care ne propunem să investim peste 1 miliard de euro până în 2029, în principal prin extinderea rețelei noastre până la un total de 619 magazine și 6 depozite. Investim 35 de milioane de euro în noul depozit, al cincilea din țară, care se va întinde pe o suprafață de 22.000 mp la sol, pe un teren de 120.000 mp.

Depozitul va fi dotat cu panouri fotovoltaice și va respecta cele mai ridicate standarde de sustenabilitate ale grupului REWE în toate operațiunile sale. Încălzirea va fi realizată prin recuperarea căldurii de la sistemul de frig (când este posibil) și prin pompe de căldură, asigurând astfel neutralitatea CO2 pentru încălzire.

De asemenea, se va atinge neutralitatea CO2 și în ceea ce privește răcirea, deoarece se va folosi apă rece generată de sistemul de frig industrial, fără a utiliza freon.
Până în 2029 vom mai deschide un al șaselea depozit, dar vom reveni cu mai multe detalii despre acesta la timpul potrivit.

Pe lângă proiectarea și construirea depozitelor PENNY pe plan local, sunteți implicat și în cadrul rețelei Billa? Cum diferă cele două branduri din această perspectivă, dacă ne referim la logistica necesară?

Da, împreună cu colegii din Austria și din țările în care sunt prezente Billa și PENNY, sunt responsabil de dezvoltarea infrastructurii logistice și a spațiilor administrative pentru PENNY International și Billa CEE. Prin colaborarea constantă dintre echipele de conducere ale celor două branduri, am dezvoltat o abordare logistică integrată și coerentă, aliniată cu obiectivele comune de eficiență și sustenabilitate. Această aliniere ne permite să ne desfășurăm activitatea într-un mod uniform și eficient în toate piețele unde suntem prezenți, beneficiind de sinergiile și bunele practici ale ambelor branduri.

Cum ați ajuns în acest punct – care a fost parcursul profesional în cadrul PENNY și care sunt principalele provocări, dar și satisfacții avute în jobul actual?

Am intrat în echipa PENNY în februarie 2016, ca parte a departamentului de construcții, fiind responsabil de dezvoltarea magazinelor PENNY, dar și de coordonarea proiectelor de construire a depozitelor pentru PENNY România, în colaborare cu colegii din Austria și Germania. Din 2021, am avut oportunitatea să mă alătur echipei internaționale din Austria și să mă ocup de dezvoltarea depozitelor și a spațiilor administrative pentru PENNY International și Billa CEE.
Sunt recunoscător pentru această experiență, care mi-a permis să dezvolt competențe precum gestionarea proiectelor internaționale, noi tehnici de construcție, dezvoltare profesională și personală, networking și leadership intercultural. Prin acest rol, am învățat să mă adaptez culturilor și reglementărilor locale, perfecționându-mi totodată abilitățile de organizare și planificare pe diversele etape ale dezvoltării proiectelor.

*Articol susținut de PENNY România

PENNY_Campulung Muscel extindere judet Arges
Penny își consolidează prezența în Argeș și deschide al doilea magazin din Câmpulung Muscel
Penny România continuă să își extindă rețeaua și anunță deschiderea celui de-al doilea magazin din orașul Câmpulung Muscel, pe Bulevardul...
PENNY_Depozit Mihailesti
PENNY a început lucrările la noul depozit din Mihăilești, județul Giurgiu
PENNY România a început anul acesta lucrările la cel de-al cincilea depozit PENNY din țară, situat în Mihăilești, județul Giurgiu. Noua...
PENNY_Depozit Mihailesti
Penny investește 35 de milioane de euro în cel de-al cincilea depozit logistic
Cu o investiție estimată la 35 de milioane de euro, discounterul Penny demarează lucrările pentru cel de-al cincilea depozit din România, situat...
Penny România, cea mai bună creștere la nivel de grup pentru al nouălea an consecutiv
Penny România, cea mai bună creștere la nivel de grup pentru al nouălea an consecutiv
Penny România a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 8,32 miliarde de lei, reprezentând un avans de 16% față de anul anterior....