O categorie cultivată pe puterea parteneriatului. Cum arată prima cooperativă bio lansată de Carrefour
Carrefour România a lansat prima cooperativă bio parte din programul Grădina Noastră, dezvoltată de producători locali. Cooperativa BIO se află în comuna Conțești, județul Dâmbovița, la 50 de kilometri distanță de București, are șase membri, patru angajați permanenți și 12 muncitori sezonieri în perioadele de vârf. Unul dintre membrii fondatori ai cooperativei este Alin Dobre, reprezentantul Fermei Ecologice Dobre, care are o experiență de cinci ani în agricultura bio.






Colaborarea dintre Carrefour și Ferma Ecologică Dobre a început în 2021, odată cu aderarea la programul exclusiv „Creștem România BIO”, o inițiativă prin care Carrefour sprijină producția de fructe și legume bio din România.
„Susținerea fermierilor din cadrul programului Creștem România BIO se desfășoară pe perioada de conversie, adică între unu și trei ani, și minimum doi ani după. Dar noi suntem interesați că cumpărăm toată producția chiar și după această perioadă de doi ani. Este nevoie de predictibilitate reciprocă, pentru că fermierul trebuie să planteze etapizat, astfel încât și recoltarea să fie etapizată și noi, ca retailer, să putem să asigurăm piața de desfacere. Încercăm prin această planificare să avem o constanță a disponibilității produsului la raft în concordanță cu puterea noastră de a vinde. În același timp, fermierii au nevoie de predictibilitate privind legumele și fructele pe care le putem comercializa într-un an, doi, trei ani, astfel încât să poată să își planifice eficient investițiile și să aleagă cea mai bună tehnologie care se potrivește activității lor”, e explicat Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh Carrefour România, pentru Progresiv.
În ceea ce privește parteneriatul cu Ferma Ecologică Dobre, rezultatele pozitive ale colaborării au dus la extinderea acesteia și includerea în Grădina Noastră BIO. Fermierii cooperativei cultivă o suprafață de zece hectare, dintre care 1,2 hectare sunt utilizate pentru 17 solarii de diferite dimensiuni.
„Totul a început dintr-o nevoie simplă: aceea de a face agricultură într-un mod corect, durabil și transparent. Așa s-a format această cooperativă – prin asocierea unor producători locali care împărtășesc aceleași valori legate de respectul față de sol, de ritmul natural al culturilor și de calitatea produselor. Lucrăm organizat, cu standarde clare și cu accent pe colaborare. Fiecare legumă care pleacă de aici reflectă un efort comun și o atenție reală la tot ce înseamnă calitate. Parteneriatul cu Carrefour susține acest model de agricultură responsabilă, făcând posibil ca produsele noastre să ajungă, în cele mai bune condiții, la consumatorii din întreaga rețea de magazine”, a declarat Alin Dobre, Membru Fondator al Cooperativei Grădina Noastră BIO.
Printre produsele cultivate se numără dovlecei, zucchini, dovlecei rotunzi, vinete, ardei kapia și iute, castraveți, leuștean, salată, ceapă verde, pătrunjel verde și afine, toate certificate bio și cultivate în condiții sustenabile.
„Carrefour a fost pionier în adoptarea modelului de cooperativă pentru susținerea producătorilor locali, iar acum facem un pas important înainte prin lansarea primei cooperative bio, înființate la inițiativa unui retailer. Acest demers reflectă angajamentul nostru de a încuraja o alimentație responsabilă, în linie cu inițiativa globală Act for Food, și răspunde nevoii consumatorilor de a avea acces la produse sănătoase și gustoase. Prin brandul Grădina Noastră, am dezvoltat de-a lungul timpului parteneriate durabile, iar prin această cooperativă bio extindem acest model într-o direcție esențială pentru viitorul alimentației – agricultura ecologică”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România.
„Produsele bio reprezintă un segment strategic pentru Carrefour, în care investim de ceva timp, atât prin disponibilitatea produselor la raft, prin numărul de articole, dar și prin încercarea noastră de a face produsul bio cât mai accesibil consumatorilor. Dacă discutăm de importanța produselor bio în categorie, cea mai mare pondere o au cele din segmentul legume și fructe. În Carrefour, această pondere variază între 5% și 6% în funcție de lună, iar evoluția categoriei legume și fructe bio este peste cea a categoriei generale din punct de vedere valoric. Așadar, există un interes în creștere din partea consumatorului și clientului român pentru legume și fructe bio. Pe celelalte segmente ultra-fresh, respectiv carne, pește, panificație, interesul este cel mai redus și ponderea bio este la un nivel mai mic. Însă și acolo există o tendință de creștere mai mare decât creșterea categoriei din care fac parte produsele respective”, a adăugat Radu Gherman.
Puterea parteneriatului la nivel de business
De la includerea în program, cantitatea unităților de vânzare livrate de Ferma Ecologică Dobre către Carrefour a crescut de peste zece ori, demonstrând beneficiile colaborării cu o rețea extinsă de magazine: predictibilitate pe termen lung, capacitatea de a optimiza producția și dezvoltarea sustenabilă a afacerii. Pentru anul acesta, fermierii estimează o capacitate de producție de peste 200.000 de unități de produse, toate realizate cu grijă față de mediul înconjurător.
„Cifrele arată foarte bine pentru anul acesta, pentru că am mărit și suprafața cu încă un hectar față de anul trecut. Am vândut până acum peste 50 de mii de unități și estimez că o să ajungem o să depășim 200.000 cu siguranță”, spune membrul fondator al Cooperativei Grădina Noastră BIO.
Cooperativa își desfășoară activitatea agricolă pe un calendar extins de recoltare, care îi permite să asigure livrări constante către rețeaua de magazine pe parcursul a zece luni din an. Primele culturi recoltate sunt salata verde, ceapa verde, leușteanul și pătrunjelul – disponibile începând cu luna martie și până la finalul lunii decembrie. În luna mai începe recoltarea dovleceilor, care se mențin în sezon până la sfârșitul lunii noiembrie. Din iunie, portofoliul de produse se extinde cu sortimentele de ardei, disponibile și acestea până spre finalul toamnei.
„O cultură nouă pentru noi anul acesta va fi cea de dovleac plăcintar. Am încredere în această cultură pentru că este o legumă foarte versatilă, care poate fi consumată în mai multe feluri. Dar, un detaliu important este că legumele bio sunt mult mai căutate de consumatorii care se gândesc la copiii lor. Iar dovleacul plăcintar este dulce, ușor de introdus în alimentație. Avem o suprafață de 5000 de metri pătrați în testare cu 7.000 de plante, astfel că estimez o producție de 30.000 de bucăți. O să începem să recoltăm la sfârșitul lunii august”, a explicat Alin Dobre.
Pentru cultivare, se utilizează metode sustenabile, precum fertilizarea solului exclusiv cu îngrășăminte naturale sau certificate bio, precum și metoda de rotație a culturilor. Astfel, după fiecare ciclu de cultură, fermierii asigură rotația culturilor prin semănarea de rapiță, care este o cultură fixatoare de azot. Această cultură este apoi integrată în sol în primăvară și, ulterior, sunt cultivate legume precum dovlecei, castraveți, vinete, ceapă verde sau salată. Această practică de agricultură menține un sol fertil și sănătos, precum și un ecosistem echilibrat, pentru insectele care controlează dăunătorii în mod natural.
„Suprafața totală este de zece hectare și tot terenul este certificat ecologic. Acest lucru ne oferă posibilități mari de extindere, putem să diversificăm culturile în funcție de cerere, de nevoi, putem să punem de la ceapă la pepeni. Totuși, dacă nu aveam sprijinul și predictibilitatea oferite de Carrefour, nu ajungeam la nivelul de astăzi pentru că vorbim despre o investiție importantă pe care nu o faci dacă nu ai siguranța că îți poți vinde producția. Dacă nu ai un contract ferm, nu ai siguranța că ai unde să vinzi ceea ce produci, nu investești”, a adăugat reprezentantul Fermei Ecologice Dobre.
„Obiectivul nostru este clar: să punem pe mesele românilor cele mai bune produse bio de origine locală. Această nouă cooperativă ne permite să lucrăm îndeaproape cu fermieri certificați ecologic, care respectă cele mai înalte standarde. 98% dintre furnizorii noștri din segmentul produselor proaspete și ultra-fresh provin din România, iar cu noua cooperativă bio ne consolidăm misiunea de a livra produse proaspete, de cea mai bună calitate. În plus, acest parteneriat ne permite să planificăm mai eficient investițiile în tehnologia de producție și ambalare, precum și să ne extindem portofoliul de produse bio, răspunzând mai bine cerințelor consumatorilor”, a completat Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh Carrefour România.
Programul Grădina Noastră, 13 cooperative exclusive până la finalul verii
Până la sfârșitul verii, Carrefour va colabora cu 13 cooperative exclusive parte din programul Grădina Noastră care reunesc peste 380 de producători. În plus, retailerul dispune de o rețea extinsă, formată din peste 18 cooperative partenere la nivel național, care activează sub brandul propriu. Această inițiativă permite companiei să dezvolte relații directe cu producătorii și să asigure trasabilitatea, stabilitatea și calitatea pe întregul lanț de aprovizionare. Cei mai mulți dintre partenerii Carrefour livrează direct în magazinele retailerului, contribuind astfel la scurtarea lanțului de aprovizionare și la menținerea prospețimii și calității produselor.
Anul trecut, programul Grădina Noastră a generat vânzări de 35 de milioane de unități. De la începutul anului 2025 până în luna mai, producătorii Grădina Noastră au furnizat 6,46 milioane unități de vânzare în magazinele Carrefour. Mai mult, 47% din totalul generat de produsele românești s-a realizat prin intermediul cooperativelor din Grădina Noastră.
Programul Creștem România BIO a fost început de Carrefour în anul 2019, scopul principal fiind de recrutare a fermierilor de agricultura convențională și de a fi alături de ei în perioada de conversie către agricultura ecologică, parcurs care durează între unu și trei ani.
„În momentul de față suntem într-o fază de consolidare a acestor fermierii, au depășit perioada de conversie și, în prezent, creștem businessul cu fiecare dintre ei atât prin suprafețele pe care ei le cultivă și care se adaugă suprafețelor certificate deja, cât și prin introducerea de noi culturi, astfel încât fermierii cu care colaborăm să aibă o evoluție pozitivă a cifrei de afaceri cu Carrefour și, bineînțeles, un venit superior an de an. Facem acest lucru pentru că, în momentul de față, există un deficit de disponibilitate pe segmentul de legume și fructe bio românești. Există un anumit nivel ridicat de import, în special din Uniunea Europeană pentru produsele biologice și, cum Carrefour are o strategie de dezvoltare a produsului românesc, este absolut firesc să facem acest lucru și pe segmentul bio”, a declarat Radu Gherman pentru Progresiv.
Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A. Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour a ajuns la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și a urcat în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024, 2025) pentru aproximativ 17.000 de angajați.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească.
Cu magazine în format hipermarket, supermarket, express, platformă de e-commerce și parteneri de livrare online, Carrefour a înregistrat vânzări de 3,14 miliarde de euro în 2024 și a contribuit la bugetul statului cu aproape 198 de milioane de euro. Din această sumă, impozitul pe profit a reprezentat peste 27 de milioane de euro.








