Cum și-a modificat Metro strategia de dezvoltare a conceptului La Doi Pași
După trei ani si jumatate de la introducerea francizei La Doi Pași, Metro lansează pe piață noul concept de retail dedicat comercianților independenți. Conceptul poartă același nume, însă are o nouă identitate de brand, iar schimbările în modelul de business sunt semnificative - pornind de la amenajările din magazin, planograme, și până la sortimentație și condiții contractuale pentru francizați.









“Suntem pregătiți să vorbim din nou despre programul La Doi Pași deoarece îl relansăm cu un concept de retail mai modern, mai aproape de consumatorul final, cu o sortimentație mai bună”, a declarat Gilles Roudy, Directorul General Metro Cash&Carry România, în cadrul conferinței de presă ce a precedat deschiderea oficială a Metro Expo 2015. El a anunțat și o țintă ambițioasă pentru dezvoltarea rețelei La Doi Pași: atingerea pragului de 1500 de magazine în următorii cinci ani.
În ultimii doi ani, mai mulți retaieri au ieșit din franciza La Doi Pași, reducând numărul de magazine din rețea de la peste 700 la circa 500 de unități în prezent.
10 magazine-ambasador La Doi Pași, în curs de pregătire
“Avem deja cereri de la francizații actuali La Doi Pași pentru a implementa acest nou concept de magazin. Vrem să multiplicăm de trei ori numărul magazinelor La Doi Pași în următorii cinci ani. Vom lua parteneri din București și din alte orașe, dar și din zone rurale”, a precizat Roudy.
Relansarea francizei La Doi Pași vine la circa nouă luni de la inaugurarea unui magazin pilot La Doi Pași cu noua indentitate de brand și cu un layout îmbunătățit, pe șoseaua Ștefan Cel Mare din nordul Bucureștiului. Metro vrea ca până la finalul lunii octombrie să fie operaționale în zonele urbane 10 magazine-ambasador (flagship stores) cu noul concept de retail, urmând ca ulterior să fie gândit un proiect pilot și pentru zona rurală. De asemenea, în cadrul Metro Expo a fost creată o replică a unui magazin La Doi Pași după noul concept.
Proiect gândit și implementat la nivel de regiune
Programul La Doi Pași a fost lansat pe piața românească în 2011, după un proiect pilot care a durat mai multe luni și a implicat 20 de magazine. Programul a fost derulat simultan pe mai multe piețe din regiunea Europei Centrale și de Est, inclusiv în Bulgaria și Polonia, însă sub alte denumiri (locale).
„Am ieșit din criză, resimțim redresarea consumului, contextul este favorabil. În 2014 ne-am uitat la ceea ce am construit în retailul tradițional cu La Doi Pași și am decis că este momentul să împrospătăm conceptul, sa creăm mai multă valoare. Vorbim de un concept de retail modern care pornește de la analiza consumatorului final”, a explicat Toni Ehling, Head of Target Group Management Traders la Metro Cash & Carry România.
El a mai precizat că noua identitate de brand inspiră prospețime și viață sănătoasă cu sloganul „Proaspăt și aproape de tine”, existând acum o imagine unitară a brandului în toate țările Metro. „Am lucrat cu alte țări – Bulgaria, Poloniam, Rusia – și am reușit să creăm împreună acest nou concept de retail”. Reprezentantul rețelei cash & carry a mai menționat că investiția Metro în La Doi Pași este una consistentă, din acest motiv cererile primite de la retailerii independenți vor fi analizate atent, pe baza unui dosar de fezabilitate.
În deschiderea ediției din acest an a Metro Expo, Gilles Roudy a anunțat și un proiect de modernizare a magazinelor cash & carry din rețea, primul intrat în program fiind cel din Constanța. “Nu avem un tipar pe care să-l aplicăm la toate magazinele. Lay-outul și sortimentația vor fi adaptate, bineînțeles, la locația fiecărei unități”, a mai precizat Roudy.



