Ruxandra Târlescu, PwC România: Suntem într-un punct decisiv din punct de vedere economic

România se află într-un moment de consolidare fiscală, susține Ruxandra Târlescu, Partener Coordonator Taxe PwC România, invitată la podcastul Progresiv Voices. Cum se traduce această consolidare fiscală în practică? Primul pachet de măsuri fiscale este deja în practică de la 1 august și include măsuri precum creșterea cotelor de TVA și majorarea accizelor, iar de la 1 ianuarie 2026, vor intra în vigoare și modificările de impozite, cum este și cazul celui pe dividende. În acest context, riscă România să piardă competitivitatea în raport cu alte state din regiune?

„Creșterea de taxe generează venituri fiscale mai mari, însă vine la pachet cu reducerea consumului, cu inflație mai mare. Estimările arată că doar din modificările care au intrat în vigoare la 1 august, încasările la buget vor înregistra un plus de 9,5 miliarde de lei în acest an. Asta înseamnă cam 0,5% din PIB. Din această sumă, în jur de 3,6 miliarde vin doar ca urmare a creșterii TVA. Astfel că această este cea mai importantă, cea mai de amploare măsură pe care o avem”, a explicat Ruxandra Târlescu la Progresiv Voices.

Astfel de măsuri vin totuși la pachet cu efecte secundare, precum creșterea inflației și scăderea puterii de cumpărare. Iar în România creșterea economică a fost bazată în principal pe consum, un model complet nesustenabil care se vede în momente de cotitură ca cel pe care îl trăim în prezent din cauza deficitului bugetar excesiv.

„Motorul creșterii unei economii sănătoase ar trebui să fie partea de investiții, de producție. Și cred că pe segmentul de retail și FMCG există o oportunitate fantastică apropo de investiții și de dezvoltări de businessuri pe segmentul de producție locală. Astfel de investiții pe segmentul de agri food pot fi un pilon foarte bun de lansare. Iar aici ar trebui să intervină statul cu măsuri de sprijin, niște facilități. Vedem inclusiv la nivelul Uniunii Europene cât de mult se pune accentul pe generarea de valoare adăugată, de inovație”, a adăugat Ruxandra Târlescu.

În ceea ce privește competitivitatea României la nivel de regiune, încă există perspective optimiste în ciuda modificărilor fiscale. Este totuși nevoie de stabilitate fiscală, astfel încât mediul privat să facă planuri de business pe termen mai lung.

„Raportat la tot ce se întâmplă în jurul nostru, la viteza în care ne mișcăm, la toate noutățile tehnologice, eu nu cred că mai putem cere predictibilitate. Cred că este un termen la care ar trebui să mai renunțăm. Spunea cineva că while we can take bad news, there is no place for surprises. Așa că e bine să fim informați, să știm, să participăm la discuții, să contribuim, să avem niște opțiuni, niște scenarii pe care noi să le modelăm astfel încât să nu avem surprize. Pentru că să ne așteptăm că vom trăi într-un mediu predictibil, eu nu cred că este real raportat la vremurile în care trăim. Așa că, în loc de predictibilitate fiscală, mai bine ne dorim stabilitate fiscală”, a subliniat Ruxandra Târlescu la Progresiv Voices.

Progresiv Voices cel mai nou proiect din portofoliul Progresiv și podcastul care creează cadrul perfect pentru un exercițiu de sinceritate și transparență. Totodată, este locul în care vom discuta de fiecare dată despre cele mai arzătoare probleme ale industriei și ne vom inspira din poveștile de succes ale companiilor care au curajul să gândească dincolo de convențional.

Radu Savopol, 5 to go
Radu Savopol, 5 to go: La început am fost un one man show. Acolo a fost greșeala majoră
Multe din momentele de succes ale unui antreprenor sunt precedate deseori de încercări și nereușite. În cazul lui Radu Savopol, Cofondator al 5...
Sandra Jitianu, Business Consulting, Performance Coaching și fondator Ideograf
Sandra Jitianu, fondatorul Ideograf, despre leadershipul care păstrează luminița din ochii angajaților
De la „suntem o familie” la nevoia de limite sănătoase și apreciere reală, companiile din România sunt pe un drum al transformării în ceea...
Tudor Mihailescu, CEO Freshful by eMAG
Tudor Mihăilescu, managerul care nu ratează provocările de la fileu
Pentru Tudor Mihăilescu, preluarea conducerii Freshful a fost una dintre multiplele oportunități ce au derivat natural din cariera sa de peste 20...
Polixenia Iordăchescu, Growth Leadership Consulting: Investiți în oameni care se comportă ca și cum ar fi businessul lor. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
„Investiți în oameni care se comportă ca și cum ar fi businessul lor”
O piață care se mișcă impredictibil. Legi care se schimbă de la o lună la alta. Un viitor financiar nesigur. În tot acest „scenariu...