FAN Courier, afaceri de peste 250 mil. euro în 2023 și obiective ambițioase pe plan internațional pentru anul viitor

FAN Courier, companie antreprenorială românească, fondată în 1998 de Felix Pătrășcanu și de frații Adrian și Neculai Mihai, estimează o creștere a afacerilor din acest an cu 15% (peste 250 de milioane de euro), având planuri ambițioase pentru dezvoltare anul viitor, inclusiv extinderea internațională, au spus reprezentanții companiei. FAN Courier, afaceri de peste 250 mil. euro în 2023 și obiective ambițioase pe plan internațional pentru anul viitor

”Putem caracteriza anul 2023 ca fiind mai bun decât 2022, în ciuda faptului că am avut creșteri importante de costuri, inflație mare și o situație destul de dificilă în apropiere de granițe. În ciuda prelungirii problemelor din 2022, în acest an, lucrurile s-au mai așezat, au fost mai previzibile, astfel că am putut pune în aplicare strategia de investiții planificată și, în plus, am reușit să finalizăm o investiție care nu era în planul inițial: HUB-ul internațional de la Arad. Interesul sellerilor internaționali pentru piața românească este o tendință care s-a transformat în certitudine, în 2023. Datele ne arată că, în acest an, creșterea semnificativă a e-commerce-ului a fost susținută puternic de vendorii din afara României care au generat volume cu 20-25% mai mari, față de vendorii locali. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților din străinătate, dezvoltarea unui HUB exclusiv pentru comerțul online internațional a fost una firească. Am luat decizii rapid, am creat o echipă dedicată și am alocat peste 4 milioane de euro pentru acest HUB, pe care îl vom dota cu o bandă modernă de sortare. Astfel, putem spune că HUB-ul de la Arad este cea mai nouă și cea mai rapidă investiție pe care FAN Courier a realizat-o în acest an, iar rezultatele de până acum confirmă că am luat o decizie bună”, a declarat Adrian Mihai, CEO și cofondator FAN Courier.

Prin intermediul HUB-urilor regionale, FAN Courier a creat, în acest an, mai multe legături între România și piețele din Europa, continuând astfel să ofere partenerilor săi servicii de calitate și să creeze o punte între România și piețele europene.

Alte proiecte pe care FAN Courier s-a concentrat în acest an au fost demararea lucrărilor pentru extinderea și modernizarea depozitului de la Ștefănești - proiect care va fi finalizat în 2024, accelerarea ritmului de extindere a rețelei de lockere FANbox, precum și continuarea investițiilor în digitalizare, care includ un website nou și un update al platformei selfAWB. Compania a lansat în acest an și o nouă aplicație mobilă care, prin funcționalitățile multiple pe care le conține, devine un „asistent modern de curierat, mereu la îndemână”. Cu ajutorul aplicației mobile, clienții își pot gestiona și controla mai ușor expedierile: pot urmări livrările, pot chema curierul, pot accesa istoricul coletelor trimise și primite etc. Compania s-a concentrat în acest an și pe dezvoltarea serviciilor de out-of-home delivery, ajungând la o rețea de 2.500 de puncte de ridicare și predare colete în rețeaua Collect Point.

”Și în acest an, am continuat să investim masiv în mai multe proiecte de amploare, cel mai important fiind noul depozit de la Ștefănești, care va îndeplini mai multe funcții noi. Dezvoltat pe o suprafață de 26.000 mp, noua investiție va cuprinde un depozit dedicat fulfillment, care va acoperi 66% din suprafața construită și un spațiu dedicat exclusiv serviciului FANbox. Astfel, de anul viitor, vom dezvolta o echipă specială de curieri care vor face livrări exclusiv la lockere. Această strategie va avea un impact pozitiv atât pentru clientul final, cât și pentru productivitatea noastră. Creșterea productivității va fi susținută de automatizare, depozitul dedicat livrării la lockere fiind prevăzut cu propria bandă de sortare, cu brațe robotizate. Investiția în acest al treilea depozit de la Ștefănești va fi una dintre cele mai mari investiții ale companiei din ultimii ani, estimările noastre de acum fiind de peste 35 de milioane de euro”, a declarat Neculai Mihai, cofondator FAN Courier.

Pentru anul viitor, FAN Courier își propune menținerea ritmului de creștere de 15%, pe care îl consideră un ritm sănătos, organic, parte din filosofia de dezvoltare a companiei. Previziunile pentru 2024 sunt optimiste, compania urmând să deschidă noi oportunități pentru e-commerce-ul cross-border și să pătrundă pe mai multe piețe internaționale din zona Europei de Vest, fără a ignora țări precum Ucraina sau Turcia.

”Pentru 2024, ne propunem o creștere a afacerilor cel puțin la fel ca cea din acest an și spun acest lucru luând în calcul mai multe variabile. Intră în vigoare o serie de modificări fiscale, care, în mod cert, vor avea un impact și asupra noastră, deși vom încerca să-l minimizăm. Vor urma, probabil, creșteri de prețuri la combustibili, care, din nou, vor duce la o creștere a costurilor, pe care vom încerca să o acoperim noi cât mai mult, pentru a păstra prețurile serviciilor noastre. Și anul acesta ne-am confruntat cu o creștere a costurilor, ca efect al majorării salariului minim, scumpirea combustibililor și a mașinilor. Calculele noastre au arătat un impact în costuri de 25-30%, însă pentru că aceste creșteri au venit în etape, am ales să absorbim o parte, chiar dacă ne impactează profitabilitatea”, a spus Felix Pătrășcanu, cofondator FAN Courier.

Obiectiv 2024 - lider pe piața din Republica Moldova

FAN Courier își propune ca, la finalul lui 2024, să devină liderul pieței de curierat din Republica Moldova, unde compania a început investițiile în noiembrie 2021, ca parte a strategiei de dezvoltare regionale. În urmă cu doi ani, compania a luat decizia de a-și extinde operațiunile printr-o investiție directă dincolo de Prut și a menținut strategia în ciuda conflictului din Ucraina, declanșat în 2022. Investițiile pentru construirea și dezvoltarea rețelei în Republica Moldova se ridică în primii doi ani la 5 milioane euro, pentru 2024 acestea urmând a fi completate cu 3 milioane euro. FAN Courier Moldova are o echipă de 60 de angajați doar în Chișinău și o flotă de aproape 100 de vehicule cu care acoperă servicii de curierat la nivelul întregii țări. În 2023, afacerile generate de operațiunile în Republica Moldova au ajuns la 1.5 milioane euro, iar pentru 2024 estimările sunt de creștere cu 100%.

”Pentru industria de curierat, Republica Moldova este o oportunitate de dezvoltare, în special pe segmentul e-commerce. În Moldova, domeniul comerțului online, până la intrarea noastră, era acoperit de retaileri, cu resurse proprii - așa cum era și România la începutul e-commerce-ului. Intrarea noastră pe piață este o soluție care poate ajuta companiile din Moldova să accelereze procesele de dezvoltare și să-și eficientizeze activitatea. De aceea, ne-am asumat de la început și un rol de educare a pieței în sensul de optimizare a activităților și costurilor. La Chișinău facem inclusiv fulfillment. Beneficiind de infrastructura pe care o dezvoltăm și de experiența acumulată pe piața noastră, comercianții din țara vecină se pot concentra exclusiv pe ceea ce reprezintă core-business-ul lor - comerțul online”, a declarat Adrian Mihai, Chief Commercial Officer FAN Courier, responsabilul proiectului de extindere în Republica Moldova.

FAN Courier relochează activitatea unei zone de curierat în parcul logistic P3 Bucharest A1
FAN Courier relochează activitatea unei zone de curierat în parcul logistic P3 Bucharest A1
FAN Courier, liderul serviciilor de curierat din România, a închiriat 5.000 mp de spații de depozitare și de birouri în parcul logistic P3 de...
FAN Courier pregătește investiții de 30 milioane de euro pentru 2023
FAN Courier pregătește investiții de 30 milioane de euro pentru 2023
FAN Courier, cea mai mare companie de curierat din România, estimează un avans de 15% al afacerilor pentru anul viitor și are în plan investiții...
FAN Courier lansează o platformă prin care vrea să reducă timpul alocat returnării produselor achiziționate
FAN Courier lansează o platformă prin care vrea să reducă timpul alocat returnării produselor achiziționate
FAN Courier, liderul pieței de curierat din România, a lansat platforma FAN Retur creată cu scopul de a veni în întâmpinarea nevoii...
Fan Delivery, în grafic pentru targetul de 10 milioane de lei și cu ochii pe extindere
Fan Delivery, în grafic pentru targetul de 10 milioane de lei și cu ochii pe extindere
Fan Delivery, platformă online de personal shopping cu livrare rapidă lansată de liderul pieței locale de curierat Fan Courier, este în grafic...