Danor Ionescu, CEO Pall-Ex: În perioade de criză, sistemele de distribuție expres a mărfurilor paletizate reușesc să crească
În vremuri impredictibile pot apărea cele mai multe oportunități de creștere cât timp un business este construit pe parteneriate de încredere, consideră Danor Ionescu, CEO Pall-Ex, liderul pieței de distribuție expres a mărfurilor paletizate. Invitat la Progresiv Voices, executivul a explicat cum reușește logistica să genereze dezvoltare în cadrul companiilor partenere și cum provocările pot fi transformate în factori de creștere.
„Noi vedem 2025 ca un an provocator, un an care ne încearcă adevărata valoare. Iar, pentru noi, este un an de creștere. Concret, noi ne-am propus să creștem cu 12% peste nivelul din 2024 și, în prezent, suntem cu 10% peste anul trecut. După 1 august am văzut un recul al cererii în urma majorării TVA, a accizelor, costurilor cu energia. Toate acestea s-au resimțit în consum. Însă, pentru noi, aceasta este o oportunitate. În perioade de criză, aceste sisteme cooperative de lucru în logistică, prosperă și cresc double digit. De ce? Pentru că retailerii nu mai comandă un tir sau un container întreg de marfă. Cumpără unul-doi paleți pe care îi vor a doua zi”, explică Danor Ionescu.
Aceste comenzi pot fi deservite de partenerii Pall-Ex care se află pe tot teritoriul României, dar și la nivel european. În prezent, compania ce oferă servicii de distribuție expres de mărfuri paletizate numără 55 de parteneri pe teritorul României care deservesc aproximativ 8000 de clienți săptămânal. Colaborarea este facilitată de un sistem informatic de ultimă oră.
„Investim constant în tehnologie pentru că ne dorim să ținem pasul cu exigențele clienților și cu modificările la nivelul pieței. Cred că, de la momentul în care Pall-Ex a intrat pe piața din România, în urmă cu 15 ani, am investit peste 2,5 milioane de euro doar în tehnologie. Însă nu sunt investiții care se fac doar local. Având în vedere că suntem un sistem european, investim în tehnologie la nivel de grup. Concret, pentru suita de softuri care se dezvoltă central, în Marea Britanie, contribuie toate filialele. Iar dimensiunea investiției este raportată la dimensiunea activității din țara respectivă”, a declarat Danor Ionescu în cadrul podcastului Progresiv Voices.
Investițiile nu se limitează la componenta tehnologică. Compania a investit 11 milioane de euro într-o primă fază într-un nou centru logistic de cross-dock situat în Săliște, județul Sibiu. Prima etapă a investiției a presupus inaugurarea unei suprafețe de 10.000 mp, anul acesta au fost adăugați 4000 mp, iar în 2026 se va adăuga o suprafață suplimentară de 6000 mp, ajungând astfel la un total de 20000 mp. Elementul distinctiv al acestui hub este integrarea tehnologiilor moderne și a sistemelor operaționale performante. Cum reușește, astfel, logistica să reprezinte un factor cheie în dezvoltarea companiilor?
„Dacă ar fi să alegem un cuvânt cheie, acesta este încredere, pentru că în servicii se pot întâmpla multe lucruri. Încrederea este criteriul numărul 1 prin care, în logistică, poți să creezi relații durabile, relații care aduc valoare atât clienților, cât și jucătorilor din lanțul de aprovizionare”, a punctat Danor Ionescu în cadrul Progresiv Voices.
Pall-Ex Group a fost înființat în Marea Britanie în anul 1996, ca răspuns la nevoia tot mai mare a clienților de a-și reduce stocurile de mărfuri și de a-și crește flexibilitatea. Astfel, rețeaua a fost concepută pentru a permite oricărei afaceri să acceseze distribuție eficientă și rentabilă. În România, grupul este prezent încă din anul 2011. Rețeaua se extinde în fiecare an, în prezent având 55 de membri și aproximativ 30000 de clienți care testează sistemul și îl folosesc sezonier.








