Rețeta unui business pentru care „ecologic” face parte din ADN

În urmă cu zece ani, animați de ideea că și România poate fi țara tuturor posibilităților, un grup de antreprenori au pus bazele cooperativei agricole Fermele Ecologice Silvania, venind nu doar cu o promisiune, ci cu garanția unui sistem agroalimentar integral ecologic. Recent au adăugat o ultimă verigă în acest lanț – brandul de lactate eco Bioforia. Chiar dacă investiția inițială a fost de câteva zeci de mii de euro, planurile de dezvoltare sunt ambițioase, iar feedbackul consumatorilor pe măsură. Rețeta unui business pentru care „ecologic” face parte din ADN

După ce a fost implicat în diverse afaceri ale familiei din Cluj-Napoca, Dacian Badea a început să sprijine o afacere în domeniul agricol a unei rude. Se întâmpla prin 2009-2010. Lucrurile au evoluat și s-au dezvoltat până ce domeniul agroalimentar a devenit principala arie de activitate și interes al Fermelor Ecologice Silvania.

Investiția inițială nu a fost semnificativă. Businessul a pornit practic de la câteva hectare de teren, 30 de capete de bovine și o fermă cu grajduri vechi, localizate în Zalău. „Tot acolo suntem și acum, însă ne-am lărgit aria de activitate – avem patru puncte de lucru în județul Sălaj. În prezent, lucrăm undeva la 2.200 de hectare de teren, toate în agricultura ecologică. Nu numai terenul, tot lanțul nostru agroalimentar - vegetal, zootehnie, procesare, întregul business este în zona ecologică. Efectivul de bovine numără 1.500 de capete și suntem în creștere”, a spus Dacian Badea, Președinte Consiliu de Administrație și Director Comercial Fermele Ecologice Silvania.

Dezvoltarea accelerată a afacerii a fost posibilă datorită proiectelor finanțate din surse proprii și fonduri europene, coroborat cu entuziasmul fondatorilor. În esență, spiritul antreprenorial a fost cel care a mișcat lucrurile. „Am anticipat corect și mai apoi am studiat și am urmat disciplinat tendințele din lanțurile agroalimentare internaționale în care cea mai mare creștere o au alimentele tot mai sănătoase, ecologice, numite și bio sau organice. Întotdeauna am privit cu un pas înainte. În cele din urmă cred că o motivație suplimentară este faptul că noi toți cei implicați în afacere suntem tineri, cu poftă de muncă și suntem animați de ideea că și noi putem reuși chiar aici, în țara noastră”, a punctat Dacian, care este și unul din co-fondatorii afacerii.

Provocările, pe radarul oricărui antreprenor

Analizând începuturile, primele verigi ale lanțului agroalimentar – agricultura și zootehnia – au fost profitabile după primii ani de activitate, antreprenorii bifând vânzări importante de cereale sau ulei ecologic vrac în țări precum Italia, Germania și Austria. „Lupta noastră acum este să vindem tot mai mult produse finite ambalate și să facem și export”, a completat Dacian.

Feliciu Paraschiv, proprietariul lantului de retail independent Paco Supermarkets, despre industria de retail si tendinte. Afla mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Feliciu Paraschiv, Paco Supermarkets: Digitalizarea este cu siguranță cheia
Într-o piață în care comerțul modern câștigă tot mai mult teren, Feliciu Paraschiv, proprietarul lanțului de retail independent Paco...
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
În ultimii 25 de ani, piața de retail și FMCG a trecut printr-o transformare continuă, iar Mega Image a avut o contribuție semnificativă la...

În această ecuație provocările sunt permanente și întotdeauna te scot din zona de confort, crede antreprenorul, numind doar câteva din pietrele de încercare ale businessului: gradul mare de fragmentare a terenurilor și încercarea de a aduna împreună cât mai multe suprafețe pentru a crește producția sau particularitatea sistemului ecologic ce presupune costuri mai mari și randamente mai mici în agricultură și în zootehnie.

Elementul final al acestui efort de integrare într-o singură organizație a întregului proces de producție a fost lansarea, în urmă cu un an, a brandului Bioforia. „Am decis să îl lansăm atunci când am reușit să adăugăm și ultima verigă în acest lanț de producție, respectiv zona de procesare, ambalare și distribuție. Produsele Bioforia sunt locul de întâlnire a celor care gândesc la fel, atât producători, cât și consumatori. O gândire care consideră că este important să mâncăm sănătos în același timp cu păstrarea naturii curate, locul unde se produce hrana noastră. Bioforia vrea să fie o mișcare, o propunere și o chemare spre o viață sănătoasă”, explică Dacian.

Sub umbrela Bioforia sunt comercializate în prezent gama de lactate ecologice (unt, smântână, brânză proaspătă) și ulei presat la rece, ecologic, din floarea soarelui și rapiță. Produsele sunt listate în lanțurile de retail Kaufland, Cora și Mega Image, în băcănii din Cluj-Napoca și București, platforma Freshful a eMag, fiind distribuite și prin vânzări directe în Zalău sau prin magazinul de la intrarea în fermă.

„Produsele sunt realizate pe liniile noastre de producție, dintr-una din fermele cooperativei. Procesarea este simplă, pasteurizarea la temperatură medie, fără adaos de lapte praf, fără înglobare de albumină, fără adaos de grăsimi vegetale și alți potențiatori de arome. Gustul lactatelor Bioforia este gustul normal al lactatelor bio adevărate. Uleiul Bioforia este ecologic și este obținut prin presare la rece a semințelor, este extra-virgin fiind obținut dintr-o singură presare, natural și nerafinat, fără conservanți, fără coloranți și fără organisme modificate genetic. Este practic un fresh de floarea soarelui”, a argumentat Dacian.

Articolul complet poate fi citit aici.

Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Pentru Coca-Cola HBC România ultimii ani au atins puncte nevralgice în ceea ce privește predictibilitatea, legislația, impozitarea,...
Transavia: Estimăm dublarea cifrei de afaceri și a profitului până în 2026
Transavia: Estimăm dublarea cifrei de afaceri și a profitului până în 2026
După cel mai bun an din istoria companiei de aproape 33 de ani, cu venituri de peste 1 miliard de lei și un profit record pentru sector, și cu o...
Producătorul lactatelor Bioforia finalizează o investiție de 9 mil. euro și lansează un nou brand
Producătorul lactatelor Bioforia finalizează o investiție de 9 mil. euro și lansează un nou brand
Cooperativa agricolă Fermele Ecologice Silvania, producătorul lactatelor Bioforia, va finaliza anul acesta o investiție de 9 milioane de euro și...
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
Businessul Artesana, într-o nouă etapă de dezvoltare
După finalizarea investiției de șapte milioane euro într-o nouă unitate de producție, Artesana face trecerea spre o nouă etapă de dezvoltare,...