Radu Timiș Jr., Cris-Tim: Intrăm într-o etapă de dezvoltare cu o miză uriașă pentru următorii cinci ani
După mai bine de trei decenii în care a crescut dintr-o mică afacere de familie într-un lider al industriei alimentare românești cu afaceri de 1,12 miliarde de lei, Cris-Tim a trecut la următorul nivel: listarea la bursă. Decizia marchează o nouă etapă în maturizarea businessului și arată cât valorează, de fapt, unul dintre cele mai cunoscute businessuri românești. 
2025 va rămâne în istoria Cris-Tim drept anul listării la Bursa de Valori București. De ce acum această decizie?
În anul 2019 am aprobat reorganizarea companiei și separarea activităților core ale businessului de cele non-core, cu obiectivul de a ajunge să ne listăm. La momentul respectiv aveam trei companii care se ocupau cu producția de mezeluri, producția de ready-meals și distribuția lor. Primul pas a fost să le fuzionăm, lucru care s-a întâmplat în 2023. Un an mai târziu am început să pregătim listarea, iar la finalul lunii septembrie a acestui an am anunțat intenția noastră de listare la bursă. Credem că piața de capital are foarte multe oportunități de oferit companiilor românești. Cris-Tim este astăzi o companie matură, prezentă pe piață de 33 de ani. Avem o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de lei, un profit net de 88 de milioane de lei, 375 de articole unice la nivel de rețetă și 41.000 de tone de produs finit livrate anul trecut către piață în cele două categorii – mezeluri și ready-meals. Deci complexitatea businessului este una extraordinară.
Care a fost totuși principalul motiv din spatele deciziei de a lista compania la bursă?
Obiectivul nostru este ca în cinci ani de acum businessul Cris-Tim Family Holding să devină cea mai mare companie din industria alimentară din România, cu o cifră de afaceri de peste 500 de milioane de euro. Iar listarea la bursă va duce lucrurile la un cu totul alt nivel și ne va ajuta să aducem valoare adăugată în cele două categorii în care activăm și, implicit, să resetăm mentalitatea consumatorilor vizavi de categoria de mezeluri.
Subscrierea pentru tranșa de retail în oferta publică inițială a fost catalogată drept record absolut. Ce așteptări aveați voi pentru această etapă?
Încheierea cu succes a ofertei publice inițiale, suprasubscrisă atât pe tranșa de retail, unde cererea a depășit inițial de peste 40 de ori oferta disponibilă, cât și pe tranșa investitorilor instituționali, reprezintă o validare fără precedent a Cris-Tim Family Holding. Interesul onorant al investitorilor de retail a determinat realocarea a 5% din tranșa instituțională, ceea ce a condus la o suprasubscriere finală de 32 de ori pe tranșa de retail. Mă aștept la o acțiune foarte lichidă după listare, fiind un aspect foarte important pentru noi, pentru că, în momentul în care acțiunea e lichidă și se tranzacționează mult pe ea, ridică valoarea companiei.
Dacă ne oprim asupra ofertei publice inițiale, familia Cris-Tim rămâne acționar majoritar, cu un procent de 65% din business. Luați în calcul să vă diluați participația pe termen lung?
Sunt foarte mândru de faptul că astăzi Cris-Tim este lider de piață în categorii unde competitorii noștri principali sunt multinaționale cu cifre de afaceri cuprinse între trei și zece miliarde de euro pe an, la nivel de grup. Noi reușim să rămânem lideri de piață, să inovăm și asta ne dă încredere să investim în continuare în România și să rămânem acționari majoritari. Nu luăm în calcul opțiunea de a ne dilua participația. Prin listarea la bursă vom aduce o infuzie de capital suficient de mare în companie, astfel încât să nu fie nevoie ca pe termen mediu să ne diluăm și ne va permite să continuăm toate proiectele de investiții pe care le avem bugetate.
Odată cu listarea la bursă, Cris-Tim intră practic într-o etapă de dezvoltare și consolidare. Cum arată lista scurtă de priorități?
Într-adevăr, intrăm într-o etapă foarte importantă a dezvoltării companiei noastre, cu o miză foarte mare pentru următorii cinci ani. Deschiderea către investitori și către piața de capital este o decizie strategică deoarece compania intră într-un amplu program investițional, cu obiective mărețe de dezvoltare până în 2030. Concret, vorbim despre un plan de investiții de 890 de milioane de lei în următorii cinci ani. Aceste investiții vor fi direcționate în dezvoltarea de noi capacități de producție, alinierea capacităților de producție existente la cele mai înalte standarde de eficiență, calitate și standarde de producție alimentară comparabile cu orice jucător la nivel european sau mondial, dezvoltarea infrastructurii de logistică și a infrastructurii de depozitare.
Categoria de mezeluri va atrage cea mai mare parte a bugetului de dezvoltare. De ce această decizie?
768 de milioane de lei sunt alocate segmentului de mezeluri, în timp ce 121 de milioane de lei sunt alocate segmentului de ready-meals și altor obiective de investiții. O parte a acestui plan de investiții este concentrată în direcția dezvoltării capacităților existente de producție, program finanțat parțial prin programul național de revitalizare a industriei agroalimentare Investalim. Practic, proiectul însumează 370 de milioane de lei, contribuția statului la acest proiect fiind de 227 de milioane de lei. Segmentul de mezeluri este principala linie de afaceri a companiei, cu o pondere de minimum 86% în veniturile din contractele cu clienții în perioada 2022 - 2024 și 88% în primul semestru din 2025. În plus, proiectul de dezvoltare pentru categoria de mezeluri include practic o fabrică de mezeluri de la zero, nu doar retehnologizarea și modernizarea facilității actuale. O bună parte din fabrica actuală va fi decomisionată. Dar, în acest moment, pot spune că noi construim o platformă de producție de la zero, capacitatea de producție a noii unități fiind cu 43% mai mare decât în momentul de față.
Care sunt cele mai mari atuuri pe care Cris-Tim Family Holding le va dobândi odată cu finalizarea acestui proiect de investiții?
Cred că vorbim în primul rând despre creșterea competitivității și a eficienței operaționale pentru că vom transforma fabrica de la Filipești de Pădure într-un hub de producție. Pe lângă investiția în fabrică, vom reloca aici și fabrica de realy-meals și vom extinde capacitățile logistice și de depozitare. În plus, creștem semnificativ capacitatea de depozitare a materiilor prime și auxiliare. În felul acesta vom putea eficientiza mai departe costurile de achiziții. În plus, noi utilizăm un depozit închiriat de la o companie din grup pe care îl vom decomisiona. Ne dorim să răspundem cât mai bine nevoilor retailerilor și, pentru că este evident că retailul modern crește mai repede și câștigă cotă de piață, este nevoie de un proces logistic mult mai standardizat.
Prima parte a anului 2025 a fost pe plus pentru Cris-Tim Family Holding dacă ne raportăm la principalii indicatori financiari. Este fezabilă menținerea ritmului de creștere și în a doua parte a anului?
Într-adevăr, am încheiat primul semestru cu venituri de 527 de milioane de lei, în creștere cu 4,25% față de perioada similară din 2024 și cu un profit net de 47,5 milioane de lei, marcând un avans de 29,1% față de perioada similară din 2024. Istoric, consumul de mezeluri este mai mare în a doua parte a anului, iar rezultatele din trimestrul al treilea confirmă trendul ascendent, astfel că estimăm că vom menține ritmul de creștere.
Ce rol a jucat inovația în ecuația de creștere?
Inovația este un pilon extrem de important și acest lucru rămâne valabil și pentru viitor. Preocuparea principală rămâne cum reușim să dezvoltăm produse mai curate, mai sănătoase decât facem astăzi. Soluții există, dar costul este foarte mare și consumatorii nu sunt pregătiți să plătească acest preț. Vestea bună, în contextul economic actual, este că vedem un interes în creștere pentru produse mai sănătoase, deci nu am văzut o reorientare a consumatorilor către produse mai ieftine. În ultimii doi ani de zile, produsele nou lansate au avut o cotă importantă din creșterea raportată. De exemplu, Grătărescu a ajuns în top trei produse ca vânzare în portofoliul Cris-Tim, într-o categorie care crește. Sigur, este un produs sezonier și este normal ca vânzările să fie mai sus în sezon față de extrasezon, dar rezultatele lansării au fost remarcabile. Vom continua să inovăm și vom dezvolta categorii noi de produse. Snackingul și zona de ready-meals sunt două categorii în care vom construi și vom dezvolta portofoliul, dar vor și fi alte categorii noi în care vom intra.
Cum vedeți dinamica din piața locală de retail și care sunt canalele care au generat cele mai bune rezultate pentru Cris-Tim Family Holding?
Cele mai mari creșteri vin din segmentul de supermarket și cel de discounteri. Dacă ne raportăm la canalul de online, vorbim despre o scădere față de pandemie, cu o cotă de sub 0,5% din business, iar pe segmentul de hipermarket sunt jucători într-o creștere ușoară, însă, per total, acest canal este în scădere. Pe termen mediu, excluzând canalul de hipermarket, mă aștept la o consolidare majoră a brandurilor care vor mai exista pe raft. Dar acest proces vine natural, mai ales în contextul în care mulți jucători mici, locali sau regionali, nu pot accesa canalul de retail modern, ceea ce va genera o orientare a acestora către retailul independent sau către dezvoltarea de magazine proprii.
Cât de important este totuși canalul de retail independent pentru Cris-Tim Family Holding?
Retailul tradițional este pe un trend descendent din perspectiva cotei de piață și, cel mai probabil, va continua să scadă, însă scade într-un ritm mult mai lent decât se așteptau mulți. Pentru noi este în continuare al doilea canal ca pondere în portofoliul Cris-Tim și obiectivul este să menținem această cotă. Deci, e încă extrem de relevant, și un aspect important este și faptul că aici vindem doar branduri. Nu mă aștept să vorbim despre dispariția acestui canal, însă probabil în zece ani cota de piață se va reduce la jumătate, așa cum se întâmplă și în piețele mature. Desigur, în tot acest peisaj al retailului independent în scădere există și o „navă spațială” unde înregistrăm rezultate foarte bune și se numește La Cocoș.
Cu ce așteptări plecați la drum în 2026? Putem vorbi despre un an bun în contextul actual dominat de instabilitate?
Suntem foarte încrezători în evoluția viitoare , chiar dacă pe termen scurt vor exista temeri cu privire la ce se întâmplă cu consumul. 2026 va fi un an cu provocări multiple. În primul rând, aș menționa presiunea pe costuri. Creșterea TVA nu a afectat încă consumul în categorie în segmentul de retail. Scăderi sunt vizibile în canalul de HoReCa și probabil că acest trend se va accentua anul viitor. Avem însă norocul că materiile prime au intrat într-o zonă de stabilizare datorită faptului că producția agricolă la nivel mondial a fost foarte bună și atunci lucrurile se echilibrează puțin. Cu toate acestea, mă aștept la o stagnare a consumului, ceea ce înseamnă că bătălia va fi pe cote de piață. Pentru noi, vectorii de creștere sunt acapararea de cote de piață de la competitori, dar și lansarea de proiecte noi. Ponderea produselor marcă privată este undeva între 7 și 8% din ceea ce producem azi, deci există cu siguranță o oportunitate mare de creștere. În plus, avem planuri mari de expansiune. În acest moment exportăm deja în 18 țări europene și ne propunem ca în cinci ani să ieșim în regiune și să ne depășim condiția de jucător național. Obiectivul nostru este să creștem constant, chiar dacă vorbim despre o creștere organică sau prin achiziții, o zonă care va atrage și ea o parte importantă din bugetul de investiții de 890 de milioane de lei pe care l-am alocat pentru următorii cinci ani.








