Campanie promoțională cu premii de peste 2 mil. lei pentru brandul Tuborg
Tuborg România lansează campania promoțională națională ”Tuborg dă premii” prin care vrea să fie aproape de consumatori în acest context economic marcat de imprevizibil. Campania vine cu cele mai valoroase premii din segmentul berii în acest sezon: 2 apartamente în București, 3 mașini Mercedes Benz A-Class, 12 drone, 12 ceasuri smart și 60.000 pachete a câte 4 doze de bere Tuborg, totalul premiilor depășind valoarea de 2 milioane de lei.
Consumatorii care doresc să participe la campania promoțională a verii trebuie să cumpere un produs marca Tuborg până pe 30 septembrie și să înscrie codul de sub cheiță/capac pe www.tuborg.ro sau prin SMS la 1878. Până acum, un apartament și 2 mașini și-au găsit deja câștigătorii în Târgu Jiu, București și Timișoara.
Vara 2022 a început pentru Tuborg România cu lansarea unui produs inovator în portofoliul de beri, Carlsberg LUMA - o bere blondă fabricată printr-o metodă inovatoare, Dry-Hopping, care presupune adăugarea hameiurilor în berea proaspătă, prin infuzare la rece, după fermentare, pentru a obține aroma perfectă –, dar și cu campanii atractive adresate consumatorilor, care vizează toate mărcile din portofoliu. De asemenea, Skol continuă campania lansată în 2021 cu noi execuții sub sloganul Răcorește Bărbatul, avându-i ca ambasadori de brand pe Mihai Bobonete și Mihai Rait.
„Mărcile puternice creează legături solide cu consumatorii și își păstrează relevanța de-a lungul timpului. Atât inovația, cât și campaniile promoționale fac parte din strategia care ne ajută să ne apropiem de consumatorii noștri și să-i cunoaștem mai bine, contribuind într-o măsură semnificativă la fidelizarea lor”, a declarat Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România.
Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală. Compania are un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg 0.0%, Tuborg Classic, Carlsberg, Calsberg LUMA, Carlsberg 0.0%, Holsten, SKOL Original, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, Bucur, Somersby, precum şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.