Valer Hancaș, Kaufland România: Obiectivul nostru este să atingem pragul de 200 de magazine până în 2025

Cu o rețea de 151 de hypermarketuri la nivel național, la finalul anului trecut, Kaufland și-a propus să deschidă cel puțin zece noi magazine în fiecare an. Obiectivul este ca, până în 2025, retailerul să atingă pragul de 200 de magazine în România, a spus Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs al companiei. Valer Hancaș, Kaufland România:  Obiectivul nostru este să atingem pragul de 200 de magazine până în 2025

#focus

În perioada post-pandemie, prioritizăm găsirea de noi modalități de adaptare, care să coincidă cu viziunea noastră privind importanța sustenabilității. O altă direcție pe care vom plusa este digitalizarea. Când online-ul poate să aibă avantajul de a face cumpărăturile rapid, e la fel de important să știi cum să îl convingi pe cumpărător să revină în magazinele tale. Strategic, vrem să dezvoltăm aplicații și tool-uri digitale pe care clientul să le poată folosi în cadrul magazinului fizic. Este motivul pentru care am investit în case express sau serviciul K-Scan.

#provocări

Cu toții ne așteptam ca 2022 să fie altfel. Însă instabilitatea economică generată de pandemie s-a accentuat odată cu războiul din Ucraina. În contextul inflaționist actual, anticipăm totuși o dinamică pozitivă pe segmentul de marcă proprie, cu o creștere peste media pieței. Tot mai mulți cumpărători vor căuta cel mai bun raport preț-calitate și vor încerca să pună în coș cât mai multe produse care să îndeplinească acest criteriu. Obiectivul pentru anul acesta este să dezvoltăm noi produse, care să anticipeze și să satisfacă obiceiurile de consum ale clienților noștri.

#tendințe

În primul rând, nu putem discuta despre trenduri fără digitalizare. E-tailul a avut o ascensiune rapidă în 2020, iar acum asistăm la o maturizare a segmentului. Clienții își doresc să economisească timp și să se bucure de confort. De aceea, pe lângă e-tail, tot ce înseamnă digitalizare își pune amprenta asupra pieței - de la sisteme scan & pay în magazine la programe de loializare 100% personalizate. Un alt trend important e buy local. Consumatorii vor produse proaspete, autentice, locale, la prețuri accesibile. De asemenea, pentru 2022, se va menține trendul de „premiumizare”. E foarte important ca produsele să fie sustenabile. Românii sunt mai atenți la aceste aspecte. Mă refer aici atât la produsele bio, cât și la cele românești.

#lecții

Să anticipăm nevoile clienților, dar să rămânem flexibili. Aceasta este de departe cea mai importantă lecție pe care am învățat-o, deoarece anul 2021 a fost cu totul imprevizibil. Comenzile online au fost o prioritate pentru majoritatea clienților noștri, așa că am prioritizat consolidarea parteneriatelor cu platformele de delivery. Dacă la începutul pandemiei cumpărăturile online erau disponibile doar pentru anumite locații, în prezent, clienții pot comanda din cele peste 10.000 de articole, cu posibilitatea de livrare în aproximativ 50 de orașe. Trebuie să fii dispus să te recalibrezi și să nu rămâi blocat în cele mai mici detalii. Am păstrat o abordare centrată pe client pe tot parcursul anului precedent, lucru pe care cu siguranță îl vom continua și pe viitor.

#expansiune

În 2021 am deschis 12 magazine noi și am modernizat alte cinci. La nivel de rețea, am încheiat anul financiar cu 151 de hypermarketuri în toată țara. Ne-am propus să avem cel puțin 10 magazine noi în fiecare an. Cu fiecare magazin, angajăm în jur de 100 de persoane. Am început și construcția celui mai mare depozit din Moldova, în comuna Miroslava, care va ocupa peste 40 de hectare. Este un hub care va include câteva zeci de clădiri cu rol de depozitare, rampe de aprovizionare, parcări și clădiri de birouri. Potențial este în toată țara. Avem o hartă strategică și știm exact unde vom deschide în următorii ani. Obiectivul nostru este să atingem pragul de 200 de magazine până în 2025.

Marco Giudici, Lidl: Vom deschide în jur de 200 de magazine în următorii șase ani
Marco Giudici, Lidl: Vom deschide în jur de 200 de magazine în următorii șase ani
Raportat la evoluția Lidl România de până acum și la planurile de viitor ale companiei, Marco Giudici, CEO-ul companiei, descrie România ca...
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
În ultimii 25 de ani, piața de retail și FMCG a trecut printr-o transformare continuă, iar Mega Image a avut o contribuție semnificativă la...
Adrian Ariciu, METRO România: Transformarea înseamnă să adopți o cultură organizațională care încurajează inovația
Adrian Ariciu, METRO România: Transformarea înseamnă să adopți o cultură organizațională care încurajează inovația
Viitorul cash&carry este reprezentat de dezvoltarea multicanal, cu procese integrate și automatizate, consideră Adrian Ariciu, CEO METRO...
Daniel Gross, Penny România: Ne concentrăm pe atingerea targetului de a deschide încă 35-40 de magazine
Daniel Gross, Penny România: Ne concentrăm pe atingerea targetului de a deschide încă 35-40 de magazine
Pentru Penny România, 2022 a stat sub semnul creșterii, fiind un an record din perspectiva creșterii cifrei de afaceri. Avansul de 33% a fost...