FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Listare la bursă, produse noi și exporturi: rețeta cu care „Lăptăria” vrea să ia caimacul pieței de lactate

Listare la bursă, produse noi și exporturi: rețeta cu care „Lăptăria” vrea să ia caimacul pieței de lactate

Pentru Lăptăria cu Caimac, 2021 este un an plin de oportunități, ce a venit cu listarea la bursă, obținerea certificării de exporturi în UE și, mai nou, cu construcția unei noi secții de producție pentru unt și brânză, extindere ce va permite companiei românești să „atace” atât piața locală, cât și cea regională cu un portofoliu vast și matur. Adrian Cocan, General Manager Lăptăria cu Caimac, ne-a povestit planurile de viitor și cum poate un brand românesc de lactate să facă performanță. 

V-ați listat recent pe piața AeRo a BVB. Ce investiții ați obținut și ce planuri aveți?

Am avut un plasament privat în aprilie, în 4 săptămâni am reușit să listăm acțiunile, a fost o premieră în istoria BVB. Suntem încântați, avem investitori speciali, care se implică, sunt cumva ambasadori ai brandului și susțin produsele noastre în comunitățile în care activează. Avem investitori din întreaga țară, ceea ce e bine pentru că 50% dintre vânzările noastre au loc în București, apoi în orașele mari, în timp ce în orașele mici mai puțin. Cu ocazia listării am început să avem contacte și pe zona orașelor mici. Ne-am atins toate obiectivele la plasamentul privat, am primit finanțarea de 4 milioane de euro pe care o vom folosi pentru spălarea sticlelor și borcanelor și este important că vom reuși să demarăm mai devreme acest proiect. Startul construcției era planificat pentru martie 2022, dar credem că vom reuși să începem luna acesta.

Primim zilnic mesaje de la consumatori care ne întreabă când vom demara proiectul. Este un proiect dificil pe care nici multinaționalele cu afaceri de 100 de ori mai mari nu l-au demarat. Nu există sprijin din partea statului, iar noi am găsit soluția cu listarea la bursă. Primim întrebări și de la companii mici care sunt interesate să spele la noi sticle și borcane și la cum văd efervescența din zona de food, cred că în următorii ani vor apărea branduri noi în piață, de la producători de zacuscă până la kombucha, care vor comercializa la sticlă sau la borcan, iar pentru companii cu volume mici un astfel de sistem de spălare pe care îl pregătim le-ar putea reduce la un sfert costurile
cu ambalajele.

În afară de listarea la bursă, cum a fost până acum 2021 pentru Lăptăria cu Caimac față de 2020? Sunteți în target cu estimările inițiale?

Am avut o perioadă extrem de aglomerată, am lansat produse noi, suntem în plină construcție a unei noi secții, unde vom produce unt și brânză, avem un stadiu fizic în jurul a 65%, estimăm că în noiembrie vom reuși să funcționăm acolo 100%. Poate părea puțin, dar am pornit construcția pe 27 aprilie. În prezent, Lăptăria cu Caimac este estimată la o valoare de piață de 115 milioane de lei, adică peste 23 milioane de euro. Nu avem destulă experiență pe zona de bursă încât să ne fi propus un target, acum suntem pe creștere accelerată. A fost amuzant că am observat că lipsim din toate statisticile apărute pe industria de lactate, însă doar pentru că nu avem codul CAEN principal pe lactate, este cel de fermă, dar altfel creșterea noastră pe 2020 a fost de peste 130%.

Ne-am propus pentru acest an să ne concentrăm pe execuția acestor proiecte pentru a continua creșterea accelerată, nu ne-am propus un preț țintă al acțiunii pentru că el va veni în urma unor rezultate, iar noi încă suntem departe de o consolidare a rezultatelor. Adică fabrica funcționează la 30% din capacitate, deci mai avem loc de creștere de 3 ori, în fermă lucrurile sunt stabile - terenul rămâne același, numărul de vaci rămâne stabil pentru că fizic nu mai au loc unde să se mai înmulțească și atunci vindem un număr important de junici, dar investițiile noi vor adăuga creștere și de aceea nu ne uităm la prețul țintă al acțiunii. Este probabil un subiect de maturitate care poate peste câțiva ani o să fie interesant de discutat. Sunt convins că în primăvara anului viitor, după rezultatele acestui an, prețul va continua să crească substanțial. Cumva încă suntem mici și mai avem mult de crescut.

Care a fost cifra de afaceri în 2020 și cât reprezintă vânzările Lăptăriei din total?

În 2020 am avut o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pentru toată compania, cu cele 3 linii de business: fabrica de producție a brandurilor Lăptăriei, care a reprezentat peste 70% din totalul cifrei de afaceri, cultura mare care asigură hrana animalelor și ferma de animale care produce lapte mai mult decât consumă Lăptăria și atunci vindem sau exportăm. 2020 a fost un an agricol dezastruos, cu cea mai dură secetă din ultimii 50 de ani. Am pierdut aproape 7 milioane de lei din cauza secetei. Pentru că noi încă digerăm investiții mari, chiar dacă nu era secetă și era un an obișnuit ar fi fost un an cu oarece profit, nu cu unul mare, dar seceta a schimbat complet jocul, ne-a adus primul an cu pierdere și încă una mare. Din fericire, anul acesta este la polul opus, este unul dintre cei mai buni ani agricoli.

Totuși, care au fost factorii ce au determinat creșterea de peste 130% de anul trecut?

În primul rând distribuția numerică, vorbim aici strict de fabrică. Distribuția a fost principalul vector de creștere, urmat de creșterea numărului de SKU-uri per magazin. Deși noi la începutul anului 2020 aveam 11 produse în portofoliu, media de SKU-uri per magazin era în jur de 4, aveam multe magazine cu doar 2-3 produse spre comercializare. Un alt factor de creștere important a fost dezvoltarea de produse noi. Am intrat pe noi categorii, iar un impact absolut neașteptat a fost ciocolata în lapte, care în 6 săptămâni de la lansare a ajuns să fie al patrulea cel mai bine vândut produs din portofoliul nostru.

Câte produse sunt disponibile în portofoliu și cum arată segmentarea vânzărilor pe tipuri de produs?

Portofoliul nostru numără acum 16 produse în total, dintre care 5 au fost lansate anul trecut: brânza de vaci, laptele gros care între timp a devenit iaurt de băut pentru că nu s-a înțeles neapărat ce este, ciocolata în lapte, brânza în miez și iaurtul de 10. În prezent, laptele proaspăt rămâne cel mai bine vândut produs din portofoliul Lăptăriei, urmat de iaurtul natural, smântâna dolofană, ciocolata în lapte și iaurtul de 10.

Citește mai multe AICI. 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content