FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Cristina Ghiurluc, Podravka: „Pentru a fi lider cu adevărat ai nevoie de curaj și încredere”

Cristina Ghiurluc, Podravka: „Pentru a fi lider cu adevărat ai nevoie de curaj și încredere”

Cristina Ghiurluc, Podravka

După 15 ani în echipa Podravka, timp în care a evoluat de la Director de Marketing la Director Comercial, Cristina Ghiurluc se poate lăuda cu un business de patru ori mai mare. Însă nimic din lista de realizări nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi avut în echipă oamenii potriviți. Mizează pe încredere și pe originalitate când vine vorba de stilul de management și crede cu tărie că orice lider este la fel de puternic ca echipa de care se înconjoară. 

Cristina Ghiurluc și-a dorit mereu să lucreze cu și pentru oameni, așa că în momentul în care s-a gândit la cariera pe care își dorea să o urmeze, a înclinat inițial spre cea a mamei sale, care e medic. Dar mama sa a considerat că este o meserie prea grea pentru o femeie, așa că părinții au sfătuit-o să meargă pe urmele tatălui în domeniul economic. După absolvirea Institutului de Științe Economice, în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Cristina s-a înscris la master, iar singurul domeniu care a atras-o cu adevărat a fost cel de cercetări de marketing chiar dacă recunoaște că, la acea vreme, nu știa ce înseamnă cu adevărat. În timpul studiilor, a început să lucreze în departamentul de marketing al companiei Pasmatex din Timișoara, singura fabrică de pasmanterie din România. Așa a cimentat practic bazele carierei sale în marketing, dar și vânzări.

Interacțiunea cu industria bunurilor de larg consum

De la experiența acumulată în industria textilă la Timișoara, Cristina a decis să se mute la București, și, după o experiență în domeniul artistic, în echipa creatoarei de modă Doina Levintza, a ales să intre în industria bunurilor de larg consum. „Am văzut un anunț de director de marketing în ziar și am aplicat pentru el. Am avut interviul într-o zi de sâmbătă, am primit răspunsul pe loc și luni am început noul meu job. Eram foarte entuziasmată pentru că nu mă așteptam să ocup direct o poziție de director de marketing în domeniul FMCG. Așa am ajuns eu la Podravka, unde lucrez și acum, după 15 ani”, își amintește Cristina Ghiurluc. 12 ani a avut această funcție, timp în care s-a ocupat și de piața din Bulgaria, punând bazele companiei de acolo, un proiect care s-a întins pe o perioadă de patru ani. Spune că ce o atrage cel mai mult la acest domeniu este dinamica lui și faptul că în fiecare zi se întâmplă ceva nou. „Se potrivește foarte mult cu energia mea de a face în permanență lucruri noi, de a fi implicată în toate activitățile și la toate nivelurile afacerii”, adaugă aceasta.

Când a început să lucreze pentru Podravka, în 2006, era o companie mică, în creștere, lucru care i-a permis să se implice în foarte multe proiecte noi și domenii de activitate cu care nu era familiarizată. „Am învățat extrem de multe lucruri, dar consider că cel mai important dintre acestea este că trebuie să te adaptezi continuu, să evoluezi și sa fii inovativ”, spune Cristina. Drept urmare nu s-a oprit niciodată din învățat chiar dacă putea considera că este stăpână pe domeniul în care activează. „Trebuie să înveți și să te dezvolți în permanență, indiferent de vârstă. Nu există un moment maxim în care poți să spui că te oprești. Așa că în 2008 am început un Executive MBA, la Tiffin University din USA”, povestește Cristina. Un alt lucru pe care l-a învățat din practică a fost să lucreze cu oamenii pentru că, spune ea, orice lider este la fel de puternic ca echipa de care se înconjoară.

„Echipa este cea mai mare realizare a mea, am oameni care sunt alături de mine de 14 ani. Anul trecut, numărul de angajați s-a dublat pe măsură ce activitatea companiei a fost extinsă, iar cei cu care am lucrat de la început au reprezentat baza mea. Împreună am reușit să facem un pas atât de mare pentru companie”, punctează reprezentanta Podravka. Cristina vorbește despre trecerea de la reprezentanță cu distribuitor național la companie cu distribuție directă, schimbare care a presupus o tranziție totală. „Practic, vorbim despre o companie nouă într-un moment pe care nimeni nu îl mai trăise. La doar două luni, România intra în carantină națională din cauza pandemiei”, își amintește managerul Podravka.

Evoluție bazată pe munca de echipă

La acel moment, Cristina Ghiurluc era deja Directorul Comercial al companiei de un an de zile, preluarea departamentului de vânzări reprezentând o mare provocare, dar, în același timp, o oportunitate de a dezvolta un concept de marketing și vânzări integrat. Dincolo însă de strategiile de business, oamenii reprezintă cheia succesului. „Îmi doresc foarte mult ca toți oamenii să fie implicați, să vină cu idei noi, să spună ce gândesc, să fie ascultați, să încerce să privească businessul ca și cum ar fi al lor. De aceea consider că ei sunt cheia oricărei afaceri. Doar lucrând împreună putem să aducem o contribuție valoroasă businessului”, subliniază directorul comercial Podravka.

Articolul complet poate fi citit aici.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content