Promotii, Campanii, Lansari | Progresiv

"Locuri cu Fainosag", noua campanie Pate Ardealul Promotii, Campanii, Lansari

Producatorul Pate Ardealul, SC Productie Ardealul SRL (companie parte a Orkla Foods Romania), a lansat o campanie promotionala prin care ii invita pe toti romanii sa descopere si sa recomande "locuri cu Fainosag" din tara noastra.

Consumatorii care se inscriu in promotie pot castiga zilnic unul dintre cele 5 premii puse la bataie, dar intra si in tragerea la sorti saptamanala pentru cele 9 premii mari constand in bani de buzunar (5.700 de lei net) si un autoturism inchiriat pentru o perioada de maximum 10 zile sau contravaloarea in bani a inchirierii masinii. Pentru a participa la promotie, consumatorii produselor Ardealul trebuie sa trimita codul de pe ambalaj prin SMS sau sa completeze un formular de participare pe site-ul www.locuricufainosag.ro. Campania este valabila pana la 17 august si este comunicata pe ambalajul produselor Ardealul, la punctele de vanzare, pe stickerele dedicate promotiei, pe site-ul www.locuricufainosag.ro, la radio, dar si prin doua spoturi TV, realizate de compania Orkla Foods Romania.

Coccolino relanseaza gama Sensations

Coccolino relanseaza gama Sensations sub numele Coccolino Creations, cu o formula imbunatatita, avand un parfum care dureaza mai mult timp. Odata cu relansarea gamei, Coccolino a introdus si un nou produs cu aroma de nufar si grepfrut roz (Coccolino Water Lily & Pink Grapefruit).

Pe langa noul Coccolino Water Lili & Pink Grapefruit , noua gama va contine si variantele deja cunoscute, Coccolino Purple Orchid & Blueberries, Blushing Poppies & Peach, Passion Flower & Bergamot, Tiare Flower & Red Fruits si Vanilla & Gold Orchid, ce vor putea fi gasite in doua ambalaje: 1,9L si 950 ml; Exceptie face Coccolino Blushing Poppies & Peachcare este disponibil doar in formatul mare, de 1,9 l.

"Coccolino Creations este o combinatie de parfumuri deosebite, inspirate din fructe si flori. Noua gama se bucura de un ambalaj premium si de o formula cu 100% mai mult parfum. Tehnologia noii game ajuta la pastrarea parfumului mai mult timp, avand la baza micro-capsule care se fixeaza in tesatura si se sparg la orice miscare eliberand parfum pe o perioada mai lunga" a declarat Iulia Floricica, Senior Brand Building Manager Laundry, Unilever South Central Europe.

Studiu QUDAL: Borsec este liderul apelor minerale la capitolul calitate

Primul studiu QUDAL - QUality meDAL in Romania arata ca, in mintea consumatorilor romani, Borsec este apa minerala carbogazoasa nr.1 in ceea ce priveste calitatea. Datorita acestui rezultat, brandul detinut de Romaqua Group are dreptul de a purta statusul QUDAL - No.1 in calitate si medalia de aur QUDAL - TOP QUality meDAL cu maximum cinci stele pentru calitate in categoria apa minerala carbogazoasa. Cercetarea a fost efectuata de catre organizatia elvetiana ICERTIAS - International Certification Association GmbH - care evalueaza experienta si satisfactia cetatenilor in ceea ce priveste calitatea produselor si a serviciilor comercializate. Au fost acoperite mai mult de o suta de categorii comerciale si necomerciale, iar cand a fost vorba de apa minerala carbogazoasa, respondentii au primit urmatoarea intrebare: "Specificati marca de apa minerala carbogazoasa care, din experientele dumneavoastra personale si dupa parerea dumneavoastra, ofera, indiscutabil, cel mai inalt nivel de calitate de pe piata romaneasca". Majoritatea respondentilor au raspuns la aceasta intrebare: "Borsec". Intrebarile din studiul QUDAL - QUality meDAL au fost de tip deschis, adica respondentii nu au avut de ales intre mai multe variante de raspuns. Ei au putut mentiona liber numele producatorilor si furnizorilor de servicii care, in conformitate cu experienta lor, ofera cea mai buna calitate in general.

PepsiCo lanseaza gama Prigat cu Pulpa

Sub sloganul "Mea Pulpa", Prigat lanseaza noile sortimente de sucuri cu pulpa de citrice,  fara conservanti. Noua gama Prigat cu Pulpa include trei variante: cu portocale, grapefruit si mandarine. Schimbari au avut loc si la nivelul ambalajului, sticlele Prigat cu Pulpa au o forma noua, fiind disponibile in varianta de 1,5 L.

Noua gama de produse Prigat cu Pulpa este lansata in cadrul campaniei de comunicare integrata "Mea Pulpa", ce include spot TV, promovare in-store, prin canale de social media si activitati de PR. Campania de promovare se desfasoara in perioada iulie - august 2014, avand in centru un spot TV ce beneficiaza de o coloana sonora semnata de Moonlight Breakfast.

Costa D’Oro promoveaza un stil de viata sanatos

Seniorhyper si Costa d’Oro au lansat  aplicatia "Copacul Intelepciunii", o solutie interactiva prin care utilizatorii pot sa ofere un sfat intelept. Cele trei ramuri ale copacului propun sfaturi pretioase pentru un stil de viata sanatos. Utilizatorii aplicatiei pot alege oricare din cele ramuri si sa inscrie sfaturile lor legate de alimentatie, ingrijire personala sau sport, intrand astfel in competitia pentru premiile saptamanale - seturi de produse pentru o alimentatie sanatoasa de la Costa d’Oro. La finalul campaniei, toti cei care au inscris sfaturi in aplicatie, vor intra in extragerea finala pentru unul din cele 3 mari premii, fiecare corespunzator unei ramuri a copacului.  Premiile puse in joc constau intr-o pereche de patine cu role pentru consumatorii care inscriu sfaturi legate de sport, vouchere spa pentru cei care ofera sfaturi despre ingrijirea personala si patru carti pentru utilizatorii care inscriu sfaturi legate de alimentatie.

Renault lanseaza noile modele Trafic si Master

Renault a lansat oficial, la Copenhaga, noile modele de masini utilitare Trafic si Master. Noul Trafic prezinta un design nou, cu modificari atat la exterior, cat si la interior. Modelul dispune de un arsenal de inovatii tehnologice care vin in sprijinul utilizatorului, precum si de o gama noua de motorizari. Noul Trafic este un vehicul adaptat unei palete largi de utilizari datorita diversitatii gamei: 2 variante de inaltime, 2 variante de lungime si versiuni furgon, cabina extinsa, platforma sau vehicul pentru transportul de persoane. Noul model Trafic este mai economic decat cel anterior, datorita noii game de motoare supraalimentate. Trafic este echipat cu motoare derivate din blocul 1.6 dCi dezvoltat de Renault (R9M) si este disponibil in doua variante de motorizari, turbo simpla (in variantele de 90 sau 115 cp) si versiunea Twin Turbo (120 sau 140 de cp) care permite reducerea consumului mediu sub pragul de 6 l/100 km.

Principalele modificari ale utilitarei Renault Master se afla sub capota. In ceea ce priveste motorizarea, noul Master a adoptat tehnologia cu supraalimentare Twin Turbo, avand mai multa putere (pana la 165 de cp) si un consum mai mic. In plus, noul model are un nivel de confort mai ridicat, dar si controlul stabilitatii imbunatatit, fiind echipat cu ultima generatie de ESC. Un alt element distinctiv pentru Master este reprezentat de oglinzile "Wide View" (n.r. vedere panoramica) care suprima unghiurile moarte.

Rio Bucovina lanseaza un program de CSR pentru protejarea mediului

Rio Bucovina a lansat "Inegalabila Romanie", primul program de responsabilitate sociala (CSR) pe termen lung al companiei, proiect sustinut de Eco-Rom Ambalaje. Misiunea programului este de a incuraja protejarea mediului inconjurator, prin descoperirea si pastrarea locurilor unice din Romania, colectarea separata a deseurilor de ambalaje si reciclarea acestora. Programul consta in multiple actiuni de constientizare a publicului larg despre efectele negative ale comportamentului iresponsabil fata de mediul inconjurator, precum si activitati de educare. O componenta esentiala a programului este reprezentata de activitatile de ecologizare a unor zone naturale puternic afectate de interventia umana. Fanii programului sunt invitati sa se alature comunitatii de Facebook Inegalabila Romanie si sa impartaseasca fotografii cu peisaje din Romania, primind titlul simbolic de "ocrotitori" ai respectivelor zone. Toate imaginile vor fi centralizate si localizate prin intermediul unei aplicatii ce are la baza Google Earth, pentru a obtine harta locurilor inegalabile din Romania.

S-a lansat site-ul cascavalului Hochland

Hochland a lansat site-ul www.cascavalulhochland.ro prin care ii invita pe consumatori sa descopere secretele cascavalului Hochland. In plus, acestia vor regasi si filmul campaniei "Cascavalul Hochland, pe gustul tau" care prezinta pas cu pas parcursul produsului de la fermele de vacute pana la mesele romanilor din toata tara si modul in care acesta este realizat, folosind aceeasi reteta autentica inca din 1976.

Lider pe segmentul branzeturilor din Romania, Hochland are o prezenta de 20 ani pe piata locala. In Romania, Hochland detine doua unitati de productie proprii, la Sighisoara si la Sovata. Cascavalul Hochland este a doua categorie ce contribuie la cifra de afaceri a companiei, fiind, la nivelul intregii piete, vedeta branzeturilor, cu cea mai mare pondere in ceea ce priveste totalul de branzeturi vandute in comertul organizat din Romania.

Lansari de la Lady Speed Stick si Mennen Speed Stick

Colgate-Palmolive Romania a lansat gama de produse Lady Speed Stick Pro5in1 si segmentul de roll-on Lady Speed Stick si Mennen Speed Stick. Noul Lady Speed Stick Pro 5in1 are la baza un sistem multi-protectie, care permite pielii sa ramana uscata si proaspata pe durata intregii zile. Formula sa dovedita clinic ofera cinci beneficii la fiecare utilizare: mentine pielea uscata si fina, confera prospetime, nu lasa urme albe si este testata dermatologic.In varianta masculina, gama Mennen Speed Stick X5 a fost creata pentru nevoile specifice barbatilor, formula multi-protectie cu cinci beneficii actionand pe durata intregii zile. In plus, produsele Lady Speed Stick si Mennen Speed Stick sunt acum disponibile si in varianta roll-on.

O noua campanie Coca-Cola

Coca-Cola a lansat campania "Spune-i cu o Coca-Cola si un cantec" prin care incearca sa aduca muzica mai aproape de consumatori. Pana la finalul verii, sticlele si dozele Coca-Cola vor purta pe eticheta mesajul unora dintre cele mai cunoscute melodii locale si internationale, alese in urma unui parteneriat cu casa de productie Universal Music.

Pe langa versuri, dozele si sticlele de 250 si 500 ml de Coca-Cola vor avea predefinit pe eticheta un QR code care, odata scanat, le va permite consumatorilor sa asculte un fragment din melodia aleasa, inainte de a o transmite prietenilor. Initiativa "Spune-i cu o Coca-Cola si un cantec" este sustinuta atat prin intermediul platformei www.spuneicuuncantec.ro, cat si printr-o aplicatie speciala pentru smartphone. Campania beneficiaza de un mix media care include: PR, digital, media si activari experientiale.

Raben: Episodul volatilității valutare, resimțit puternic în industria transporturilor. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Raben: Episodul volatilității valutare, resimțit puternic în industria transporturilor
Chiar dacă leul s-a mai stabilizat după episodul de depreciere de la începutul lunii mai, impactul asupra companiilor este în continuare...
Calin Buciuta CEO Selectsoft
Selectsoft: Comercianții mici și mijlocii au pierdut 3,2 mil. euro din profit din cauza erorilor de stoc
Comercianții mici și mijlocii au pierdut aproximativ 3,2 milioane de euro din profit în ultimul an din cauza erorilor de stoc, potrivit datelor...