Consumatorul anului 2020: mai cumpatat si mai selectiv in procesul de cumparare | Progresiv

Traim intr-o lume caracterizata de schimbare si volatilitate, in care factorii de decizie din mediul de afaceri trebuie sa-si faca planuri realiste pentru cel putin zece ani de-acum inainte pentru a rezista pe piata si pentru a atrage noi clienti. Consumatorul anului 2020: mai cumpatat si mai selectiv in procesul de cumparare

Prin analizarea unor tendinte economice si demografice, a aspectelor privind resursele finite si sustenabilitatea, precum si a impactului semnificativ pe care il are tehnologia asupra vietii noastre de zi cu zi, Deloitte a realizat un amplu raport in care avanseaza cateva predictii referitoare la modul in care comportamentul nostru de consum se va schimba in urmatorul deceniu.

Potrivit companiei de consultanta, un lucru de care putem fi siguri este evolutia continua a valorilor consumatorului, a nevoilor si atitudinilor acestuia. In acelasi timp, Deloitte atrage atentia asupra faptului ca recesiunea globala din 2008-2009, care a zdruncinat increderea consumatorilor din intreaga lume, va continua sa-si faca simtite efectele chiar si in anii care vor urma crizei.

Odata cu relansarea economica mondiala isi va face aparitia si o noua clasa de mijloc in tarile emergente, fenomen care va avea implicatii semnificative asupra cererii de resurse finite. Pe cale de consecinta, modificarile survenite in consumul de alimente vor pune sub semnul intrebarii securitatea resurselor globale de hrana.

Nu in ultimul rand, progresul tehnologic si cel al comunicarii in masa vor accelera proliferarea informatiilor, ceea ce ii va face mai puternici pe consumatori, care isi vor redefini modul in care interactioneaza unul cu celalalt, dar si cu companiile de la care cumpara bunuri si servicii.

In aceste conditii, specialistii Deloitte sustin ca urmatorii zece ani vor fi tumultuosi, nesiguri si complecsi, schimband in mod dramatic perceptiile consumatorilor, dar si modul in care se realizeaza comunicarea, atat intre acestia si companii, cat si invers.

Cum se reflecta evolutia economiei globale in sabloanele de consum

In deceniul anterior recentei crize economice a existat o crestere puternica a cheltuielilor consumatorilor, atat in Statele Unite ale Americii, cat si in tari mai mici, ca Marea Britanie, Spania si Irlanda. In cele mai multe cazuri, aceasta crestere s-a bazat pe creditele acordate de banci populatiei si a contribuit semnifictaiv la excedentul comerical al unor tari ca Japonia, China si Germania. Practic, criza mondiala din 2008-2009 nu a facut decat sa scoata la iveala problemele unei economii globale dezechilibrate.

Indatorati si pusi in fata unei situatii in care nu mai exista siguranta zilei de maine, consumatorii afectati de criza si-au schimbat radical comportamentul, reducand drastic cheltuielile si orientandu-se spre economisire.

Pentru urmatorii zece ani, specialistii Deloitte prevad o crestere foarte lenta a consumului, evolutie cauzata de faptul ca gospodariile vor trebui sa-si achite datoriile, sa-si mentina echilibrul financiar si vor incerca sa faca economii.

Renumitul economist Herbert Stein a scris candva ca "daca ceva nu poate functiona pentru totdeauna, la un moment dat se va opri". Cuvintele lui Stein caracterizeaza intr-o mare masura dezechilibrul existent in economia globala. Chiar daca nu se pune problema incetarii consumului, in viitorul apropiat, acesta nu numai ca nu va mai creste, ci se va diminua considerabil.

In urmatorii cativa ani, la nivelul economiei globale va surveni o modificare fundamentala, care la randul sau va genera schimbari in modul in care retailerii si marcile in general vor mai putea inregistra cresteri. Potrivit raportului Deloitte, consumatorii din Europa de Vest si Statele Unite vor fi constransi din punct de vedere financiar. Acestia vor deveni din ce in ce mai constienti de valoarea banului, vor cauta preturle scazute si vor evita cheltuielile nesabuite.

In timpul crizei economice au fost remarcate o serie de schimbari la nivelul comportamentului consumatorilor, multe dintre acestea persistand si dupa incheierea perioadei dificile din punct de vedere financiar. Intre acestea se numara orientarea catre magazinele de tip discount, catre marcile mai putin cunoscute, renuntarea la mesele in oras si la achizitionarea unor bunuri de folosinta indelungata.

Dintre aceste schimbari, cea mai importanta este considerata cea care vizeaza atitudinea fata de consumul de alimente. Pe masura ce veniturile cresc, oamenii au tendinta de a renunta la dietele bazate pe cereale in favoarea celor dominate de alimente mai bogate in substante nutritive, cum sunt carnea, lactatele, fructele si legumele.

Preocuparea pentru sanatate, factor decisiv in comportamentul de consum

Din pacate, o dieta variata include intr-o mai mare proportie grasimi saturate, nesaturate si zaharuri. In acelasi timp, dezvoltarea societatilor si urbanizarea inseamna activitati mai putin solicitante din punct de vedere fizic, in mare masura datorita cresterii utilizarii tehnologiei si a transportului, la care se adauga si stilul de viata sedentar. Toate aceste aspecte care caracterizeaza clasele de mijloc prezinta insa si riscul de crestere a incidentei obezitatii.

La nivel global exista pentru un miliard de adulti supraponderali, din care cel putin 300 de milioane sunt obezi, dupa cum reiese din datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii din 2010. O boala des intalnita in economiile dezvoltate, cum sunt, spre exemplu, Marea Britanie si Statele Unite, obezitatea a devenit un subiect din ce in ce mai dezbatut si in tarile emergente, pe fondul cresterii accelerate a claselor de mijloc.

Pe masura ce consumatorii devin din ce in ce mai constienti de problemele pe care le ridica obezitatea, este de asteptat ca atitudinea acestora sa se schimbe in ceea ce priveste alimentatia si stilul de viata. In aceste conditii, este posibil sa asistam la o crestere a consumului de alimente functionale in detrimentul celor bazate pe carne.

Cresterea numarului de consumatori provenind din clasele de mijloc, la care se adauga resursele limitate de apa si terenuri agricole, vor genera, cel mai probabil, o sporire a preturilor la alimente. Adaugand la aceasta cresterea costurilor cu energia si transporturile, preturile finale, cele de la raft, vor fi si mai mari.

In ceea ce-l priveste pe consumator, acesta va deveni mult mai selectiv cu privire la ceea ce cumpara. In anumite situatii, acesta se va vedea nevoit sa renunte la mesele luate in restaurant si va gati acasa, orientandu-se catre produse mai ieftine, preferabil din productia locala, in detrimentul celor de import.

Concluziile studiului Deloitte mai arata cum consumatorii participa tot mai activ la crearea unei economii globale sustenabile, devenind constienti de provocarile pe care le intampina lumea in care traim. In urmatorii zece ani, tot mai multi consumatori vor adopta un comportament sustenabil, in special printr-o selectie mai atenta a ceea ce cumpara, raportata corect atat la puterea financiara, cat si la principiile dezvoltarii durabile.

Christian Schmidt, Director General DS Smith Packaging România
Ambalajul, de la simplă protecție a produsului la avantaj competitiv pe piață
Într-un context marcat de presiuni pe costuri și de cerințe tot mai stricte privind sustenabilitatea, producătorii regândesc rolul ambalajului...
DS_Smith_Packaging_Timisoara_2026 002
DS Smith investește peste 14 milioane de euro în fabricile de ambalaje din România
DS Smith, o companie a grupului International Paper și important producător de soluții de ambalare sustenabile, își continuă traiectoria de...
Transavia lanseaza o noua gama de produse din carne de pui gata de gatit
TRANSAVIA lansează o nouă gamă de preparate din carne de pui gata de gătit
TRANSAVIA lansează gama Fragedo Delicii Urbane, o colecție de preparate din carne de pui condimentate uscat, gata de gătit, create pentru...
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025
Domeniile Davidescu, cramă premium cu producție în Republica Moldova și prezență consolidată pe piața din România, anunță o creștere cu...
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă disponibile. Procentul a crescut cu aproape 10% în ultimele luni, angajatorii făcând pași suplimentari în direcția publicării salariului în anunțul de angajare pe măsură ce ne apropiem de faza în care transparența salarială va deveni obligatorie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs: Procentul joburilor cu salariul afișat a urcat la 45%, cu o lună înainte de transparentizarea pieței salariilor
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă...
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia Dulce, unul dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată din România, anunță finalizarea unui proces amplu de relansare, care...