Am importat din Franta produse agroalimentare de 120 milioane euro in primele 11 luni din 2010 | Progresiv

Franta a exportat catre Romania produse agroalimentare in valoare de 120 de milioane de euro in intervalul ianuarie-noiembrie 2010. In ceea ce priveste structura exporturilor franceze catre Romania in perioada mentionata, carnea si produsele derivate au detinut ponderea cea mai mare in volumul total, reprezentant 20% din acesta. Am importat din Franta produse agroalimentare de 120 milioane euro in primele 11 luni din 2010

Potrivit datelor oferite de Ambasada Frantei in Romania prin intermediul Misiunii Economice UBIFRANCE, zaharul si produsele zaharoase exportate de Franta catre Romania au reprezentat 11% din volumul total de produse agroalimentare, in timp ce semintele de oleaginoase, bauturile alcoolice si nonalcoolice si cerealele au avut ponderi de 10%, 9% si, respectiv, 7%.

Referitor la exporturile de bauturi alcoolice si nealcoolice, peste 51% reprezinta vinurile linistite si spumante (inclusiv sampanie), 18% - spirtoase, restul fiind impartit intre apele minerale, sucuri si bere.

Pe segmentul vinurilor linistite si efervescente, de la an la an, Franta imparte prima pozitie in valoare cu Italia. Ea detine o cota de 30% din valoarea pietei vinurilor de import. In schimb, Franta este lider pe segmentul vinurilor linistitie imbuteliate (35%), in timp ce celelalte tari furnizoare exporta in principal vin vrac catre Romania.  Franta detine de asemenea prima pozitie in categoria vinurilor efervescente, cu o cota de 58%.

Christian Schmidt, Director General DS Smith Packaging România
Ambalajul, de la simplă protecție a produsului la avantaj competitiv pe piață
Într-un context marcat de presiuni pe costuri și de cerințe tot mai stricte privind sustenabilitatea, producătorii regândesc rolul ambalajului...
DS_Smith_Packaging_Timisoara_2026 002
DS Smith investește peste 14 milioane de euro în fabricile de ambalaje din România
DS Smith, o companie a grupului International Paper și important producător de soluții de ambalare sustenabile, își continuă traiectoria de...
Transavia lanseaza o noua gama de produse din carne de pui gata de gatit
TRANSAVIA lansează o nouă gamă de preparate din carne de pui gata de gătit
TRANSAVIA lansează gama Fragedo Delicii Urbane, o colecție de preparate din carne de pui condimentate uscat, gata de gătit, create pentru...
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025
Domeniile Davidescu, cramă premium cu producție în Republica Moldova și prezență consolidată pe piața din România, anunță o creștere cu...
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă disponibile. Procentul a crescut cu aproape 10% în ultimele luni, angajatorii făcând pași suplimentari în direcția publicării salariului în anunțul de angajare pe măsură ce ne apropiem de faza în care transparența salarială va deveni obligatorie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs: Procentul joburilor cu salariul afișat a urcat la 45%, cu o lună înainte de transparentizarea pieței salariilor
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă...
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia Dulce, unul dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată din România, anunță finalizarea unui proces amplu de relansare, care...