74 milioane de euro, pierderile raportate de cei mai noi retaileri de pe piata | Progresiv
Retailerul german LIDL si grupul Mercadia – retailerii care si-au facut intrarea pe piata FMCG locala in cursul anului trecut - au raportat pierderi cumulate de 74 milionae de euro pe 2010, potrivit datelor de la Ministerul de Finante. 
Compania LIDL Discount, care a intrat oficial pe piata locala la inceputul lui 2010 prin anuntul achizitiei retelei de discountere Plus, a avut anul trecut cele mai mari pierderi raportate, de 247,7 milioane de lei (59 milioane de euro), de peste trei ori mai mari decat valoarea din bilantul pe 2009. LIDL a rebranduit recent magazinele Plus si lucreaza in prezent la finalizarea unor investitii in constructia de magazine de la zero, amplasate in toate regiunile tarii.
La randul sau, grupul Mercadia, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, a raportat pierderi pe 2010 pe ambele retele operate in prezent, Mic.Ro si MiniMax (aflata in proces de transformare in Macro). Compania Mic.Ro Retail SRL a avut anul trecut pierderi de 50 de milioane de lei (11,9 milioane de euro), la o cifra de afaceri de 51 milioane de lei, conform bilantului depus la Ministerul de Finante.
Pierderile MiniMax Discount, retea preluata de Mercadia in august 2010, au fost de 14,5 milioane de lei sau 3,4 milioane de euro la nivelul anului trecut, la o cifra de afaceri de 277,8 milioane de lei.
Mercadia si-a inceput activitatea in 2010 si a investit pana acum peste 50 de milioane de euro in lantul de bacanii Mic.Ro, in cadrul celui mai rapid proces de extindere derulat pana acum in comertul de cartier.








