România, o zonă strategică pentru nearshoring

Sectorul logistic european a trecut prin transformări remarcabile în ultimul deceniu, iar una dintre cele mai importante tendințe este creșterea fenomenului de nearshoring. Această abordare strategică remodelează lanțurile de aprovizionare și creează noi oportunități pentru companiile din întreaga Europă. supply

Nearshoringul se referă la strategia companiilor de a-și reloca parțial sau în întregime lanțurile de aprovizionare și producția în țări cât mai apropiate geografic de piața lor de desfacere. Această tendință a luat amploare în ultimii ani, când jucătorii au căutat modalități de a-și consolida și optimiza lanțurile de aprovizionare după perturbările cauzate de pandemia COVID-19 și alte crize globale. Prin nearshoring, companiile pot beneficia de avantajele proximității geografice, cum ar fi timpi de tranzit mai scurți, costuri de transport reduse și un control mai bun asupra calității și proceselor de producție.

Pentru industriile de retail și FMCG, nearshoringul reprezintă o oportunitate semnificativă de a crește agilitatea lanțului de aprovizionare și de a răspunde mai eficient cerințelor venite din piață. În trecut, multe lanțuri de aprovizionare din aceste sectoare au fost orientate către optimizarea costurilor prin externalizarea producției; această abordare a ridicat însă provocări legate de timpii de livrare prelungiți, stocurile mari și dificultăți în gestionarea comenzilor și a inventarelor. Nearshoringul le permite retailerilor și companiilor din FMCG să aibă o prezență aproape de piețele lor cheie, ceea ce le conferă agilitate și flexibilitate sporite pentru a se adapta rapid la schimbări.

Mai mult, nearshoringul poate aduce beneficii suplimentare pentru retail, prin reducerea amprentei de carbon asociate transportului pe distanțe lungi. Prin relocarea lanțurilor de aprovizionare în apropierea piețelor finale, companiile pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Acest aspect devine tot mai important pe măsură ce consumatorii devin mai conștienți de impactul în mediu al produselor pe care le achiziționează, iar companiile caută modalități de a-și îmbunătăți sustenabilitatea operațiunilor și de a-și atinge obiectivele legate de schimbările climatice.

Poartă pentru Asia

Poziția României între Asia și Europa, precum și apropierea de Balcani și Orientul Mijlociu înseamnă că țara poate juca un rol important în facilitarea utilizării unor porți alternative în și în afara Europei, precum și pentru a servi producția și consumul în Europa de Est, notează cei de la Maersk, companie specializată în transporturi și operațiuni logistice, care analizează potențialul României de a deveni o destinație preferată de near-sourcing. Pe măsură ce companiile din Europa pivotează către strategii de near-sourcing și nearshoring, destinațiile de la periferia piețelor majore ale continentului apar ca potențiale huburi. Aceste locații oferă un timp de lansare pe piață mai rapid și un management simplificat al calității și durabilității, menținând totodată o structură de costuri competitivă.

România, în special, a atras atenția ca opțiune de nearshoring, potrivit celor de la Maersk. Țara noastră a devenit recent parte a spațiului Schengen, ceea ce a dus la ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime ale țării cu restul statelor membre. În ceea ce privește importul, principalii parteneri ai României rămân țările UE, la care se adaugă Turcia și China, o dovadă a importanței țării ca punct de legătură între Europa și Asia. Pe măsură ce țara continuă să lucreze la eliminarea controalelor la frontiera terestră, se așteaptă ca relațiile cu principalii săi parteneri de export – în mare parte alte țări din UE – să se simplifice în continuare. Deoarece România a început abia recent să pună bazele unei capacități logistice, cea mai mare parte a acesteia este concentrată în jurul Bucureștiului, cu aproximativ 70% din stocul industrial modern al țării situat în jurul Capitalei. Pe de altă parte, transportul terestru va beneficia de investiții de peste trei miliarde de euro în infrastructura autostrăzilor.

Reducerea distanței, element al strategiei de sustenabilitate

Importanța sustenabilității în sectorul european de logistică a fost explorată și de Reuters, în cadrul studiului „The state of European supply chains 2023”. Creșterile accentuate ale costurilor operaționale pentru depozite au evidențiat nevoia ca activele din lanțurile de aprovizionare să devină mai eficiente energetic.

În plus, consumatorii devin din ce în ce mai preocupați de „valorile” ecologice ale achizițiilor lor, iar în Europa există un puternic accent legislativ pe reducerea emisiilor. Conform studiului Reuters, accentul pe sustenabilitate va fi orientat în principal către două direcții principale: reducerea consumului de energie, în special a combustibililor fosili, și reducerea distanței pe care mărfurile trebuie să o parcurgă. Pe partea de transport, 68% din respondenți urmăresc optimizarea lanțurilor de aprovizionare prin configurarea unor rețele de transport mai compacte, 51% intenționează să-și relocheze depozitele în locații mai bune, iar alți 51% caută să eficientizeze procesele de tip last mile. Aceste inițiative promovează nu numai sustenabilitatea, ci ajută și la atenuarea deficitului de capacitate în transportul terestru. Doar 38% din cei intervievați au raportat că vizează electrificarea vehiculelor utilizate în lanțurile lor de aprovizionare; acest lucru poate fi determinat de creșterea facturilor la energie, în special pentru companiile din UE.

O oportunitate ce trebuie fructificată

În ansamblu, trendul de nearshoring reprezintă o oportunitate semnificativă pentru companiile europene de a-și eficientiza lanțurile de aprovizionare și de a se adapta mai bine la perturbările și incertitudinile din mediul de afaceri global. În același timp, apropierea geografică de furnizori și centrele de producție oferă un control mai bun asupra calității și sustenabilității proceselor, permițând companiilor să răspundă mai eficient cerințelor venite de la consumatori.

Țările din Europa Centrală și de Est, cum este și România, sunt bine poziționate ca să profite de această tendință datorită locației lor strategice și accesului la personal calificat la costuri competitive. Pe măsură ce guvernele continuă să investească în modernizarea infrastructurii logistice și industriale, aceste state devin opțiuni tot mai atractive pentru implementarea strategiilor de nearshoring.

Radu Palamariu, Alcott Global, despre leadership și succes în supply chain
Radu Palamariu, Alcott Global, despre leadership și succes în supply chain
Dacă vorbim despre lanțul de aprovizionare, cu siguranță vorbim despre un context în continuă evoluție. Radu Palamariu, Managing Director...
O nouă revoluție digitală în supply chain
O nouă revoluție digitală în supply chain
Tehnologiile de ultimă oră revoluționează managementul lanțurilor de aprovizionare. Odată cu progresele rapide în inteligența artificială...
Riscurile la care sunt expuse lanțurile de aprovizionare
Riscurile la care sunt expuse lanțurile de aprovizionare
De ani de zile, lanțurile de aprovizionare au reprezentat un motor pentru economia globală, asigurând livrarea de bunuri și o gamă largă de...
Provocări și oportunități în supply chain în 2023
Provocări și oportunități în supply chain în 2023
Pe tot parcursul anului, managerii responsabili cu buna funcționare a lanțurilor de aprovizionare au lucrat pentru a găsi echilibrul după doi...