Consolidarea prin achiziții, tendința care a marcat piața locală de distribuție în 2023

Piața locală de distribuție FMCG a cunoscut o evoluție interesantă în anul 2023, marcată de creșteri semnificative ale cifrei de afaceri pentru majoritatea jucătorilor importanți, dar și de provocări în ceea ce privește menținerea marjei de profit. businessuri companii distributie in 2023

Ultimele 12 luni au fost unele dinamice, marcate de o serie de tranzacții importante pe piață, așa cum ar fi preluarea Parmafood de către Aquila sau achiziția DRIM Daniel Distribuție de către polonezii de la Żabka. Consumul a continuat într-un ritm bun, dar luând în calcul inflația, evoluția a fost în special una valorică, lucru care s-a reflectat și în cifrele nete de afaceri înregistrate de cei mai mari distribuitori în 2023. Combaterea inflației a dus însă la principala schimbare față de anul trecut, adică la scăderea marjelor de profit; dacă anul trecut vorbeam de o creștere medie a profitului net de 80%, în 2023 vorbim de o scădere de aproximativ 18% față de 2022.

Primii doi jucători de pe piață – Interbrands Orbico și Aquila – au reușit să aibă o evoluție pozitivă a profitului, însă restul celor din clasament au înregistrat scăderi, unele semnificative. Trebuie amintit și că mai mulți distribuitori cu cifre de afaceri considerabile, așa cum ar fi Luzan Logistic (1,18 mld. lei), Punctual Comimpex (1,06 mld. lei) sau Licurici Impex (514,28 mil. lei), nu au fost incluși în această analiză fiindcă tranzacționează în principal produse din tutun.

Profit în creștere pentru liderii pieței

Interbrands Orbico, liderul incontestabil al pieței, și-a consolidat poziția în 2023, înregistrând o creștere impresionantă a cifrei de afaceri nete de la 5,18 miliarde lei în 2022 la 6,08 miliarde lei în 2023, reprezentând un plus de 17,4%. Profitul net al companiei a crescut, de asemenea, de la 40,96 milioane lei la 53,49 milioane lei, marcând o îmbunătățire de 30,6%. Una dintre noutățile propuse în acest an de Interbrands Orbico este lansarea Oshop.market, o platformă ce va deservi zona B2B2C. În prezent, platforma oferă o gamă variată de produse FMCG, acoperind atât segmentul alimentar, cât și pe cel nealimentar. Sortimentul curent nu include produse congelate sau proaspete.

În viitorul apropiat, se preconizează extinderea ofertei prin introducerea unei categorii dedicate produselor de înfrumusețare. Pe locul doi în clasament se situează Aquila, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, cu o cifră de afaceri netă de 2,39 miliarde lei în 2023, în creștere cu 13,3% față de 2022. Mai mult, compania nu doar că a încheiat anul trecut cu afaceri în creștere, dar a obținut și un profit net de peste 90 de milioane de lei, cel mai mare de la înființarea firmei.

Această creștere a veniturilor a fost susținută în principal de segmentul de distribuție, ce reprezintă aproximativ 94% din cifra de afaceri a Aquila. Pentru a-și consolida și mai mult poziția, în luna aprilie Aquila a finalizat achiziția Parmafood Group Distribution SRL și Parmafood Trading SRL, două entități ce gestionează un portofoliu de peste o sută de mărci recunoscute atât la nivel național, cât și internațional. În 2022, cele două companii au raportat o cifră de afaceri combinată de 245,53 milioane de lei și un profit net cumulat de 15,67 milioane de lei.

Cum a arătat restul pieței în 2023

În clasamentul distribuitorilor de pe piața locală urmează Marathon Distribution, care ocupă poziția a treia, cu o cifră de afaceri netă de 1,01 miliarde lei în 2023, marcând o creștere semnificativă de 18,4% față de 2022. Cu toate acestea, compania a înregistrat o scădere a profitului net de la 60,69 milioane lei în 2022 la 41,14 milioane lei în 2023 (-32,2%). Simba Invest se află pe locul patru, cu o cifră de afaceri netă de 836,63 milioane lei în 2023, adică un plus de 25,5% față de 2022. Profitul net al companiei s-a redus însă semnificativ, de la 24,26 milioane lei în 2022 la 11,28 milioane lei în 2023, un minus de 53,5%. Macromex ocupă locul cinci, cu o cifră de afaceri netă de 775,89 milioane lei în 2023, în creștere cu 5,6% față de 2022.

Similar cu alte companii din sector, Macromex a înregistrat o scădere a profitului net de la 58,98 milioane lei în 2022 la 39,10 milioane lei în 2023, o reducere de 33,7%. Pe locul șase se situează DRIM Daniel Distribuție, care a înregistrat o creștere impresionantă a cifrei de afaceri nete de la 516,62 milioane lei în 2022 la 652,11 milioane lei în 2023. Aceasta este, de altfel, cea mai mare creștere procentuală înregistrată, de peste 26%. Cu toate acestea, compania a experimentat o scădere semnificativă a profitului net, de la 16,44 milioane lei în 2022 la 9,59 milioane lei în 2023, o reducere de 41,7%.

Este important de menționat că grupul polonez Żabka a preluat, la finalul anului trecut, pachetul majoritar de acțiuni al DRIM Daniel Distribuție FMCG, marcând astfel intrarea pe piața locală; tranzacția a primit aprobarea Consiliului Concurenței în luna aprilie a acestui an. Cu peste 10.000 de magazine, livrări la domiciliu, soluții digitale și peste trei milioane de clienți serviți zilnic, Grupul Żabka este unul dintre liderii retailului de proximitate modern din Europa, iar preluarea DRIM Daniel a confirmat intențiile de expansiune accelarată ale grupului.
În fine, Amigo & Intercost a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri netă de 560,48 milioane lei, înregistrând o creștere mai modestă de 7,1% față de 2022. Profitul net al companiei a scăzut ușor, de la 18,32 milioane lei în 2022 la 15,58 milioane lei în 2023. Aceste rezultate indică o abordare mai conservatoare în ceea ce privește creșterea, cu un focus pe menținerea unui nivel de profitabilitate relativ stabil.

Piața locală rămâne competitivă

Piața de distribuție FMCG a arătat o dinamică pozitivă în 2023, cu creșteri semnificative ale cifrei de afaceri pentru toți jucătorii analizați. Cu toate acestea, provocările legate de îmbunătățirea profitabilității au fost evidente pentru majoritatea companiilor. În timp ce liderii pieței, precum Interbrands Orbico și Aquila, au reușit să-și îmbunătățească atât cifra de afaceri, cât și profitul, alte companii s-au confruntat cu presiuni asupra marjelor.

Top evolutie companii distributie Industry Overview

Aquila, profitabilitate record anul trecut
Aquila, profitabilitate record anul trecut
Aquila (simbol bursier AQ), unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de...
O piață în creștere accelerată
O piață în creștere accelerată
Piaţa locală de distribuţie FMCG se află, în mod cert, pe o traiectorie ascendentă, având în federe faptul că avansul mediu al cifrei de...
2022, an de reașezare în topul retailerilor independenţi
2022, an de reașezare în topul retailerilor independenţi
Diversificare și adaptare au fost cuvintele de ordine pentru jucătorii independenţi în 2022. Pe o piaţă aglomerată, aceștia și-au asigurat...
Topul marilor rețele de retail: 2022, un an considerabil mai bun și mai profitabil
Topul marilor rețele de retail: 2022, un an considerabil mai bun și mai profitabil
Cu un plus de 14 miliarde de lei în cont la finalul lui 2022, marile lanțuri de retail active pe piața locală au reușit să bifeze o creștere...