Vânzările din perioada Paștelui, avans de peste 50% față de perioada pre-pandemică
Creșterea vânzărilor în perioada premergătoare sărbătorilor pascale a atins cote superioare vânzărilor medii înregistrate în săptămânile anterioare, dar și raportat la 2021, arată datele unei analize realizate de RetailZoom. Potrivit acesteia, avansul este de 19% în perioada analizată, la acesta contribuind atât majorările de preț generalizate, dar și volumele achiziționate.
Dacă ne referim la valoarea totală a vânzărilor pentru Paștele din acest an (înregistrată pentru aproximativ 200 de categorii de produse alimentare, nealimentare și țigări), aceasta este cu 28% mai mare decât cea din 2020 și cu 51% mai mare decât cea din 2019. Raportat la 2021, vânzările de Paște de anul acesta au depășit cu 15% în valoare, mai mult așadar decât creșterea generală a prețurilor. Concret, în 2021 vânzările înregistrate de Paște erau cu 11% mai mari față de 2020.
Cât despre vânzările din săptămânile premergătoare Floriilor și Paștelui, acestea păstrează tradiția creșterilor prin extinderea sortimentului din coșurile de cumpărături, dar și prin stocuri mai mari de achiziție, suplimentar creșterilor de prețuri.
Creșterea vânzărilor este remarcată și în numărul de bucăți vândute – cu 1,4% mai mult anul acesta față de anul trecut în săptămâna Paștelui și cu 6% mai mult pentru ambele săptămâni anterioare Paștelui față de aceeași perioadă din 2021.
„O altă explicație a dinamicii valorice de anul acesta este și creșterea accentuată a prețurilor din săptămânile premergătoare Paștelui –semnificativ mai mari față de media înregistrată pentru începutul anului față de aceeași perioadă din 2021 – 12% și 13% creșteri de prețuri față de perioada Paștelui de anul trecut, în timp ce media creșterii prețurilor în retail a fost de 8,3% pentru începutul anului 2022”, explică Bogdana Gheorghe, Managing Director RetailZoom România.
Citește și: Industria băuturilor răcoritoare, contribuție cu 3,65 mld. euro la economia României în perioada 2017-2020
Totodată, ieșirea din starea de alertă și revenirea la libertatea de mișcare și de călătorie anterioare pandemiei au generat o schimbare (cel puțin temporară) de focus în achiziția produselor alimentare și nealimentare – în special în perioada vacanțelor de Paște. Astfel, produsele cu cele mai mari creșteri ale vânzărilor sunt destinate anul acesta socializării și îngrijirii personale (+ 71%), urmate de saltul valoric al creșterilor de prețuri pentru ulei și margarină (+49%), apoi de mâncarea gata preparată ce menține trendul de creștere și se consolidează și în aceasta perioadă (+36%).
Categoriile vedetă în săptămâna premergătoare Paștelui
15 categorii de produse predominant alimentare au înregistrat creșteri de peste 40% în săptămâna premergătoare Paștelui.
„Categoriile cu cele mai mari creșteri ale vânzărilor sunt un mix interesant destinat pe de o parte gospodăriei (lavete pentru praf, șervețele), înfrumusețării (machiaj, tratament pentru păr), dar și pregătirilor culinare, specifice tradițiilor sărbătorile pascale: conservanți, ulei pentru gătit, ouă. Nu lipsesc produsele pentru bebeluși, foarte probabil destinate unui consum în afara casei, determinat de deplasările în aer liber sau în țară, pentru întâlnirile cu familia sau pentru vacanțe. În aceeași categorie intră și conservele de carne sau băuturile cu cafea ori cocktail-urile alcoolice gata preparate”, completează Bogdana Gheorghe.
Concret, băuturile cu cafea gata preparate au înregistrat o creștere de 53% a vânzărilor, iar cocktailurile alcoolice gata preparate un avans de 45%.Dacă ne referim la produsele pentru machiaj, vânzările au crescut cu 90% în timp ce cererea pentru tratamentele pentru păr a crescut cu 46%.
Cumulat, dacă ne uităm la evoluția valorică a vânzărilor în intervalul 3 ianuarie – 24 aprilie 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut, analiza RetailZoom arată o creștere medie la nivel de piață de 14,6%. Analizat pe sectoare, cel alimentar a înregistrat un avans de 16,4%, vânzările din categoria produselor de îngrijire personală au crescut cu 10,1%, în timp în cazul produselor pentru casă avansul a fost de 7,8% și de 9,6% dacă ne referim la țigări și tutun.
*Rapoartele RetailZoom includ date de vânzări 100% scanning din următoarele rețele: Carrefour (hipermarketuri si supermarketuri), Cora (hipermarketuri si supermarketuri), dm, Inmedio, Mega Image, Shop&Go, Metro, Penny, Profi, Xpress (în prezent sunt raportate săptămânal vânzări din peste 3.850 de magazine din comerțul modern aflat sub brand internațional, pentru aproximativ 200 de categorii de produse).