Studiu: 9 din 10 români cumpără carne săptămânal
Pandemia Covid-19 a declanșat numeroase schimbări în comportamentul de consum al românilor, printre care și o migrație către ecosistemul casei. În vara anului trecut, 77% dintre românii din mediul urban declarau că intenționează să gătească mai mult, ca formă de adaptare la situația economică vulnerabilizată de pandemie. Tot atunci descopeream un apetit ridicat către produse de origine românească (79%), în special în categoria mâncare.
Cum stau lucrurile în categoria de carne proaspătă și procesată, după acest an pandemic? Categoria se bucură de o incidență extrem de ridicată în consum, doar 1% dintre românii din mediul urban declarând că nu consumă carne. Mai mult, 95% dintre românii din mediul urban consumă carne săptămânal, însă 39% dintre aceștia și-au redus consumul în ultimele 12 luni, arată datele studiul NielseniQ ”Consumatorul român de carne și mezeluri”.
Și în ceea ce privește comportamentul de achiziție studiul Nielsen vine cu date interesante. Astfel, 9 din 10 români cumpără carne cel puțin o dată pe săptămână. Tinerii cumpără carne cu o frecvență mai mare comparativ cu cei mai în vârstă. La cea mai recentă achiziție, 87% dintre cumpărătorii de carne declară că au cumpărat carne neprocesată în timp ce 36% au optat pentru mezeluri. Diferența dintre cele două categorii de carne este mai vizibilă în rândul celor mai în vârsta (45-59 de ani). 91% dintre aceștia au optat pentru carne neprocesată la ultima achiziție, pe când doar 33% au cumpărat mezeluri. Și preferințele față de tipul de carne variază în funcție de vârstă. Există o probabilitate mai mare ca cei tineri să cumpere carne din pui (79% dintre cumpărătorii de 18- 24 de ani), în timp ce categoria cumpărătorilor mai în vârstă să aleagă mai des carne de porc (72% dintre cumpărătorii din segmentul 45-59 de ani).
Cât despre criteriile care influențează alegerea magazinului, 67% dintre cumpărători spun că au ales magazinul astfel încât să poată achiziționa carne neprocesată. De altfel, acest lucru nu este surprinzător dacă ne gândim că cel mai des consumată este carnea gătită în casă (75% dintre respondenți declară acest lucru), aceasta ocupând un loc central în meniul zilnic al românilor.
“Dacă ne uităm în meniul consumat în ultimele 4 săptămâni, descoperim că tinerii de până în 24 de ani consumă în măsură mai mare decât celelalte categorii de vârstă mezeluri vegetale sau înlocuitori de carne – și asta nu ca opțiune pentru a posti. Este posibil ca acest lucru să ne semnalizeze un trend pe care producătorii de carne ar putea capitaliza pentru a nu pierde legătura, pe termen mediu și lung, cu acești potențiali consumatori”, declară Vasi Dragomir, Consumer & Shopper Insights Leader, NielsenIQ România.
Astfel, potrivit studiului Nielsen, 36% dintre respondenți susțin că țin post din când în când, iar 61% dintre aceștia au în vedere produse din carne vegetală pentru perioadele de post.
Studiul s-a desfășurat online, în perioada octombrie - noiembrie 2020. Eșantionul cuprinde 1000 de respondenți, utilizatori de internet, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 și 59 de ani.