Odorizantele pentru casă, categoria în care brandul are o importanță minoră
Mai bine de jumătate dintre românii din mediul urban declară că achiziționează lunar odorizante pentru cameră și baie sau pentru toaletă. Partea interesantă vine atunci când ne uităm la criteriile de achiziție a produselor pentru cameră și baie, promoțiile având un cuvânt de spus pentru aproximativ unu din trei români, în timp ce renumele brandului este important doar pentru 16% dintre consumatori. Concluziile aparțin unui studiu realizat în exclusivitate pentru Progresiv de compania Exact Business Solutions.





O categorie care s-a dezvoltat vizibil în retail în ultimii ani este cea a odorizantelor pentru casă, iar acest lucru se regăsește și în incidența de achiziție și de utilizare. Segmentul care se bucură însă de cea mai ridicată rată de cumpărare este cel al odorizantelor de toaletă, urmate îndeaproape de cele pentru cameră și baie. Astfel, 97% dintre românii din mediul urban au cumpărat în ultimele 12 luni cel puțin o dată odorizante de toaletă, în timp ce doar nouă din zece persoane au pus în coșul de cumpărături odorizante de cameră. Cât despre odorizantele de mașină sau cele pentru haine, doi din zece respondenți au declarat că nu au achiziționat astfel de produse în ultimul an.
La o privire mai în detaliu, aproximativ opt din zece români au declarat o frecvență de achiziție lunară în dreptul odorizantelor pentru vasul de toaletă, în timp ce în dreptul odorizantelor pentru cameră și baie doar 56% dintre respondenți achiziționează lunar aceste produse.
Ce tipuri de odorizante preferă românii?
Dacă ne referim la produsele dedicate pentru cameră, unu din doi români din mediul urban a utilizat în ultimele trei luni odorizantele de tip spray. Pe locul al doilea în top se regăsesc odorizantele cu baterii, folosite de 38% dintre respondenți. Clasamentul este completat de produsele cu gel solid, microspray-uri și odorizantele cu pulverizator automatic, utilizate în ultimele trei luni de unu din trei români. La polul opus se regăsesc produse precum lampa catalitică sau odorizantele pentru climatizare, care au fost utilizate de mai puțin de unu din zece consumatori. Foarte bine la capitolul utilizare în ultimul trimestru nu stau nici produse precum difuzorul de parfum, odorizantele electrice bețișoarele sau lumânările parfumate, sortimente menționate de mai puțin de unu din patru dintre respondenți. Partea mai interesantă, dar și paradoxală în același timp, este existența unei diferențe semnificative între produsele pe care românii le utilizează și cele pe care le preferă. Astfel, 35% dintre cei care utilizează odorizantele de tip spray nu le preferă pe acestea în general, iar 20% dintre respondenții care utilizează odorizantele cu gel solid și microspray-urile, nu le preferă pe acestea. Cum arată în acest caz topul preferințelor? Pe scurt, odorizantele cu baterii conduc detașat, fiind menționate de 26% dintre utilizatorii de odorizante, următoarele tipuri preferate fiind produsele de tip spray și pulverizatorul electric (13%).
Cât despre tipurile de odorizante de toaletă folosite, odorizantul solid a fost folosit în ultimele trei luni de 53% dintre românii din mediul urban, fiind urmat de odorizantul gel (42%), pastilele parfumate pentru rezervor (29%) și odorizantul lichid (28%). Clasamentul nu suferă modificări nici dacă ne referim la sortimentele preferate de consumatori: trei sferturi dintre utilizatorii de odorizante solide și gel le și preferă pe acestea.
În ceea ce privește parfumurile preferate, datele studiului Exact Business Solutions indică faptul că românii preferă mirosurile fresh, marine. Topul este completat de levănțică și mixul de parfumuri (ex. floral cu citrice), situație care se aplică atât pentru odorizantele de cameră, cât și pentru cele de toaletă. „Parfumul preferat în cazul odorizantelor de cameră și baie (fresh, marin) se află în topul preferințelor și atunci când este analizată categoria odorizantelor pentru toaletă. Dacă în prima situație, mirosul fresh / marin reprezintă opțiunea a 29% dintre utilizatori, aceeași mireasmă este preferată de 52% dintre românii care folosesc odorizante pentru toaletă”, afirmă Lăcrămioara Loghin, Managing Director Exact Business Solutions.
Cine sunt campionii la capitolul notorietate?
Analizând notorietatea mărcilor de odorizante pentru cameră, aflăm că Glade și Air Wick ocupă primele poziții atunci când ne referim la prima marcă menționată de respondenți (33%, respectiv 25%). Și dacă ne uităm la clasamentul notorietății spontane, mărcile care se bucură de popularitate sunt Glade (52%), Air Wick (49%) și Ambi Pur (10%). Printre mărcile menționate spontan se regăsesc și Areon, Sano, Oust, Spring Air și Fresh Sense, numite însă de mai puțin de 10% dintre românii din urban.
Brandurile Solo Air, Aroma Land, Bottega Verde și Dell Art nu sunt asociate spontan cu odorizantele de cameră și baie de către respondenți, însă când sunt afișate mărcile, o parte dintre consumatori (aproximativ unu din zece respondenți) asociază totuși brandul cu categoria odorizantelor de cameră și baie.
Cât despre brandurile de odorizante pentru toaletă, deși Bref și Duck sunt mărcile cu notorietatea spontană cea mai mare, Domestos și Peak WC recuperează atunci când brandurile sunt afișate. Astfel, Bref și Duck sunt prima mențiune pentru 21%, respectiv 15% dintre români, clasamentul fiind completat de brandurile Sano (12%), Domestos (12%) și Peak WC (10%). În ceea ce privește topul notorietății afișate, situația suferă modificări considerabile. Astfel Domestos este recunoscut de 89% dintre respondenți, în timp ce Bref, Pick WC și Duck se situează pe următoarea poziție cu 85%, respectiv 84% și 83%.
„Domestos beneficiază de avantajul brandului-umbrelă. Acest brand este mai degrabă recunoscut atunci când mărcile sunt afișate și mai puțin în mod spontan (atunci când respondentul trebuie să menționeze prima marcă ce-i vine în minte). Chiar dacă Domestos se află pe locul 4 în topul notorietății spontane, acesta ajunge pe locul al doilea în topul preferințelor odorizantelor de toaletă. O ipoteză care ar putea explica schimbarea clasamentului constă în faptul că Domestos este un brand sub umbrela căruia se află mai multe tipuri de produse, astfel că beneficiază de avantajul notorietății tuturor produselor sale”, a explicat Lăcrămioara Loghin.
Hypermarketul, prima opțiune ca loc de achiziție
Deloc surprinzător, mai ales că vorbim despre o categorie cu o frecvență de cumpărare destul de redusă, hypermarketurile reprezintă canalul preferat de achiziție al odorizantelor pentru casă. Astfel, două treimi dintre românii din mediul urban cumpără odorizantele pentru cameră și baie, dar și cele pentru toaletă din acest canal de vânzare. Discounterii ocupă și ei o poziție confortabilă în topul locațiilor populare, fiind menționați de unu din doi români, urmați de supermarketuri – canal din care 43% dintre respondenți au declarat că-și achiziționează odorizantele de cameră sau / și odorizantele de toaletă. Mai puțin populare în rândul utilizatorilor de odorizante sunt magazinele de cartier, locații alese de aproximativ doi din zece respondenți.
Cât despre criteriile de alegere a odorizantului de cameră și baie, în cazul produselor pentru cameră cea mai mare importanță o au mirosul care persistă mult (53%), raportul calitate-preț (48%), eficiența în înlăturarea mirosurilor neplăcute (42%). Aproximativ o treime dintre utilizatorii de odorizante de cameră și baie iau în calcul criterii precum mirosul intens, faptul că nu cauzează alergii, „reprezintă mirosul cu care ne-am obișnuit” sau promoțiile. Însă ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că încrederea în brand și renumele brandului cântăresc la momentul achiziției pentru mai puțin de doi din zece români (16%), iar noutatea pe care o aduce produsul pe piață se află la coada clasamentului, fiind un aspect luat în calcul de 8% dintre respondenți.
Metodologie
Studiul cantitativ a fost realizat în luna Iunie 2019, universul cercetării fiind reprezentat de persoane cu vârste de peste 18 ani, rezidente în mediul urban și utilizatoare de internet. Volumul eșantionului a fost de 1.143 de respondenți în cazul analizei realizate în ceea ce privește obiceiurile de utilizare a odorizantelor de cameră și baie și 1.207 respondenți în cazul celei referitoare la utilizarea odorizantelor pentru vasul de toaletă. Studiul este reprezentativ la nivel urban, pentru populația utilizatoare de internet. Respondenții au fost selectați din panelul Exact Business Solutions, care conține 50.000 de respondenți, chestionarul fiind administrat online.

