Condimentele, o categorie cu puternice fluctuații între tradițional și exotic
Piața locală de condimente, care își păstrează o puternică amprentă tradițională, a cunoscut o creștere accelerată odată cu debutul pandemiei de COVID-19, în special pe segmentul aromelor exotice, precum turmeric, chilli, curcuma, șofran, pe măsură ce consumatorii sunt tot mai deschiși să experimenteze gusturi noi ale bucătăriei internaționale. Trendul produselor premium lasă loc treptat altei tendințe, în strânsă legătură cu evoluția stilului de viață sănătos, iar producătorii se pregătesc pentru această oportunitate prin diversificarea portofoliilor.
Conform datelor Centrului de Comerț Internațional, în 2021 valoarea totală a importurilor de ghimbir, șofran, turmeric/curcuma, cimbru, frunze de dafin, curry și alte condimente a atins 3,75 milioane dolari în Europa Centrală și de Est. „La nivel european, piața condimentelor este evaluată la 19,54 miliarde dolari și se estimează că va înregistra o rată anuală de creștere de 2,9% în următorii cinci ani. Datorită contextului general, consumatorii caută să experimenteze noi arome și combinații de alimente, devenind din ce în ce mai interesați de gastronomia internațională, de specificul etnic. Se poate observa o creștere a gradului de interes al consumatorilor pentru condimente asiatice și hispanice (jalapeño, ghimbir, harissa), dar și orientale (turmeric, curcuma, șofran, scorțișoară). Vorbim de o tendință vizibil în creștere odată cu globalizarea”, a spus Raluca Dorobanțu, Senior Brand Manager Podravka International.
Datele RetailZoom vin să susțină această tendință, în condițiile în care în perioada mai 2022 – aprilie 2023 versus mai 2021 – aprilie 2022 condimentele exotice au ajuns să dețină o cotă de piață în volum de 30,8%, iar cea mai bună dinamică a înregistrat-o susanul (+12,6%). Din punct de vedere valoric, cea mai bună evoluție aparține în schimb usturoiului (+28,9%), urmat de boia dulce (+27%).
În mod concret, retailerul Kaufland România a înregistrat anul trecut o creștere valorică de aproximativ 10% a vânzărilor în categoria condimentelor, în timp ce volumul a fost constant. În cazul magazinelor Kaufland, produsele de nișă, precum aromele exotice sau condimentele destinate anumitor ocazii de consum, și-au majorat vânzările cu peste 15% în cursul anului 2022. „Consumatorii sunt tot mai interesați de condimente exotice de înaltă calitate, care de regulă se situează la un nivel de preț superior condimentelor clasice, sub impulsul dorinței acestora de a se bucura de experiențe culinare noi, autentice. Aceste produse sunt apreciate de consumatori pentru că ele reușesc să transforme preparatele și mesele obișnuite într-o adevărată experiență culinară. Tendințele actuale de consum confirmă receptivitatea românilor la produsele noi și «netradiționale» din categoria condimentelor. Deși gastronomia românească își menține poziția în topul preferințelor, aceștia nu se limitează la gusturile familiare și sunt curioși să experimenteze arome noi”, a menționat Valer Hancaș, director de comunicare și Public Affairs Kaufland România.
Iar consumatorii care sunt cei mai deschiși pentru a experimenta la nivel de gusturi sunt cei din generația Millennials, a adăugat Raluca Dorobanțu. „Majoritatea consumatorilor sunt tradiționali, conservatori, etalonul acestora fiind gustul preparatelor mamei sau bunicii. Însă reprezentanții generației Millennials sunt neconvenționali și dispuși să se integreze în experiențe inovatoare, atât culturale, cât și gastronomice, fiind consumatorii ideali pentru această categorie”, a explicat reprezentanta Podravka International.
Inovație și diversificare, dincolo de exotism
Pentru Fuchs Condimente, companie care a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 144,8 milioane lei, extinderea portofoliului și inovația reprezintă o prioritate, compania mizând în acest an pe personalizarea condimentelor și a mixurilor. Mai exact, consumatorii își pot crea propriul amestec de condimente personalizat după rețeta proprie sau inspirat din rețete clasice. „Alte direcții vizate sunt produsele ca extinderi complementare de gamă. De exemplu, gama pentru grătar V6BBQ va fi extinsă cu patru produse, peleți aromatizați cu condimente și verdețuri pentru grătare și smokere. Sunt fabricate în România și reprezintă o utilizare sustenabilă cu «zero waste» pentru noi a materiilor. Pentru că suntem implicați în susținerea producătorilor locali, anul acesta vom lansa o gamă de chilli exotici (jalapeño, habanero și red scorpion) în ediție limitată, care au fost cultivați în România, în județul Arad”, a spus Anda Voicu, Marketing Manager Fuchs Condimente.
De asemenea, compania a extins oferta de produse de nișă cu game complete pentru bucătăria asiatică, japoneză și mexicană, prin brandurile Bamboo Garden și Fuego.
Pe de altă parte, produsele plant-based câștigă rapid popularitate la nivel mondial și companiile se concentrează pe lansarea de produse noi, în special pentru consumatorii vegani sau vegetarieni, pentru a se înscrie în acest trend. În acest sens, Podravka a dezvoltat gama Vegeta Natur, condimente naturale fără adaosuri și conservanți. „Am lansat pe piață anul acesta nouă condimente din gama Vegeta Natur: oregano măcinat, chilli măcinat, usturoi măcinat, piper negru măcinat, turmeric măcinat, usturoi granulat, piper negru boabe, usturoi granulat, scorțișoară măcinată”, a detaliat Raluca Dorobanțu.
La rândul său, Giani Bunea, directorul general McCormick, producătorul Kamis, a precizat că interesul pentru produse de nișă este unul crescut, fiind legat de dorința consumatorilor de a explora gusturi noi și de a găti cât mai sănătos. „Doar curcuma, de exemplu, a înregistrat o creștere de peste 20% în ultimele 12 luni, mult peste nivelul pieței. Vrem să susținem portofoliul segmentat și mizăm pe creșteri ale ambelor mărci – Kamis și Galeo. Categoriile noi sunt un driver important de creștere. Ambalajele ușor de folosit, stocat și reîncărcat, cum sunt borcănașele, vor prezenta un interes crescut pe viitor. În plus, avem oportunități reale de dezvoltare a categoriilor de produse din segmentul value. În același timp, marca noastră premium, Kamis, își continuă trendul ascendent, fiind în linie cu interesul constant al consumatorilor de a alege produse de calitate. Mizăm pe o creștere ușoară a consumului anul acesta, bazată pe nevoia consumatorilor de a continua să gătească acasă”, a spus Giani Bunea.
Pe fondul deschiderii consumatorilor pentru explorarea de noi gusturi și ambalaje alternative, compania a avut în ultima perioadă mai multe inițiative în categoria gramajelor mai mari, family pack, precum și a condimentelor ambalate în borcănașe de sticlă. Mai mult decât atât, Kamis s-a extins într-o categorie conexă, cea a ingredientelor de baking.
Un alt aspect sesizat de Cristina Buruiană, Trade Marketing Manager Kotányi Condimente, este reprezentat de interesul consumatorilor pentru produse inovatoare în ambalaje sustenabile. „La nivel internațional, compania noastră analizează optimizarea ambalajelor, un exemplu fiind relansarea noilor plicuri, prin care a rezultat o reducere de 74 de tone de plastic folosit comparativ cu vechea împachetare. În 2022, majoritatea plicurilor Kotányi au fost relansate, într-un ambalaj prietenos cu mediul, cu un singur strat de plastic. Am extins portofoliul și anul acesta, prin listarea gamei de râșnițe Smoked, cu aromă de sare afumată și piper afumat”, a declarat Cristina Buruiană.
În schimb, în contextul creșterii de preț, gama de doze bio a înregistrat o scădere în numărul de unități vândute. „Semn că fie clientul și-a limitat consumul, fie s-a orientat către produse private label din categoria bio. Cu toate acestea, suntem de părere că întotdeauna calitatea superioară va fi elementul diferențiator atunci când te adresezi unui public cât mai targetat, ale cărui preferințe pot fi satisfăcute întocmai de produsul tău”, a mai spus reprezentanta Kotányi.
Potrivit acesteia, 2023 va fi un an „echilibrat” din punctul de vedere al cumpărăturilor. „Așa cum ne-au demonstrat primele luni, consumatorul își va prioritiza nevoia de condimente de bază (sare, piper), însă va exista și dorința de a experimenta preparate și gusturi noi, iar aici intervin inovațiile sau mixul de condimente. Trendurile internaționale, deschiderea către natural, ușurința de cumpărare, deschiderea spre nou sunt doar câteva dintre elementele dezvoltării permanente pe care o experimentăm din postura de consumator și din cea de producător”, a declarat Cristina Buruiană.
Apetit pentru marca privată
Un jucător notabil în categorie a devenit și marca privată, care în perioada mai 2022 – aprilie 2023 versus mai 2021 – aprilie 2022 ajunsese la o cotă de piață în volum de 37,5%, în timp ce Fuchs Condimente, Kotányi, McCormick, Nestlé și Orlando dețineau cumulat un procentaj de 55,7% din categorie. Valoric, mărcile private dețineau o cotă de 19,1% în intervalul analizat, potrivit datelor RetailZoom.
„Mărcile private ocupă un rol semnificativ în categoria condimentelor, cu o pondere de peste 15% din vânzările totale. În ultimii ani, consumatorii s-au orientat tot mai mult către mărcile private pentru că acestea asigură cel mai avantajos raport calitate–preț. Prin urmare, în 2022 ne-am concentrat în principal pe asigurarea stocurilor și pe optimizarea prețurilor finale, și mai puțin pe extinderea portofoliului”, a precizat Valer Hancaș (Kaufland România).
În strânsă legătură cu contextul economic și financiar, produsele private label continuă să câștige teren în preferințele consumatorilor, a punctat și Raluca Dorobanțu (Podravka International). „Prețurile mici, calitatea produselor, diversificarea ofertei și în zona premium și bio, precum și disponibilitatea în tot mai multe locații de retail sunt câteva dintre atributele mărcilor proprii care duc la evoluții sustenabile și pe viitor”, a adăugat Raluca Dorobanțu.
De asemenea, Anda Voicu (Fuchs Condimente) subliniază faptul că, în condițiile în care în zona de produse premium există o ușoară scădere a vânzărilor, se observă o tendință de substituire cu produse din segmentul mediu și private label.
„Anul acesta vom realiza o extindere a fabricii noastre de la Curtea de Argeș, cu o investiție de 15 milioane euro și o creștere a capacităților de producție de aproximativ 60%, care să susțină nevoile de modernizare și diversificare a producției noastre de brand, dar și pentru consolidarea direcției noastre de furnizor de private label, unde oferim clienților servicii personalizate. Marca privată în categoria condimente a devenit o opțiune din ce în ce mai populară pentru companiile și retailerii care doresc să ofere produse unice clienților lor, iar noi le facilităm procesul de creare a gamelor de condimente. Acesta este și unul dintre focusurile companiei pentru acest an, alături de «custom spice blend making»”, a mai spus Anda Voicu.
Potrivit acesteia, pe viitor se va pune un accent tot mai mare pe beneficiile pentru sănătate ale condimentelor, cum ar fi proprietățile lor antioxidante. „Acest lucru va duce la o creștere a consumului de condimente, fiind văzute ca o modalitate de a adăuga aromă și de a spori valoarea nutritivă a preparatelor”, a concluzionat reprezentanta Fuchs Condimente.