Vânzările de alimente, băuturi și tutun, avans de 4,7% în S1
Comerțul cu alimente, băuturi și tutun a înregistrat în primele șase luni ale acestui an o creștere de 4,7% în funcție de sezonalitate și numărul de zile lucrătoare comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, în timp ce vânzările brute s-au majorat cu 4,8%, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. 
În luna iunie, vânzările brute de alimente și băuturi au raportat o creștere de 4,6% prin comparație cu luna iunie a anului trecut, în timp ce vânzările raportate în funcție de sezonalitate și numărul de zile lucrătoare au înregistrat un avans de 4,1%, mai arată datele INS.
Față de luna mai a acestui an, vânzările au înregistrat în luna iunie o scădere ușoară de 0,4% ca serie brută și un avans de 0,6% în funcție de numărul de zile lucrătoare și sezonalitate.
Per ansamblu, comerțul cu amănuntul, cu excepția vânzărilor de autovehicule, s-a majorat în intervalul ianuarie-iunie 2019 cu 6,8% ca serie brută și cu 6,9% ajustat sezonier.








