Tazz by eMAG a ajuns la 200 de unități de retail listate
Numărul partenerilor Tazz by eMAG a crescut în această perioadă de patru ori față de începutul acestui an, ajungând la 2.000. Dintre aceștia, 200 sunt unități de retail, ca de exemplu Mega Image, Decathlon, Cărturești, dar și magazine de alimente, vinuri sau băuturi alcoolice, carmangerii, farmacii, pet shop-uri sau magazine de îngrijire personală și înfrumusețare. Platforma este construită astfel încât fiecare magazin din care se poate comanda este listat separat.
Totodată, compania estimează o creștere de zece ori a vânzărilor realizate prin intermediul platformei până la finalul anului.
Platforma Tazz by eMAG accelerează procesul de dezvoltare, datorită investițiilor în valoare de peste 25 de milioane de lei atrase în ultimele șase luni. Capitalul va fi direcționat în dezvoltări în tehnologie și infrastructură, dar și în creșterea echipei și extinderea parteneriatelor cu restaurante și retaileri care să le ofere clienților tot ce au nevoie rapid, astfel încât să îl poziționeze drept un adevărat marketplace de proximitate.
Printre investițiile importante pe care Tazz by eMAG le are în lucru se numără o nouă aplicație pentru clienți, menită să le ofere acestora o experiență de utilizare mai bună și posibilitatea de a găsi mai ușor ceea ce își doresc. Totodată, compania are în vedere o aplicație destinată curierilor, care va permite, între altele, posibilitatea oferirii de bonificații. Dezvoltările vor fi realizate de echipa internă de software developers, care va ajunge la 100 de specialiști în 2021.
Tazz by eMAG este prezentă în orașele mari precum București, Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, Arad, Iași și Constanța.