Subsidiara Auchan din Spania închide 25 de magazine și concediază peste 700 de angajați

Alcampo, subsidiara retailerului francez Auchan Retail pe piața din Spania, a anunțat că va închide 25 de supermarketuri și va concedia 710 angajați, ca parte a unui plan de restructurare, scrie esmmagazine.com. Subsidiara Auchan din Spania închide 25 de magazine și concediază peste 700 de angajați. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Retailerul va închide magazine din regiunile Madrid, Navarra, Castilla-La Mancha, Castilla y León, La Rioja, Cantabria, Catalonia, Aragon, Asturia și Țara Bascilor. Decizia este legată de achiziția celor 220 de magazine DIA din 2023, tranzacție evaluată la peste 200 de milioane de euro, o parte din locații nefiind potrivite modelului de business al Alcampo.

Alcampo încearcă să se adapteze la schimbarea comportamentului de consum prin reducerea suprafeței de vânzare în cazul a 15 hipermarketuri și prin renovarea a peste 60 de magazine, retailerul consolidându-și în paralel prezența online. De asemenea, compania va lansa o nouă platformă logistică.

Alcampo a raportat anul trecut vânzări de cinci miliarde de euro, în ușoară scădere comparativ cu 2023. Potrivit datelor Kantar, Alcampo deține o cotă de 3% în piața de distribuție alimentară, procent care este însă sub nivelul celui deținut înainte de achiziția magazinelor DIA.

În prezent, Alcampo gestionează o rețea de 525 magazine în Spania, dintre care 80 de hipermarketuri și 445 de supermarketuri (129 în regim de franciză), respectiv 52 de benzinării.

Retailerul francez Carrefour discută, de asemenea, despre un plan de restructurare în Spania, după o scădere de 1% a vânzărilor, până la 11,73 miliarde de euro, și o contracție a cotei de piață.

Auchan România are în portofoliu peste 460 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 8 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 30 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. În 2023, retailerul a înregistrat pe piața locală o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,6 miliarde de euro.

Simply by Auchan, sistem de franciza
Auchan ajunge la 10 unități operate în franciză
Rețeaua de magazine de proximitate Simply by Auchan atinge pragul de 10 unități deschise în primele șase luni de la lansare, cele mai recente...
Ionut Ardeleanu Director General Auchan Retail Romania
Ionuț Ardeleanu, Auchan: Anul viitor, expansiunea va fi concentrată pe francize
Cu o rețea de 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, My Auchan, Simply și Auchan Go, care servesc în medie, peste 350.000...
Simply by Auchan, primul magazin francizat lansat de Auchan Retail Romania. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Auchan lansează Simply by Auchan, primul magazin în franciză
Auchan România continuă dezvoltarea rețelei multi-format și lansează programul de franciză, o nouă abordare a retailerului pe segmentul de...
Auchan Retail preia 235 de supermarketuri de la competitorul DIA
Auchan Retail preia 235 de supermarketuri de la competitorul DIA
Alcampo, subsidiara retailerului francez Auchan Retail pe piața din Spania, a semnat un acord de preluare a 235 de magazine de la competitorul său...