Studiu: Românii petrec mai mult timp la mall și cheltuiesc cu 15% mai mult decât anul trecut

Durata medie a unei vizite la mall a crescut la 208 minute în 2025, de la 142 în 2024, iar cheltuiala medie per vizită a ajuns la 370 lei, cu aproape 15% mai mult decât anul trecut. Schimbările în comportamentul de consum confirmă rolul tot mai important al mall advertisingului pentru retaileri, potrivit studiului realizat de Generatik, Brand Management și Reveal Marketing Research. Studiu: Românii petrec mai mult timp la mall și cheltuiesc cu 15% mai mult decât anul trecut. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Piața globală confirmă aceeași direcție: marketingul experiențial, care include activări de brand, producții speciale și campanii immersive, este estimat la 71 miliarde euro în 2024 și este de așteptat să crească la aproape 135 miliarde euro până în 2033.

„Consumatorii din România caută din ce în ce mai mult experiențe și interacțiuni directe cu brandurile. Două treimi dintre clienți preferă să vadă sau să testeze produsul înainte de achiziția online, ceea ce confirmă nevoia unei integrări puternice între retailul fizic și campaniile digitale. Publicitatea indoor, mai ales cea la mall, devine puntea dintre aceste lumi și un accelerator pentru segmente precum fashion, beauty, FMCG sau entertainment”, spune Răzvan Marincoi, Product Manager Generatik.

Generatik simplifică planificarea și lansarea campaniilor de la 20 de zile la 20 de minute și estimează tranzacții de peste 500.000 de euro până la finalul lui 2025. Platforma vizează integrarea top 3 mall-uri performante din România și consolidarea unui canal esențial pentru retaileri.

Studiul mai arată că anumite categorii înregistrează creșteri semnificative, în contextul creșterii inflației: îmbrăcăminte și încălțăminte (+2%), cărți și produse de birotică (+6%), în timp ce zona de food & beverages este în ușoară scădere, explicată prin creșterea livrărilor la domiciliu. Aceste schimbări confirmă că mall advertisingul rămâne un instrument-cheie pentru adaptarea la noile obiceiuri de consum și pentru susținerea creșterii în retail.

La nivel local, conform Media Fact Book 2025 realizat de Initiative Media, piața de OOH din România a ajuns la 47 milioane de euro în 2024, cu o creștere de 12% peste estimări, datorată cererii ridicate din retail și expansiunii DOOH. Previziunile indică o creștere de 5% în 2025, până la 49 milioane de euro, iar pentru indoor advertising Generatik ajustează această perspectivă la o creștere de 7%, reflectând interesul crescut al brandurilor pentru spațiile din centre comerciale.

„Mall advertising-ul nu mai este doar un canal secundar de comunicare, ci o tactică strategică și un punct de diferențiere în mixul media. În prezent, cererea vine mai ales din partea brandurilor, însă agențiile au acum șansa să includă proactiv aceste soluții în campaniile propuse. Putem susține implementarea unor campanii complexe de mall advertising și previzionăm să tranzacționăm până la 7% din bugetele de indoor dedicate mallurilor din România, chiar din anul de debut. De asemenea, suntem în discuții avansate ca, până la finalul acestui an, să listăm în ecosistemul Generatik peste 1.000 de spații publicitare aflate în incinta top 3 performeri naționali din segmentul mall-urilor”, adaugă Răzvan Marincoi.

Brand Management este liderul pieței de publicitate indoor din România. De peste 20 de ani, implementează campanii publicitare la nivel național, cu o rată de succes de 99,5%, în peste 150 de locații de tip mall și nu numai.

deschidere Penny magazin Afumati
PENNY se extinde în Ilfov și ajunge astfel la 427 de unități la nivel național
Rețeaua PENNY se extinde în județul Ilfov prin deschiderea unui nou magazin în Afumați, situat pe Șoseaua București-Urziceni nr. 223A. Noul...
Action intră pe piața locală și deschide primul magazin la Pitești. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Action intră pe piața locală și deschide primul magazin la Pitești
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, a inaugurat primul magazin în România, în Pitești. România...
Poza articol PR Unlimitail FINAL 002
POS Media Romania anunță un parteneriat pe termen lung cu Unlimitail
POS Media România anunță un parteneriat pe termen lung cu Unlimitail, partenerul global exclusiv al Carrefour pentru retail media, pentru...
Rețeaua Magazine DIANA deschide o nouă locație în județul Olt. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Rețeaua Magazine DIANA deschide o nouă locație în județul Olt
Rețeaua Magazine DIANA continuă expansiunea la nivelul județului Olt și inaugurează cel de-al 95-lea magazin în localitatea Piatra Olt....