Selgros reia expansiunea după șase ani de pauză și deschide un magazin la Sibiu
După o pauză de șase ani, retailerul cash&carry Selgros reia expansiunea prin inaugurarea celei de-a 24 locații din rețeaua locală, la Sibiu. Noua unitate creează aproximativ 200 de locuri de muncă.







„Deschiderea celui de-al 24-lea magazin Selgros în România marchează un nou capitol în dezvoltarea noastră strategică, consolidându-ne în același timp poziția pe piață. De-a lungul celor 24 de ani de activitate în România, ne-am angajat constant să susținem economia locală și să contribuim la crearea de locuri de muncă. Ne bucurăm că, prin acest proiect, le putem oferi clienților noștri din Sibiu și nu numai acces la un sortiment variat de produse proaspete, la prețuri bune, precum și la serviciile noastre diversificate și de înaltă calitate”, a declarat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.
Construcția magazinului Selgros din Sibiu a început în iunie 2023, acesta are o suprafață de peste 6.000 mp și este situat pe strada Calea Șurii Mari nr. 33. Este primul magazin Selgros unde încălzirea se realizează integral prin recuperare de căldură, o soluție eficientă și sustenabilă, aliniată angajamentului companiei față de protecția mediului.
Noul magazin reunește în aceeași zonă Carmangeria și Pescăria Selgros, iar raionul legume-fructe este situat în centru, pentru un acces mai facil. În interiorul magazinului se regăsește și un restaurant grill – Pauza Mică – unde clienții pot degusta multe dintre produsele din carne, producție proprie, care se regăsesc și la raft. La ieșire, cumpărătorii au la dispoziție opt case de marcat cu casier și două tip Scan&Go.
Selgros a implementat principii de sustenabilitate în construcția magazinului din Sibiu, unitatea fiind dotată cu panouri fotovoltaice, pentru generarea de energie verde, și cu cea mai modernă instalație pentru producerea frigului, pe bază de agenți frigorifici naturali.
Selgros Cash & Carry România, unul dintre cei mai importanți jucători cash&carry de talie europeană din comerțul autohton, a intrat pe piața românească în 2001 prin deschiderea primului magazin în Brașov, unde se află și sediul administrației centrale. Din cele 23 de magazine operate la nivel național, trei sunt pe un format mic, de circa 4000 mp, unul pe formatul de 6000 mp, restul fiind pe formatul clasic, adică magazine cu suprafețe de 10000 mp. Compania are 4.700 de angajați la nivel național.
Anul 2025 marchează nu doar reluarea expansiunii rețelei Selgros cu cel de al 24-lea magazin, ci și aniversarea a 24 ani de prezență pe piața autohtonă. Ultimul magazin inaugurat de Selgros pe piața locală a fost cel din Baia Mare, în 2019.
Chiar dacă nu a mai făcut investiții la nivel de expansiune, compania a alocat fonduri pentru îmbunătățirea experienței de cumpărături cu ajutorul digitalizării. Drept urmare, în toate magazinele este disponibil serviciul Scan&Go care facilitează procesul de cumpărare. Clienții folosesc un scanner mobil sau aplicația SelgroScan, scanează codul QR aflat pe căruciorul în care urmează să adauge cumpărăturile, scanează fiecare produs în parte - ceea ce permite o evidență în timp real a valorii bonului - iar la final ajung în zona caselor Scan&Go, lăsa căruciorul pe platforma-cântar, scanează codul QR specific casei respective și fac plata folosind cardul bancar.
Selgros Cash & Carry este o companie care face parte din grupul Transgourmet, controlat în întregime de Coop Elveția, care deține în prezent 80 de magazine.








