România are oficial o strategie națională de promovare a produselor agroalimentare locale

Guvernul României a aprobat „Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029” împreună cu planul de acțiune aferent. Strategia are ca obiectiv general valorificarea potențialului agroalimentar al României, prin consolidarea prezenței produselor românești pe piețele interne și internaționale și, implicit, prin sprijinirea dezvoltării comunităților rurale. România are oficial o strategie națională de promovare a produselor agroalimentare locale

Potrivit documentului aprobat de Guvern, sectorul agroalimentar ar urma să fie transformat într-un pilon puternic al economiei naționale, prin reducerea exporturilor de materii prime și diminuarea importurilor de produse agroalimentare prelucrate. Obiectivele specifice sunt stimularea consumului de produse agroalimentare românești, facilitarea promovării produselor agroalimentare autohtone pe piețe externe și îmbunătățirea inter-relaționării între autorități – producători/ procesatori – consumatori, inclusiv prin valorificarea lanțului scurt de aprovizionare.

Sunt vizate toate categoriile de produsele agroalimentare românești, produsele atestate (produse tradiționale și produse obținute conform unor rețete consacrate), produsele certificate (ecologic) și produsele înregistrate pe sisteme de calitate europene (indicații geografice). Strategia de promovare se adresează operatorilor economici din sectorul agroalimentar - producătorilor/procesatorilor de produse agroalimentare românești, dar și consumatorilor.

În baza planului de acțiune este urmărită creșterea competitivității sectorului agroalimentar, extinderea oportunităților economice pentru producătorii/procesatorii români, precum și dezvoltarea piețelor, protejarea tradițiilor și identității locale, stimularea investițiilor, crearea de locuri de muncă, creșterea valorii adăugate a produselor, promovarea durabilității, dezvoltarea turismului și întărirea colaborării între autorități și mediul privat.

Un element important al strategiei îl constituie înființarea unui Registru de piață, care să cuprindă informații despre operatorii economici și produsele lor. Acesta va sprijini consumatorii în identificarea și alegerea produselor alimentare românești, prin intermediul căruia toți operatorii care dețin produse atestate (produse tradiționale și produse obținute conform unor rețete consacrate), produse certificate (ecologic) și produse înregistrate pe sisteme de calitate europene (indicații geografice) sau orice altă mențiune de calitate se pot înscrie în vederea promovării produselor pe care le dețin.

Implementarea strategiei, mecanismul de monitorizare și evaluarea vor fi realizate prin înfiinţarea Comitetului interinstituţional responsabil cu monitorizarea şi evaluarea Strategiei Naţionale de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029. Activitatea acestuia va fi reglementată prin decizii specifice și instrumente de lucru adoptate ulterior.

Recent, un studiu realizat de Deloitte România pentru Confederația Patronală Concordia arată că România dispune de resurse agricole considerabile, fiind a cincea suprafață agricolă din UE și unul dintre cei mai mari producători de cereale, dar se confruntă cu pierderi mari de valoare pe lanțul intern. Gradul scăzut de integrare în lanțurile valorice și capacitatea limitată de procesare duc la pierderi semnificative de valoare adăugată, arată analiza. Blocajele sunt diferite pe cele trei verigi, dar se cumulează în același rezultat: o economie agricolă performantă în volum, dar slab valorificată în valoare adăugată.

Procesarea rămâne segmentul unde România pierde cea mai mare parte a valorii adăugate. Conform studiului, productivitatea este de trei ori mai mică decât media UE, unele unități de procesare funcționează la doar 10–20% din capacitate, în special în sectorul cărnii, modernizarea tehnologică este insuficientă, există dificultăți de acces la finanțare, în special pentru IMM-uri, iar lanțurile valorice sunt incomplete.

Analiza confirmă că performanța distribuției depinde de echilibrarea relațiilor pe întreg lanțul. În prezent, infrastructura de colectare, sortare, depozitare este insuficientă, mai ales în zonele rurale, multe produse locale nu pot ajunge în retail din cauza lipsei de standardizare, ambalare adecvată și volume impredictibile, lanțurile scurte sunt slab dezvoltate, iar formele asociative ale producătorilor nu sunt încă funcționale, piața are nevoie de un cadru coerent de certificare dar și de branduri naționale vizibile.

BIPA va deschide primul său magazin din România în ianuarie 2026, la București. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
BIPA va deschide primul său magazin din România în ianuarie 2026, la București
BIPA, brandul de drogherii al grupului german REWE, va începe extinderea în România la începutul anului viitor, prin lansarea oficială a...
Supeco inaugurează un concept de magazin dedicat urbanului mic și zonelor rurale. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Supeco inaugurează un concept de magazin dedicat urbanului mic și zonelor rurale
Supeco, formatul de discount integrat în rețeaua Carrefour România, continuă extinderea rețelei sale și inaugurează un nou magazin în...
Kaufland continuă expansiunea și deschide cel de-al treilea magazin din municipiul Bistrița. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Kaufland continuă expansiunea și deschide cel de-al treilea magazin din municipiul Bistrița
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al treilea magazin în municipiul Bistrița. Situat pe strada Drumul...
Penny inaugurează alte patru magazine și ajunge la 11 locații deschise de la începutul lunii noiembrie
Penny inaugurează alte patru magazine și ajunge la 11 locații deschise de la începutul lunii noiembrie
PENNY continuă extinderea rețelei sale la nivel național și inaugurează alte patru magazine în Bacău, Reșița (Caraș-Severin), Odoreu (Satu...