Reţeaua Succes a acumulat datorii de peste 142 milioane de lei

Retailerul român Succes Nic Com, cea mai extinsă reţea independentă de magazine la nivelul anului trecut, aflat în prezent în insolvență, are datorii cumulate de 142,4 milioane de lei, potrivit unei analize preliminare realizate de administratorul judiciar al companiei.  Retailerul se află în perioada de observaţie din cadrul procesului de reorganizare judiciară, iar o mare parte din magazinele sale au fost deja închise. Reţeaua Succes a acumulat datorii de peste 142 milioane de lei

”Pe 20 aprilie 2015 a fost depus la instanță tabelul preliminar de creanțe, debitoarea exprimându-și deja intenția de a se reorganiza judiciar. Până acum, conform tabelului preliminar, totalul masei credale este de 142,4 milioane de lei, însă după publicarea documentului în Buletinul Procedurilor de Insolvență creditorii au la dispoziție 7 zile pentru a depune eventuale contestaţii. Ele vor fi analizate, dacă este cazul, la următorul termen de instanță, stabilit pentru data de 27 mai 2015”, a declarat pentru revista Progresiv Aurel Podariu, asociat CITR (fosta Casa de Insolvenţă Transilvania) Bucureşti.

Procedura de insolvenţă a fost deschisă pe data de 4 februarie,pe rolul Tribunalului Gorj. Până în prezent, au fost închise mai multe magazine, atât din Târgu Jiu şi împrejurimi, cât şi din Bucureşti, în special dintre cele de format mic. În acelaşi timp, magazinele care sunt încă operaţionale au probleme de aprovizionare.

”În ceea ce privește stadiul magazinelor, (...) putem previziona un proces de restructurare operațională a societății care va include și redimensionarea numărului de magazine. Câte și care vor fi, este prea curând ca să ne putem pronunța, dar obiectivul este  păstrarea lanțului de magazine și reorganizarea business-ului”, a afirmat Aurel Podariu.

Compania Succes Nic Com, controlată de omul de afaceri Nicolae Sarcină care deţine numeroase afaceri în judeţul Gorj a înregistrat, în 2013, o cifră de afaceri de 354 de milioane de lei, din care aproximativ 60% a fost obţinută din încasările reţelei de magazine.

Firmele omului de afaceri Nicolae Sarcină au intrat în atenţia procurorilor DIICOT şi a celor de la Parchetul General care au efectuat mai multe percheziții în toamna anului trecut, acuzând prejudicii aduse bugetului de stat.

 Analiză: Numărul firmelor dizolvate, record al ultimilor 12 ani
Analiză: Numărul firmelor dizolvate, record al ultimilor 12 ani
Numărul firmelor dizolvate în România, după primele patru luni din acest an, a atins un record al ultimilor 12 ani. Peste 16.000 de companii...
825 de firme din comerțul cu amănuntul, insolvente în 2023
825 de firme din comerțul cu amănuntul, insolvente în 2023
Evoluția economiei României a fost marcată de lumini și umbre pe parcursul anului 2023, cu o frânare pe fondul temperării consumului. Anul...
CITR: București, Bihor și Cluj, județele care au înregistrat cele mai multe insolvențe în 2023
CITR: București, Bihor și Cluj, județele care au înregistrat cele mai multe insolvențe în 2023
Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvență în 2023 a rămas la același nivel din anul anterior, adică la 6.650....
Prodlacta evită intrarea în insolvență. Creditorul a formulat cerere de renunțare la judecată
Prodlacta evită intrarea în insolvență. Creditorul a formulat cerere de renunțare la judecată
UPDATE: Prodlacta nu a cerut deschiderea procedurii de insolvență. Potrivit unei comunicări oficiale a Prodlacta, cererea de intrare în...
Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Lanțurile comerciale atârnă de un fir de ață
Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Lanțurile comerciale atârnă de un fir de ață
Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de 19.442 de afaceri, arată o analiză...
Comerțul rămâne în topul domeniilor afectate de insolvențe și în 2022
Comerțul rămâne în topul domeniilor afectate de insolvențe și în 2022
Comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare rămân cele mai afectate domenii în 2022 de insolvențe, companiile din aceste sectoare...