Rețeaua LaDoiPași ajunge la 800 de magazine

LaDoiPași, programul de franciză dezvoltat de Metro Cash & Carry, a ajuns la 800 de magazine. De la începutul anului și până în prezent, retailerul a mai adăugat 55 de unități în rețea, iar targetul setat este atingerea pragului de 2.000 de magazine până în 2020. Rețeaua LaDoiPași ajunge la 800 de magazine

Metro Cash & Carry a anunțat repoziționarea formatului de proximitate LaDoiPași ca franciză independentă în 2017 și, doar anul trecut, a deschis 300 de locații noi.

“Obiectivul principal pe 2019 este o relație cât mai apropiată de partenerii noștri, care să răspundă la nevoile comunității într-o manieră profitabilă, dar și menținerea unui ritm optim de creștere a francizei, care să asigure atingerea obiectivului pe termen mediu de 2.000 de magazine. Metro este, cu brandul LaDoiPași, liderul segmentului de proximitate din România și ne propunem să ne menținem această poziție, cu un model de business sustenabil, personalizat pe nevoile antreprenorilor și specificul comunităților pe care le deservesc”, declara anterior Geanina Ghiculescu, Head of Retail Marketing Metro Cash & Carry România.

Metro Cash & Carry a lansat conceptul LaDoiPași pe piața locală în 2012. Alături de Metro Cash & Carry, cei mai mari jucători pe segmentul de proximitate sunt în acest moment rețelele Profi (care activează în această zonă cu toate cele trei formate – Profi, Profi City și Profi Loco), Carrefour (Express, Express Orange, Contact), Mega Image (Shop&Go), Lagardere Travel Retail (1 Minute, Hub Conveniece) și Auchan (MyAuchan).

Metro Cash & Carry România a înregistrat în anul financiar 2017 o cifră de afaceri de 4,72 miliarde de lei, în creștere cu 8% față de anul 2016, potrivit datelor raportate de companie la Ministerul de Finanțe.
 

LaDoiPași Extra concept nou de proximitate ce aparține Metro România
Metro își consolidează poziția în retailul de proximitate cu noul concept LaDoiPași Extra
Metro România, cel mai mare wholesaler la nivel local, accelerează investițiile pe segmentul de proximitate, propunând un concept nou, LaDoiPași...
Cristian Stoenica, Director de Franciză și membru al Consiliului de Administrație al METRO Convenience România
Cristian Stoenică, responsabil pentru dezvoltarea conceptului LaDoiPași Extra
Începând cu 1 august 2024, Cristian Stoenică va prelua rolurile de Director de Franciză și membru al Consiliului de Administrație al METRO...
Magazin LaDoiPasi, franciza dezvoltata de METRO
Consolidare la vârful retailului de proximitate. Studiu de caz: extinderea francizei LaDoiPași
Franciza LaDoiPași lansată de METRO în urmă cu 12 ani a marcat recent o premieră prin inaugurarea simultană, în mai multe orașe din țară...
Rețeaua LaDoiPași, deținută de Metro România, a ajuns la 2.000 de magazine
Rețeaua LaDoiPași, deținută de Metro România, a ajuns la 2.000 de magazine
LaDoiPași, rețeaua de magazine în sistem de franciză deținută de Metro Cash&Carry, a continuat să se extindă într-un ritm alert și, la 11...
 Metro inaugurează 22 de noi magazine LaDoiPași
Metro inaugurează 22 de noi magazine LaDoiPași
Metro anunță deschiderea a 22 de magazine noi LaDoiPași în toată țara, rețeaua poziționându-se ca fiind cel mai mare lanț de magazine...
Metro vrea 1.600 de magazine LaDoiPași până la finalul anului
Metro vrea 1.600 de magazine LaDoiPași până la finalul anului
Rețeaua de francize LaDoiPași, dezvoltată de Metro Cash&Carry România, a continuat să se extindă într-un ritm alert în primele luni ale...