Profi bifează încă 20 de locații pe harta expansiunii
Profi a deschis 20 magazine în luna septembrie, cele mai multe dintre ele fiind în format City, cel descris de retailer drept magazinul urban, de dimensiuni relativ mici. Din cele 13 astfel de unități inaugurate în luna septembrie, șase sunt în București și au suprafețe de vânzare cuprinse între 76 și 122 de metri pătrați.
În privința formatului Loco dezvoltat de Profi, adică magazinele cu sortiment adaptat pentru zone din afara marilor aglomerări urbane, expansiunea din septembrie s-a tradus prin șase noi locații inaugurate în județele Dâmbovița, Bacău, Mureș, Maramureș, Călărași și Olt. În cazul acestor unități, suprafețele de vânzare sunt cuprinse între 175 de metri pătrați și 330 de metri pătrați, cum este cazul locației din Călărași, comuna Cuza Vodă.
Un singur supermarket Profi în formatul standard a fost inaugurat în luna septembrie. Locația se află în Cobadin, județul Constanța, și dintr-o suprafață totală de 556 de metri pătrați, 451 sunt rezervați spațiului de vânzare. Formatul Standard reprezintă supermarketul cu cea mai mare suprafață din portofoliul Profi și cu cel mai mare număr de produse.
Tot în luna septembrie, Profi a lansat și un nou concept de magazin în urma remodelării unității aflate în Ploiești, pe strada Mărășești. Reprezentanții companiei spun că magazinul concept are un statut special: este loc de testare pentru tendințele de dezvoltare Profi. Ceea ce se va dovedi viabil în acest magazin în privința modului de lucru, a sortimentului, urmează să fie apoi reprodus și la alte unități din cadrul rețelei. Mai mult, ca răspuns la misiunea convenience, în noul magazin și-a făcut apariția zona fiiGO, ce cuprinde un modul cu produse preambalate și panificație, dar și un coffee corner cu hot-dog, grilluri, sendvișuri, pizza, fresh-uri de fructe, cafea, prăjituri și înghețată produsă pe loc.
Cu o nouă identitate vizuală și un nou concept de magazin, Profi vorbește deschis despre strategia de business pentru următorii patru ani. Directorul general Profi Rom Food, Pawel Musial, susține că planurile companiei vizează extinderea accelerată pe piața din România și o țintă ambițioasă: intrarea în top trei retaileri la nivel național.
„Planul nostru e ca în următorii patru ani să ajungem al doilea jucător de pe piață, iar apoi, după 2024, să devenim lideri de piață. Până în 2024 vrem și dublarea numărului de magazine deținute astăzi, adică în jur de 2.500 de magazine în România”, susține Pawel Musial, Directorul General Profi Rom Food.
Retailerul Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 7,26 miliarde de lei (peste 1,5 miliarde euro), după un avans de 23% față de anul 2018, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice. Performanța a fost susținută puternic de extinderea rețelei de magazine, după ce în 2019 au fost inaugurate 260 de magazine sub formatele Profi, Profi City și Profi Loco. În acest moment, rețeaua Profi numără aproape 1.350 de magazine deschise pe teritoriul României.