În primele șase luni, în România au fost capturate țigarete de peste 44 mil. lei

În prima jumătate a acestui an, autorităţile române au capturat aproape 75 de milioane de ţigări de contrabandă, în valoare de circa 45 de milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis de British American Tobacco.  În primele șase luni, în România au fost capturate țigarete de peste 44 mil. lei

Autoritățile au împiedicat zilnic peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă să ajungă pe piaţa neagră din România, adică echivalentul consumului total al unui oraș de circa 100.000 de locuitori.

Deși în prima jumătate a lui 2017 nivelul contrabandei a scăzut cu 1,3 pp față de finalul anului trecut, ajungând la 15,5%, suntem încă departe de media europeană, de 9%. Contrabandiștii răspund eforturilor intensificate ale autorităților cu metode din ce în ce mai surprinzătoare de forțare a granițelor, încurajați de profiturile mari pe care le aduce traficul ilegal”, a declarat Ileana Dumitru, director juridic și relații publice la British American Tobacco România.

Cu toate acestea, impactul contrabandei asupra încasărilor la bugetul de stat este în continuare semnificativ, fiecare punct procentual de piață neagră însemnând aproximativ 40 milioane euro neîncasați de către stat sub formă de taxe și accize.

Din cauza accesului facil la produse de contrabandă, România a ocupat în 2016 locul șase la nivelul Uniunii Europene ca volum de ţigări de contrabandă consumate, potrivit unui studiu KPMG realizat pentru think-tankul britanic Royal United Services Institute.

România este una dintre cele mai afectate țări din Uniunea Europeană, a doua din Europa de Est, după Polonia. Nivelul pieţei negre din România este mult peste media europeană de 9%, iar regiunea cea mai afectată de contrabanda cu ţigări rămâne în continuare Nord-Estul ţării. Aici se află graniţele cu Ucraina și Republica Moldova, principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă ce ajung sa fie consumate în România.

Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieței negre. Pentru fiecare procent adăugat pieței ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro. 

 

Contrabanda cu tutun, impact de 32 mld. lei la bugetul de stat în ultimii 11 ani
Contrabanda cu tutun, impact de 32 mld. lei la bugetul de stat în ultimii 11 ani
Peste 1,85 miliarde de țigarete de contrabandă au fost consumate în România în 2022, potrivit datelor industriei, deși nivelul traficului...
Țigarete în valoare de peste 5 mil. euro, capturate de autorități în primul semestru al anului
Țigarete în valoare de peste 5 mil. euro, capturate de autorități în primul semestru al anului
În primele șase luni ale anului autoritățile române au capturat peste 41 de milioane de țigarete, a căror valoare de piață se ridică la...
Contrabanda cu tutun generează pierderi anuale de circa 2 miliarde de lei la bugetul de stat
Contrabanda cu tutun generează pierderi anuale de circa 2 miliarde de lei la bugetul de stat
Peste 2,4 miliarde de țigarete de contrabandă au fost consumate în România în 2021, conform estimărilor industriei, deși nivelul traficului...
În primele șase luni, în România au fost capturate țigarete de peste 44 mil. lei
În primele șase luni, în România au fost capturate țigarete de peste 44 mil. lei
În prima jumătate a acestui an, autorităţile române au capturat aproape 75 de milioane de ţigări de contrabandă, în valoare de circa 45 de...