Premieră pe piața de retail: Mega Image pune la vânzare cartele Telekom
Mega Image și Telekom România încheie, în premieră pe piața locală de retail, un parteneriat prin care cumpărătorii pot achiziționa din magazinele Shop&Go și Mega Image cartele Mobil Nelimitat. 
Clienții care achiziționează Mobil Nelimitat au acces la servicii imediat după introducerea cartelei în telefon și apelarea numărului 1234. Oricând, după activarea serviciilor valabile inițial pentru 30 zile, aceștia pot alege să își înregistreze numărul pe telekom.ro/vreaunelimitat, putând beneficia lunar, fără perioadă minimă contractuală, de acces la Internet 4G nelimitat, minute și SMS-uri naționale nelimitate, plus 100 de minute internaționale fix/mobil pentru prețul de 6 euro pe lună, TVA inclus (aproximativ 29 lei, TVA inclus).
„Acest parteneriat, prin care Telekom aduce telefonia mobilă la îndemâna fiecărui client, este un exemplu perfect prin care zilnic încercăm să simplificăm viața clienților. Astfel, integrăm în experiența de shopping ceva absolut nou, un produs menit să răspundă nevoilor clienților noștri de a accesa servicii nelimitate de telefonie, continuând astfel și drumul nostru către un nou standard al retailului modern”, a declarat Adrian Nicolaescu, VP marketing, comunicare și sustenabilitate Mega Image.
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România, cu o reţea ce cuprinde în prezent 703 magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara şi alte oraşe din ţară. Retailerul este unul dintre cei mai importanți IKA prezenți pe piața locală, raportând pentru anul trecut o cifră de afaceri de 5,73 de miliarde de lei, în creștere cu 17% față de 2017.








