Penny își consolidează prezența la nivelul județului Argeș și deschide al doilea magazin din orașul Câmpulung Muscel

Penny România continuă să își extindă rețeaua și anunță deschiderea celui de-al doilea magazin din orașul Câmpulung Muscel, pe Bulevardul Ion Mihalache, nr. 102, județul Argeș. Noul magazin dispune de o suprafață de vânzare de aproape 860 de metri pătrați și dispune de 73 de locuri de parcare, dintre care patru sunt destinate persoanelor cu dizabilități. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între orele 7:30 – 22:00, și duminica între 8:00 – 20:00.

Designul și experiența de cumpărături în acest magazin se aliniază cu strategia Penny de a extinde portofoliul de produse 3RO, care susține producătorii locali și promovează produse autentic românești. În cadrul magazinului, clienții vor regăsi o ofertă bogată de produse proaspete, mărci proprii și soluții practice pentru un stil de viață dinamic, inclusiv produse ready to eat, semipreparate și congelate.

Recent, discounterul a anunțat că demarează lucrările pentru cel de-al cincilea depozit din România, situat în Mihăilești, județul Giurgiu, după cele din Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. Potrivit companiei, lucrările vor fi finalizate în cursul anului 2025, iar investiția se ridică la 35 de milioane de euro. Totodată, pentru 2024 sunt planificate între 35 si 40 deschideri de noi magazine pentru a ajunge și mai aproape de consumatorii români. Pentru acest an, compania are un buget de investiții de 150 de milioane de euro, cu 22 de milioane peste nivelul de anul trecut. Cumulat, retailerul are în plan să investească un miliard de euro în activitatea din România până în 2030.

Penny România a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 8,32 miliarde de lei, reprezentând un avans de 16% față de anul anterior, fiind pentru al nouălea an consecutiv în care România a înregistrat cel mai bun rezultat financiar la nivel de grup. În ceea ce privește profitul, retailerul a înregistrat în 2023 un rezultat net de aproape 45 de milioane de euro, cu 14,4 milioane peste nivelul din 2022.

Penny este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 381 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 7.300 de angajați.

Penny Punct reflectă direcția strategică de creștere a rețelei Penny Market în România, fiind axat pe șapte piloni cheie: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.

PENNY_Bragadiru deschidere magazin expansiune retailer. Vezi pe revistaprogresiv.ro.
PENNY România deschide al doilea magazin din Bragadiru, județul Ilfov
PENNY România anunță deschiderea celui de-al doilea magazin din Bragadiru. Noul magazin, situat pe strada Plevnei, nr. 20-22, în județul Ilfov,...
Penny inaugurare magazin Calafat
Penny accelerează expansiunea pe final de an
PENNY România își continuă expansiunea și anunță deschiderea unui nou magazin în Calafat, pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 115, județul...
Magazin PENNY Timisoara, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
PENNY România, o nouă deschidere în Timișoara
PENNY România își continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 403 în Timişoara, pe Bulevardul Cetății nr. 71-75....
PENNY Filipestii de Padure, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
PENNY România deschide un nou magazin în județul Prahova
PENNY România continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 384 în Filipeștii de Pădure, situat pe Str. Principală, FN,...
PENNY inaugurare Cluj-Napoca
Penny își extinde prezența în Cluj-Napoca și ajunge la o rețea națională de 383 de magazine
PENNY România își continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 383 în Cluj-Napoca, pe strada Dâmboviței, nr. 12-18....
PENNY inaugurare magazin Chiajna Ilfov
Penny își extinde prezența în Ilfov și deschide încă un magazin în Chiajna
Penny România își continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 380 în Chiajna, pe strada Serg. Ilie Petre, nr. 87,...