Muller, CEO Delhaize: „Vânzările în România au crescut puternic în T1”
Grupul belgian Delhaize a raportat o creștere a vânzărilor pentru Europa de Sud-Est – regiune care cuprinde România, Grecia și Serbia – de 16,5% în primul trimestru din 2016, până la 894 milioane de euro, în timp ce profitul a crescut cu 101,5%, până la 36 milioane de euro. 
„Operațiunile noastre din Europa de Est au performat peste așteptări. În România, operațiunile noastre au beneficiat de pe urma condițiilor economice favorabile, alimentate de reducerea TVA-ului, în timp ce în Grecia, magazinele Alfa Beta, au reușit să implementeze acțiuni promoționale și de marketing de succes într-o piață care este în continuă scădere. Nu în ultimul rând, și în Serbia am avut o evoluție pozitivă în termeni comparabili”, a comentat Frans Muller (foto), CEO Delhaize Group cu ocazia publicării raportului.
Tot în raport mai este precizat că „avansul afacerilor a fost susținut de creșterea foarte puternică în termeni comparabili, de 10.8%, de dezvoltarea rețelei de magazine, dar și ajutat de o inflație constantă.”
La nivel de grup, cifra de afaceri în primul trimestru a crescut cu 5,7% (4,3% la rate de schimb constante), ajungând la 6,15 miliarde de euro, în timp ce profitul operațional a marcat un avans de 32,7% (30,6% la rate de schimb contante), de până la 191 milioane de euro. Regiunea Europa de Sud-Est, deși cea mai mică din cele trei unități de business ale companiei, continuă să înregistreze cel mai mare ritm de creștere a afacerilor, peste Statele Unite ale Americii (2,6%) și Belgia (1,9%). În termeni valorici, Statele Unite ale Americii generează aproape 65% din vânzările totale ale grupului.
În România, compania a închis anul 2015 cu o cifră de afaceri de 700 milioane de euro, în creștere de 10% față de anul precedent. La acest moment rețeaua de magazine numără 471 de magazine, sub bannerele Mega Image, Shop&Go și Gusturi Românești, dar și o platformă de comerț online operată în parteneriat cu eMag.
La începutul anului trecut, grupul belgian Delhaize a intrat într-un proces de fuziune cu grupul olandez Ahold, proces ce urmează a se finaliza în iunie 2016. Noua companie se va numi Ahold Delhaize și ar urma să genereze o cifră de afaceri de 54 de miliarde de euro, majoritatea în Statele Unite ale Americii, piață care de altfel a și fost miza principală a acestei mutări.
Raportul financiar integral al companiei pe primul trimestru poate fi accesat aici.
Sursa foto: trends.levif.be








