Mega Image extinde rețeaua de proximitate Shop&Go
Mega Image își continuă investițiile pe plan local și bifează două noi deschideri în segmentul de proximitate. Prin deschiderea celor două unități Shop&Go, rețeaua de proximitate a retailerului belgian ajunge la 234 de magazine operate la nivel național. 
Ambele magazine Shop&Go au fost inaugurate în Capitală. Primul dintre ele este situat pe Calea Giulești, nr. 113, sector 6, București, și are o suprafață de vânzare de circa 93 de metri pătrați. Cea de-a doua unitate, Shop&Go Maria Rosetti, se află localizată pe strada Maria Rosetti, nr. 38, sector 2, București și are o sală de vânzare de aproximativ 123 de metri pătrați.
”Mega Image îşi extinde în mod constant reţeaua de magazine, ajungând la 439 de locaţii şi pătrunde astfel tot mai mult în proximitate, devenind unul din cei mai puternici jucători din retail ce se aproprie din ce în ce mai mult de clienţi, pe un teritoriu familiar acestora, uşurându-le astfel modul de a-şi realiza cumpărăturile”, se arată într-un comunicat al companiei.
Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 439 magazine, sub mărcile Mega Image (202), Shop&Go (234), AB COOL FOOD (1), Gusturi Romanești (2). Mega Image face parte din Delhaize Group, retailer internaţional înfiinţat în 1867 în Belgia ce operează în prezent pe trei continente. În anul financiar 2014, Mega Image a înregistrat o cifră de afaceri de 2,81 miliarde de lei.








