Magazinul 100% digital, cel mai nou pariu al francezilor de la Auchan

Francezii de la Auchan continuă să testeze noi concepte și lansează pe piața din China Auchan Box, un magazin de proximitate, 100% digitalizat, scrie publicația de specialitate LSA. Iar proiectele francezilor nu se opresc aici, având în plan să deschidă 20 de unități Auchan Box până la finalul anului. Magazinul 100% digital, cel mai nou pariu al francezilor de la Auchan

Magazinul a fost inaugurat luna trecută în Shanghai, în cartierul Yangpu și are o suprafață de vânzare de 13 metri pătrați, sortimentația acoperind exclusiv nevoile imediate (băuturi, gustări și câteva produse nealimentare). De altfel, gama de produse se ridică la 500 de SKU-uri, iar programul este 24 de ore din 24.

Dincolo de suprafața de vânzare, magazinul este 100% digitalizat – funcționează fără personal, iar identificarea cumpărătorului și plata se face prin intermediul smartphone-ului. Cum funcționează mai exact? Clienții au acces în magazin prin intermediul aplicațiilor Auchan sau WeChat, după ce își fac cumpărăturile, acestea sunt scanate prin RFID, iar plata efectivă se realizează prin soluțiile AliPay sau Wechatpay.  În cazul în care clienții au însă nevoie de ajutor, pot să apeleze la un consilier, care le va răspunde...online.

De asemenea, magazinul se află practic într-o cutie pe roți, putând fi mutat în diferite zone ale orașului, în funcție de trafic. De altfel, în primele săptămâni de la lansare magazinul a avut în medie 300 de clienți pe zi. 

Conceptul de magazine 100% automatizate, fără personal prinde din ce în ce mai mult contur în ultima perioadă. De exemplu, la finalul lui 2016, Amazon lansa Amzon Go,primul său magazin fizic unde inovația principală este tehnologia “Just walk out” care permite cumpărătorilor să pună produsele în plasă și, odată finalizate cumpărăturile, pur și simplu să iasă din magazin. Amazon Go este însă la stadiul de proiect pilot. Și lanțul de supermarketuri Monoprix anunța în luna mai că intenționează să deschidă un magazin pilot fără case de marcat, conceptul fiind similar celui lansat de retailerul Amazon în Statele Unite ale Americii.

Auchan este unul dintre cei mai mari retaileri la nivel mondial, fiind prezent în 16 țări, inclusiv în România. La nivel de grup, Auchan a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 52,8 miliarde de euro, în ușoară creștere față de anul precedent. 

Sursa foto: lsa-conso.fr

Ionut Ardeleanu Director General Auchan Retail Romania
Ionuț Ardeleanu, Auchan: Anul viitor, expansiunea va fi concentrată pe francize
Cu o rețea de 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, My Auchan, Simply și Auchan Go, care servesc în medie, peste 350.000...
Auchan Găvana remodelat in noul concept de hiperstore
Auchan duce la Pitești conceptul de hiperstore. Cum arată hipermarketul Auchan Găvana
Auchan continuă investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine și în îmbunătățirea modelului de hipermarket, astfel că a extins în afara...
Auchan a derulat o altă campanie „Cărucioarele surpriză
Auchan a derulat o altă campanie „Cărucioarele surpriză" în 26 de hipermarketuri din țară
La o săptămână după ce a lansat în premieră pe piața locală conceptul de cumpărături surpriză, Auchan a realizat o noua acțiune de...
Auchan deschide primul magazin autonom din Polonia
Auchan deschide primul magazin autonom din Polonia
Retailerul francez Auchan a inaugurat primul său magazin fără casieri din Polonia sub brandul Auchan Go, scrie Esmmagazine.com. Magazinul este...