Lidl România reduce orarul de funcționare al magazinelor

Liderul pieței locale de retail modifică orarul de funcționare al magazinelor din toată țara, acestea fiind închise mai devreme. Lidl România reduce orarul de funcționare al magazinelor

„Din 26 septembrie 2022, toate magazinele vor avea același program, după cum urmează: Luni – Sâmbătă: 07:30 – 21:00, Duminică: 08:00 – 19:00”, declară reprezentanții retailerului.

Singura excepție este cea a magazinului Lidl din Medgidia, aflat pe str. Independenței, Nr. 12. Acesta își păstrează programul actual pentru duminică și va funcționa în intervalul orar 08:00 – 18:00.

În acest moment, orarul de funcționare al magazinelor Lidl este de luni până sâmbătă între 07:30 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 21:00.


Citește și27 de deschideri bifate de marile rețele de retail pe plan local în luna august


Recent, retailerul a fost amendat de ANPC cu peste 3,5 milioane de lei. Au fost controlate 265 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni: 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei; 144 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 75.000 lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități; închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 magazine; închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate.

Parte a grupului Schwarz, Lidl România este în prezent liderul pieței locale de retail după ce în 2021 a înregistrat o cifră de afaceri de 14,8 miliarde de lei, în creștere cu 16% față de rezultatul înregistrat în 2020. De altfel, rezultatele raportate de Lidl nu sunt deloc surprinzătoare, canalul de discount câștigând cei mai mulți cumpărători, potrivit datelor de retail audit.

Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. În România, retailerul a intrat pe piață în urmă cu zece ani prin preluarea discounterului Plus.

Topul celor mai empatice branduri din România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl România deschide un nou magazin în Timișoara și ajunge la o rețea națională de 361 de locații
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Timișoara, județul Timiș, acesta fiind magazinul cu...
Lidl România inaugurează un nou magazin în Buzău
Lidl România inaugurează un nou magazin în Buzău
Lidl, liderul pieței locale de retail, inaugurează un nou magazin în Buzău și depășește astfel pragul de 350 de unități. Noua locație...
Lidl deschide un nou magazin
Lidl deschide un nou magazin
Lidl, liderul pieței locale de retail, continuă să se extindă în România și deschide un nou magazin, în orașul Oradea, județul Bihor....
Lidl continuă expansiunea la nivel local
Lidl continuă expansiunea la nivel local
Liderul pieței locale de retail continuă să se extindă în România și deschide încă două magazine în București și Brănești, creând...