Lidl, investiție record în Spania

Retailerul german Lidl are în plan să inaugureze până la finalul anului 40 de magazine în Spania, investiția ridicându-se la circa 350 de milioane de euro. Aceasta este cea mai mare investiție pe care germanii de la Lidl o fac în Spania în ultimii 22 de ani, de când discounterul este prezent pe piață, potrivit publicației locale economia.elpais.com. Lidl, investiție record în Spania

”Investiția de 350 de milioane de euro este un pas important pentru companie, având în vedere faptul că vorbim despre o valoare de două ori mai mare decât media investițiilor din ultimii ani și cu 33% mai mare decât investițiile de anul trecut”, a precizat Ferrán Figueras, Director Financiar al Lidl Spania.

Prin această mișcare Lidl intenționează să-și consolideze poziția ca lider de piață în Spania pe segmentul de discounter. Totodată, extinderea rețelei va duce la crearea a aproximativ 800 de noi locuri de muncă.

În ultimii cinci ani, Lidl a investit în Spania mai mult de 1 miliard de euro și a deschis 535 de magazine, devenind astfel a cincea mare rețea de supermarketuri la nivel local, cu o cotă de piață de 4,1%, potrivit datelor Kantar Worldpanel.

Parte a grupului german Schwarz, Lidl a încheiat anul financiar 2015 cu vânzări de peste 3 miliarde de euro în Spania, în creștere cu 12,5% comparativ cu 2014, iar profitul net a atins pragul de 74 de milioane de euro.

Lidl alocă aproape 600 mil. euro pentru expansiune în Marea Britanie. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl alocă aproape 600 mil. euro pentru expansiune în Marea Britanie
Discounterul Lidl va investi 588 milioane euro în deschiderea a peste 40 de magazine în Anglia, Scoția și Wales pe parcursul acestui an...
Lidl România, o nouă strategie de organizare a categoriilor de produse nealimentare. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl deschide un centru global pentru inovații cu o investiție de 500.000 euro
Discounterul german Lidl a ales Portugalia pentru a deschide două centre dedicate inovațiilor de produs, un proiect care a atras o investiție de...
Lidl România adaugă în rețea două noi magazine. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl România își consolidează prezența pe piața din Oradea
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Oradea, județul Bihor. Acesta este cel de-al nouălea...
Lidl va deschide în Capitală un magazin flagship, cel mai mare din rețeaua locală. Vezi mai multe revistaprogresiv.ro
Lidl deschide un nou magazin în Brașov
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Brașov. Noul magazin este situat pe Strada Poienelor nr....
Lidl lansează un magazin online de vinuri și pregătește deschiderea unui nou concept de retail
Lidl lansează un magazin online de vinuri și pregătește deschiderea unui nou concept de retail
Discounterul german Lidl a lansat pe piața din Spania un magazin online de vinuri și intenționează să lanseze un nou concept de retail, mai...
Lidl alocă peste 200 mil. euro pentru consolidarea businessului în Spania
Lidl alocă peste 200 mil. euro pentru consolidarea businessului în Spania
Lidl a anunțat că are în plan investiții de peste 200 de milioane euro pe piața din Spania. Bugetul vizează atât extinderea rețelei cu 20 de...