Lidl deschide încă două magazine pe piața locală

După ce a anunțat deschiderea magazinului cu numărul 250 pe piața locală, Lidl continuă investițiile în România și anunță alte două locații: Deva și Fetești. În cazul magazinului din Deva este vorba de o relocare. Lidl deschide încă două magazine pe piața locală

Deschiderile vor avea loc pe 12 septembrie, iar retailerul promite că vor exista reduceri de peste 20% atât la alimente, cât și la produsele nealimentare.

Fiecare magazin are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 metri pătrați și peste o sută de locuri de parcare la dispoziția clienților. Ambele locații dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. De exemplu, atât în magazinul din Deva, cât şi în cel din Fetești, județul Ialomița, sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Lidl, parte a grupului Schwarz, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Retailerul este prezent în 32 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În România, Lidl are aproximativ 6.500 de angajați în cele 251 de magazine deschise și în cele 5 centre logistice. În 2018, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 7,78 miliarde de lei, cu 20% peste nivelul din 2017.


 

Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl își consolidează prezența în Constanța și inaugurează un nou magazin
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Constanța, pe data de 20 martie. Noul magazin Lidl din...
Lidl România adaugă în rețea două noi magazine. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl România își consolidează prezența pe piața din Oradea
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Oradea, județul Bihor. Acesta este cel de-al nouălea...
Lidl va deschide în Capitală un magazin flagship, cel mai mare din rețeaua locală. Vezi mai multe revistaprogresiv.ro
Lidl deschide un nou magazin în Brașov
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Brașov. Noul magazin este situat pe Strada Poienelor nr....
Lidl deschide un nou magazin în Sânnicolau Mare, județul Timiș
Lidl România continuă expansiunea pe plan local 
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea a două noi magazine, unul în comuna Vladimirescu, județul Arad, și cel de-al doilea...
Topul celor mai empatice branduri din România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl România deschide un nou magazin în Timișoara și ajunge la o rețea națională de 361 de locații
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Timișoara, județul Timiș, acesta fiind magazinul cu...
Lidl va deschide în Capitală un magazin flagship, cel mai mare din rețeaua locală. Vezi mai multe revistaprogresiv.ro
Lidl dă startul expansiunii în acest an și deschide un magazin în Zalău
Lidl începe 2024 în forță și deschide un magazin, în Zalău, județul Sălaj. Lidl, liderul pieței de retail alimentar după cifra de...