Lidl continuă expansiunea la nivel național
Discounterul german Lidl a inaugurat două noi magazine – la Reșița și Galați – decizie care a creat 40 de noi locuri de muncă. 
Noul magazin din Reșița este situat pe Bulevardul Republicii nr. 100 și dispune de stație de încărcare pentru mașini electrice. Magazinul din orașul Galați este situat pe Bulevardul Henri Coandă nr. 2.
Fiecare magazin are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 mp. Noua unitate din Reșita dispune de peste 90 de locuri de parcare, iar magazinul din Galați, de peste 130. Odată cu deschiderea acestor magazine, se vor crea aproximativ 20 noi locuri de muncă în fiecare dintre cele două orașe.
Parte a grupului Schwarz, Lidl este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
Pe piața locală, Lidl a depășit pragul de 250 de magazine, iar în termeni financiari, compania a raportat afaceri de 7,78 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de anul precedent. În România compania are peste 6.500 de angajați.








