Kaufland inaugurează încă un hypermarket și ajunge la o rețea de 139 de magazine
Kaufland România își continuă planurile de expansiune și inaugurează încă un hypermarket, de data aceasta în orașul Târgu Neamț. 
Situat pe Strada Lalelelor nr. 4, magazinul are o suprafață totală de peste 5.400 metri pătrați, dintre care peste 3.000 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare.
Kaufland Târgu Neamț dispune de un raion extins de pește proaspăt, dar și produse proaspete la vitrina cu servire asistată, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, legume, fructe, produse nealimentare și drogherie.
Hypermarketul este prevăzut cu opt case de marcat standard, dintre care una dedicată persoanelor cu dizabilități și alte patru case express tip self-service.
În galeria comercială a magazinului, clienții au acces și la o zonă de Food Court, precum și o farmacie și un punct de schimb valutar.
Magazinul este dotat în exterior și cu un Grill, unde clienții pot găsi mâncăruri gata preparate, iar parcarea oferă 245 de locuri. În plus, tot în parcare, clienții au la dispoziție stații e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice.
Prin această deschidere, compania asigură 95 de noi locuri de muncă.
În linie cu politica retailerului, și acest magazin promovează sustenabilitatea. În primul rând, la intrarea în magazin, într-un spațiu special amenajat, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată pentru comportamentul ecologic cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare.
Apoi, în parcarea magazinului, clienții pot recicla PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticle și doze din aluminiu (cu volum de până la 1 litru) folosind automatul de reciclare tip self-service. Cei care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări și 132.000 de angajați. În România, compania are o rețea de 139 de magazine și o medie de aproximativ 15.000 de angajați.








