Kaufland alocă 150 mil. euro pentru dezvoltarea pe piața din Republica Moldova

Retailerul german Kaufland are în plan investiții de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea pe piața din Republica Moldova în următorii 10 ani, au precizat reprezentanții companiei. Bugetul va fi alocat pentru deschiderea a 15 magazine și crearea a peste 1500 de locuri de muncă. Kaufland alocă 150 mil. euro pentru dezvoltarea pe piața din Republica Moldova

”Planul de dezvoltare al companiei Kaufland pentru Republica Moldova rămâne neschimbat la această etapă. Astfel, planificăm să deschidem cel puțin 3 magazine în Chișinău, dintr-un total ce poate ajunge la 15 magazine în Republica Moldova. Aceste cifre demonstrează că nu rămânem la nivel de intenție, ci punem în practică  principiile noastre de activitate, unul major fiind dezvoltarea sustenabilă. Ne propunem să aducem în Republica Moldova servicii de retail modern, așa cum ne este specific și cum am obișnuit clienții din orice piață în care operăm”, au declarat reprezentanții Kaufland.

Primul magazin va fi inaugurat la Chișinău, însă retailul nu a comunicat o dată exactă a deschiderii.

”Lucrăm intens pentru viitorii noștri clienți din Republica Moldova, însă potrivit principiului de dezvoltare a companiei pe orice piață, inclusiv în Republica Moldova, până la deschiderea propriu-zisă a magazinelor, este parcursă o etapă preliminară, obligatorie la nivel de grup. Este vorba despre monitorizarea atentă a procesului logistic de pre-construcție, ce este în atribuția dezvoltatorilor imobiliari”, au mai precizat reprezentanții retailerului.

Kaufland, parte a grupului german Schwarz, este unul dintre cei mai mari operatori din retailul alimentar european, cu peste 1.200 de magazine în șapte ţări (Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România). În România, retailerul deține o rețea de 116 magazine. În 2016 Kaufland a raportat o cifră de afaceri de 9,69 de miliarde de lei, marcând astfel o rată de creștere de 5,6%.

 

 

Kaufland își extinde rețeaua de magazine cu o nouă investiție în Republica Moldova
Kaufland își extinde rețeaua de magazine cu o nouă investiție în Republica Moldova
Kaufland continuă extinderea rețelei de magazine în Republica Moldova și deschide al optulea magazin. Situat pe strada Kiev 7, din Chișinău,...
Kaufland, la a șaptea deschidere în Republica Moldova
Kaufland, la a șaptea deschidere în Republica Moldova
Kaufland continuă investițiile în Republica Moldova și anunță deschiderea primului magazin în Municipiul Orhei, fiind astfel al șaptelea...
Kaufland Moldova deschide cel de-al treilea magazin în Municipiul Chișinău
Kaufland Moldova deschide cel de-al treilea magazin în Municipiul Chișinău
Retailerul continuă investițiile în dezvoltarea rețelei la nivelul Republicii Moldova și inaugurează cel de-al treilea hypermarket în...
Planurile liderului pieței de retail din România la est de Prut
Planurile liderului pieței de retail din România la est de Prut
Kaufland a deschis cel de-al treilea hypermarket din Republica Moldova, la doar un an de la intrarea pe această piață. Planurile retailerului...