Kaufland accelerează expansiunea în 2019 și vrea “cel puțin 9 magazine noi”

Retailerul german Kaufland, liderul industriei locale de retail, va inaugura în acest an financiar “cel puțin 9 magazine noi” în România, iar în Republica Moldova compania va intra cu două magazine pentru început, a precizat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România. Kaufland accelerează expansiunea în 2019 și vrea “cel puțin 9 magazine noi”

Kaufland România a inaugurat primul magazin din județul Ilfov, în Bragadiru, ajungând astfel la o rețea de 122 de locații. Magazinul are o suprafață totală de 4.773 mp și este situat pe Șoseaua Alexandriei nr. 229A. În urma acestei deschideri au fost create 70 de noi locuri de muncă.

Magazinul din orașul Bragadiru este primul care are implementat un nou concept premium, la Biroul de Informații, care include un punct de vânzare de sine stătător cu produse tabac. Acesta este amplasat la intrarea în magazin, are 16 metri pătrați și este dotat cu casă de marcat ce permite achiziția rapidă. Conceptul Tabak Shop este implementat în premieră în România.

Printre raioanele disponibile se numără cele de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, lactate, produse congelate vrac, produse nealimentare și drogherie, dar și un raion cu sortiment extins de articole bio. De asemenea, noul magazin cuprinde un raion de pește proaspăt, cu un sortiment variat de produse clasice și premium.

“În acest an financiar vom deschide poate mai mult de 10 magazine noi. În aprilie vom mai deschide un magazin în Capitală – unde vom ajunge la 14 locații -, iar în Sibiu vom intra cu un magazin într-un centru comercial care va fi inaugurat în 2019. Cât despre planurile pentru Republica Moldova pot spune că vom deschide anul acesta două magazine, prima inaugurare fiind planificată pentru semestrul al doilea”, a spus Valer Hancaș.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 122 de magazine în România. Potrivit celor mai recente date financiare disponibile, în 2017 compania a raportat afaceri de 10,08 miliarde de lei la nivel local.

 

Kaufland deschide al treilea magazin în Brăila. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Kaufland deschide al treilea magazin în Brăila
Kaufland România deschide cel de-al treilea magazin din municipiul Brăila, investiție prin care creează aproximativ 80 de locuri de muncă. Noul...
Kaufland inaugurează un nou magazin la Brașov
Kaufland inaugurează un nou magazin la Brașov
Kaufland România deschide al patrulea magazin din Brașov, investiție prin care creează 80 de locuri de muncă. Noul magazin se află pe strada...
Cum arată cel mai nou hypermarket Kaufland România, magazinul 1.500 la nivel de grup
Cum arată cel mai nou hypermarket Kaufland România, magazinul 1.500 la nivel de grup
Kaufland continuă investițiile în expansiune și inaugurează în România magazinul cu numărul 1.500, la nivel de companie. Pe piața locală,...
Kaufland deschide al doilea magazin dintr-un mall
Kaufland deschide al doilea magazin dintr-un mall
Retailerul Kaufland inaugurează al doilea hypermarket al rețelei situat într-un centru comercial, la Oradea, după ce, în urmă cu trei ani,...