Încă două magazine Selgros vor avea pescării
Selgros Cash&Carry România deschide și la magazinele din Brăila și Galați raioane de pescărie, începând cu luna octombrie. În prezent, 17 magazine din rețeaua Selgros pun la dispoziție clienților o ofertă extinsă de pește viu și proaspăt tranșat, de apă dulce, de mare și oceanic. Aceasta este completată de icre vrac și specialități din pește și fructe de mare. Produsele provin din crescătorii autohtone, din pescuit în ape locale, precum și de la importatori. 
Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de lei, în scădere cu 8% față de anul precedent.
Selgros Cash&Carry România este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Polonia, România şi Rusia. În 2014, Grupul Transgourmet înregistra 22.800 de angajaţi în Europa şi venituri de circa 7,5 mld. Euro.








