Grupul Schwarz are undă verde pentru preluarea La Cocoș, dar cu condiții

Consiliul Concurenței a autorizat cu condiții tranzacția prin care grupul Schwarz, prin Project Brazil Beta GmbH, preia Supermarket La Cocoș SA, în urma investigației derulate de autoritate în acest caz. „Acesta este al doilea caz din istoria autorității în care am declanșat o investigație în analiza unei concentrări economice, ceea ce evidențiază importanța acestei tranzacții și impactul său potențial asupra pieței”, a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliul Concurenței. La Cocoș, vânzări de 1,1 milioane de lei în ziua inaugurării magazinului din Arad. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro

Ca urmare, autorizarea a fost condiționată de angajamente clare, menite să protejeze concurența și interesele consumatorilor. Acestea asigură menținerea modelului comercial al rețelei La Cocoș, caracterizat prin prețuri reduse și volume mari de vânzări, protejarea furnizorilor și menținerea unui nivel adecvat de concurență pe piața de retail alimentar. În același timp, angajamentele prevăd investiții pentru extinderea rețelei la nivel național, cu păstrarea aceluiași model de business orientat către prețuri accesibile, astfel încât să se exercite o presiune concurențială, în special asupra prețurilor, în cât mai multe zone din țară.

În România, activitatea grupului Schwarz se concentrează, în principal, pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare, prin intermediul magazinelor Kaufland și Lidl. Supermarket La Cocoș este activ pe piață prin intermediul unor magazine de comerț cu amănuntul în Ploiești (două magazine), București și Brașov (câte un magazin), prin care desfășoară activități de comercializare de produse alimentare și nealimentare. Pe parcursul anului 2025, compania a deschis alte trei magazine, în Pitești, Craiova și Arad.

Angajamentele asumate pe piața comercializării vizează menținerea modelului de afaceri al La Cocoș bazat pe prețuri competitive, volume mari de vânzări și poziționarea constantă sub nivelul pieței, în beneficiul consumatorilor. Astfel, grupul Schwarz se angajează să mențină strategia actuală de preț a magazinelor La Cocoș, fără a depăși marja brută de referință, pentru o perioadă de 4 ani de la finalizarea tranzacției. În același timp, grupul Schwarz se angajează să nu închidă și să nu limiteze activitatea rețelei La Cocoș pentru o perioadă de cinci ani de la finalizarea tranzacției, asigurând continuitatea activității comerciale sub același brand și în forma actuală. De asemenea, pentru o perioadă de 5 ani, va fi menținut formatul specific al magazinelor La Cocoș, în parametrii actuali.

În plus, Schwarz își asumă extinderea rețelei La Cocoș la nivel național, prin deschiderea sau demararea procedurilor pentru deschiderea de magazine în următorii cinci ani. Această măsură are ca scop creșterea accesibilității consumatorilor la acest format de magazin și intensificarea concurenței pe piața de retail. De asemenea, grupul Schwarz va menține societatea La Cocoș separată de structurile corporative și operaționale ale Kaufland România și Lidl România, pentru o perioadă de 5 ani. În acest fel se va păstra independența comercială a La Cocoș și se vor limita efectele unei posibile consolidări excesive pe piața comerțului cu amănuntul de produse de larg consum.

Angajamentele prevăd și obligația de a nu realiza achiziții sub pragurile de notificare pe piața de retail alimentar, ceea ce ar limita posibilitatea consolidării suplimentare a poziției grupului pe piețele locale deja concentrate și reduce riscul întăririi semnificative a puterii de piață. Totodată, companiile implicate au obligația de a informa Consiliul Concurenței cu privire la achiziția sau închirierea de spații comerciale și la planurile de deschidere a magazinelor, ceea ce crește transparența strategiei de expansiune și permite monitorizarea timpurie a piețelor locale sensibile.

În ansamblu, angajamentele asigură continuitatea modelului de afaceri actual, care urmărește să ofere clienților produse la prețuri reduse, competitive pe piețele locale, prin aplicarea unor marje brute limitate, urmând totodată politica de expansiune, cu menținerea formatului de business și a independenței din punct de vedere operațional și comercial.

Grupul Schwarz și-a asumat să protejeze furnizorii exclusivi ai Supermarket La Cocoș, în baza unei proceduri de delistare, similară cu cea aprobată în cazul preluării magazinelor Profi de către Mega Image. Astfel, pentru o perioadă de doi ani, grupul Schwarz se angajează să determine societatea La Cocoș să mențină relațiile comerciale cu furnizorii care livrează produse către La Cocoș și care nu au relații comerciale cu Kaufland și Lidl. Această măsură are ca scop menținerea sortimentelor existente în magazinele La Cocoș și limitarea riscului de creștere a presiunii comerciale asupra furnizorilor, contribuind la protejarea intereselor consumatorilor.

Grupul Schwarz, proprietarul rețelelor Kaufland și Lidl, a anunțat că intenționează să preia pachetul majoritar de acțiuni al companiei Supermarket La Cocoș, sub rezerva reglementărilor antitrust, la jumătatea anului trecut. Iulian Nica, fondatorul La Cocoș, va păstra 30% din acțiuni și va rămâne la conducerea companiei, obiectivul fiind acela de a extinde conceptul la nivel european.

Supermarket La Cocoș se vinde, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
O nouă tranzacție în retail: Proprietarul Kaufland și Lidl vrea să preia La Cocoș
Grupul Schwarz, proprietarul rețelelor Kaufland și Lidl, intenționează să preia pachetul majoritar de acțiuni al companiei Supermarket La...
Supermarket La Cocoș 2, Ploiești, Romania
La Cocoș investește 6 mil. euro în cel de-al patrulea magazin
La Cocoș, unul dintre cele mai dinamice lanțuri de hipermarketuri din România, va inaugura pe 24 ianuarie cel de-al patrulea magazin, în urma...
Iulian Nica, fondator si CEO La Cocoș
Iulian Nica, Supermarket La Cocoș: În 2024 vom avea o creștere de minimum 25%
Prezent de zece ani pe piața locală de retail, Supermarket La Cocoș mizează pe politica prețurilor „corecte și dinamice”, în funcție de...
Iulian Nica, fondator si CEO La Cocoș
Investițiile în expansiune, planul La Cocoș pentru 2024
În ciuda faptului că retailul independent continuă să piardă teren în fața marilor rețele internaționale, există antreprenori locali care...