A doua schimbare la vârful Lidl din ultimii trei ani
Sven Seidel, CEO-ul Lidl, și-a anunțat plecarea de la șefia discounterului german, după trei ani în această funcție.
Potrivit reprezentanților Schwarz Group - care deține retailerul german - plecarea lui Seidel este „cu efect imediat și cu consimțământ reciproc” și vine în urma unor neînțelegeri de strategie între cele două părți.
Seidel, în vârstă de 43 de ani, a preluat funcția de CEO al Lidl în 2014 de la pedecesorul său, Karl-Heinz Holland. Potrivit revisei germane Manager Magazin, Holland a fost schimbat în urmă cu trei ani de la conducerea Lidl după ce ar fi intrat în conflict cu conducerea Schwarz Group.
În mandatul său de trei ani, Seidel a coordonat primii pași ai grupului pe piața din Statele Unite ale Americii, scrie Reuters.com.
În locul lui Seidel, Lidl l-a promovat pe Dane Jesper Hojer (38 de ani), care anterior a condus operațiunile de achiziții internaționale ale retailerului. De asemenea, Hojer a mai deținut funcția de președinte executiv al Lidl Belgia.
Grupul Schwarz, care deţine reţelele de magazine Lidl şi Kaufland, a surclasat în 2015 Carrefour şi a devenit cel mai mare operator de supermarketuri din Europa.
Lidl, care operează în mai mult de 10.000 de magazine în 27 de țări din Europa, înclusiv în România, se află în prezent într-o campanie de recrutare în Statele Unite, acolo unde își pregătește debarcarea pentru sfârșitul acestui an sau începutul anului 2018.
În România, Lidl deține o rețea de 204 magazine și a încheiat anul financiar 2015 cu o cifră de afaceri de 4,49 miliarde de lei (1,01 miliarde de euro) și cu un profit de 171 milioane de lei, în creștere cu 286% față de anul 2014.



