Creștere record, de aproape 50%, pentru Profi la semestru

Profi raportează rezultate financiare puternice în prima jumătate din 2016, marcând o creștere a cifrei de afaceri de 48% până la 357,7 milioane de euro de la 242,3 milioane de euro cât avusese în primele șase luni ale anului trecut. Retailerul își depășește astfel recordul de creștere înregistrat în 2015 când vânzările companiei avansaseră cu 38% până la 573,8 milioane de euro. Creștere record, de aproape 50%, pentru Profi la semestru

“Aceste date confirmă că magazinele Profi sunt apreciate de clienți, că înțelegem bine piața pe care activăm, precum și că strategia noastră de creștere pe termen lung și cooperarea cu producătorii din întreaga țară dau roade”, a declarat Daniel Cîrstea, directorul general al companiei Profi Rom Food. “Aceasta este direcția  pe care o vom urma și în următorii ani”, a mai completat acesta. 


CITEȘTE ȘI: 


Reprezentanții companiei au mai subliniat că saltul de 48% a fost susţinut atât de evoluţia pozitivă a companiei în termeni comparabili (LFL), cât și de numărul de magazine deschise în prima jumătate a anului 2016, perioadă când au fost inaugurate 42 de unităţi, Profi fiind retailerul cu cel mai mare procent de deschideri din piaţă.

Profi a închis anul 2015 cu un total de 367 magazine la nivel naţional, din care 93 au fost inaugurate în 2015. Ținta pentru 2016 este de a ajunge la un total de 500 de magazine. În prezent, rețeaua Profi numără 443 de unități, dintre care 307 funcționează în format Standard, 86 în format City și 50 de unități Loco. Prezent în 216 localități din toate județele și municipiul București, Profi este rețeaua de retail cu cea mai mare extindere geografică din România.

 

Magazin Profi Super inaugurare
Rețeaua Profi, 10 magazine noi în primul trimestru din acest an
Retailerul cu cea mai mare acoperire la nivel geografic și-a extins și mai mult prezența în primele trei luni ale acestui an. Astfel, Profi a...
Magazin Profi Super inaugurare
Profi continuă investițiile în mediul rural
Profi Rom Food, comerciant aflat pe locul trei în topul retailerilor din România, a inaugurat 14 locații noi în luna iunie, focusul fiind...
Gaetan Pacton, Profi: Continuăm să investim în expansiune și remodelări
Gaetan Pacton, Profi: Continuăm să investim în expansiune și remodelări
Deși se află în perioada de așteptare a deciziei Consiliului Concurenței privind preluarea de către grupul Ahold Delhaize, Profi continuă să...
Ritm de creștere înjumătățit pentru afacerile Profi în 2023
Ritm de creștere înjumătățit pentru afacerile Profi în 2023
Retailerul Profi a raportat o cifră de afaceri de 12,9 miliarde de lei pentru 2023, în creștere cu 11% față de anul precedent, potrivit...
Rețeaua Profi, extinsă cu șase locații noi în luna octombrie
Rețeaua Profi, extinsă cu șase locații noi în luna octombrie
Profi, retailerul deținut de fondul de investiții Mid Europa Partners, continuă investițiile în expansiune și a adăugat șase noi locații...
Profi bifează deschiderea a 19 magazine noi după primele trei luni din acest an
Profi bifează deschiderea a 19 magazine noi după primele trei luni din acest an
Retailerul deținut de fondul de investiții Mid Europa Parteners continuă să extindă rețeaua de magazine la nivel național și și-a...